horizontal rule

Home
Crezul Ortodox
Problema icoanelor
Calugaria
Un exercitiu de uimire
Consiliile lui Hristos
Gustul gloriei
Pozitia lui Bartholomew I
Estul critica Vestul
Doua incercari de unire
Contradictii dinauntru
Oastea Domnului
O evaluare evanghelica
Discutii fratesti
Alte resurse de studiu

(Prima parte)

24. CE CEREAM EU ?

Dovada despre aceasta este si declaratia de mai jos care insotea raspunsul meu, din care se poate vedea ca eu eram gata sa cedez si din ceea ce era al meu, numai sa se restabileasca "dragostea cea dintaiI.

25. DECLARATIE

Subsemnatul Iosif Trifa recunosc ca publicatiunea saptamanala din Sibiu "Lumina Satelor" este proprietatea Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane de Alba Iulia si Sibiu, fiind subsemnatul redactorul si administratorul ei.

De asemeni, recunosc ca foaia "Oastea Domnului" initiata si redactata de subsemnatul preot I. Trifa ca anexa la "Lumina Satelor" apare sub controlul spiritual al Arhiepiscopiei, Arhiepiscopia avand si pe viitor tot dreptul de control asupra celor ce se publica in ea.

Contabilitatea acestor publicatii se va purta impreuna, la un loc, din partea subsemnatilor pr. Iosif Trifa si Arhiepiscopia Ortodoxa Romana de Alba Iulia si Sibiu.

Sediul publicatiilor sus amintite si al miscarii "Oastea Domnului" este si ramane Sibiul.

Tipografia, Libraria si Compactoria care poarta emblema "Oastei Domnului" (din Sibiu, Str. Avram Iancu nr. 5) sunt proprietatea subsemnatului, preot Iosif Trifa.

Din cliseele depozitate la tipografia "Oastea Domnului", cele folosite la editarea cartilor scoase de mine, preotul Iosif Trifa, precum si cele facute in scopul editarii - sunt proprietatea subsemnatului. Celelalte clisee apartin foilor - si se vor pune la dispozitia foilor.

26. CU SUFLETUL MEREU RANIT

La raspunsul meu de la Geoagiu, Î.P.S. Sa n-a mai reflectat. Am înteles ca iarasi s-a suparat.Si a urmat iarasi o lunga tacere. Eram cu sufletul mereu mâhnit.

Aici voi spune ca ceea ce m-a ranit mereu în cei 12 ani de Oaste, era si faptul ca acolo unde trebuia sa vad jertfa unui Pavel apostolul, vedeam mereu preocupari si fapte pe care nu trebuia sa le vad si despre care voi scrie de alta data, pe larg.

27. ÎNTORS DE LA CIMITIR

Într-aceste, probabil si de atâtea mâhniri si dureri strânse în sufletul meu, boala a luat o întorsatura violenta.

În 2 luni, boala ma facuse o umbra, un schelet. Totul parea sfârsit. Eram în cale spre cimitir. M-am împartasit (eu "sectarul"!) si îmi asteptam sfârsitul calatoriei.

Dar - printr-o adevarata minune - Domnul m-a întors din calea ce ducea la odihna vesnica si m-a trimis iar la front ca sa se împlineasca Scripturile, ca orice jertfa adevarata trebuie sa-si faca pâna la sfârsit drumul crucii.

28. MIZERIISI JIGNIRI

Demult mi se tot arunca vorba ca am facut bani cu "Lumina Satelor". Am pus pe fiul meu Tit sa faca o socoteala privitor la administratia foii pe timpul când a fost în mâna mea (de la 1 oct. 1931 - 1 august 1934).Si când colo, ce arata socoteala? Ca eu am jertfit de la mine (din banii cartilor mele si a tipografiei) peste 280 mii lei pentru sustinerea foilor. Foile lucrau cu deficit. Nemaiputând suporta acest deficit, am cedat administratia foii "Lumina Satelor", urmând ca pentru foaia "Oastea Domnului" sa mi se plateasca numerele de care aveau lipsa.

Aici însa, parintele Secas - care luase administratia foii "Lumina Satelor" - a început a-mi face mizerii si jigniri. Chitantele se plateau cu mustrari, cu reduceri, etc. Mi se faceau mizerii si jigniri care treceau si hotarele bunei cuviinte.

Îmi era imposibil sa mai lucrez în situatia aceasta. Se ivisera apoi si în mersul duhovnicesc al Oastei, anumite tendinte si îndrumari noi, care departau miscarea de pe calea pe care pornise la început, lucruri despre care scriu mai pe larg în alta parte. Trebuiau lamurite si aceste lucruri.

29. UN GÂND BUN - BRUSCAT

Dupa toate cele aratate pâna aici, îsi poate da seama oricine, ca în mersul Oastei trebuia o clarificare, o punere la punct a anumitor lucruri. Martor îmi e Domnul de sus ca am încercat necontenit acest lucru.
De trei ori i-am propus Î.P.S. Sale un sfat restrâns cu "ofiterii" mai de seama ai Oastei (fratii de la Bucuresti, etc.), în care sfat sa punem definitiv la punct problemele care tulburau bunul mers al lucrarii.

Am propus acest sfat, întâi, îndata dupa tulburarea cu mutatul la Bucuresti. Dar Î.P.S. Sa nu l-a primit. I-am cerut a doua oara în preajma celui de al treilea congres al Oastei.Si i-am cerut a treia oara, acum pe urma.

Înainte de nasterea Domnului ce a trecut, vorbisem cu Î.P.S. Sa de acest sfat. I-a placut ideea si a ramas sa-i chem pe fratii de la Bucuresti, de Craciun. Dar fratii n-au putut veni de sarbatori. Au venit însa Duminica dupa Nasterea Domnului (Parintele Vasile Ouatu si fratele I. Gr. Oprisan).
Cu totii aveau nadejdea si bucuria ca vom lamuri toate lucrurile si vom pleca iarasi la lupta cu "dragostea cea dintâi". Planuisem sa dau la foaie un comunicat despre acest sfat, ca o încurajare si înviorare a fronturilor.
Înainte de a ne prezenta la resedinta mitropolitana, noi am precizat anumite puncte care ar fi de lamurit. Nu mergeam însa sa impunem ceva, ci mergeam, asa cum se merge la orice sfat de lamurire a lucrurilor: unul spune o parere, altul alta... , unul mai pune, altul mai lasa.

Însa, în loc de o astfel de pasnica întelegere, Î.P.S. Sa îndata, de la început, s-a aratat extrem de nervos, aspru si nerabdator. Nici nu ne gândeam sa vorbim. Iar pe mine, îndata, de la început, m-a bruscat cu vorbe aspre: "sa se stie, odata pentru totdeauna, ca, "Oastea Domnului" este initiativa mea, ... parintele Trifa, a pus aici cel mult ceva din personalitatea lui, ... parintelui Trifa nu-i apartine nimic, ... etc."
Aceasta aspra si neasteptata iesire facea imposibila orice continuare a discutiilor. Eu m-am retras adânc mâhnit.

Amintesc acest lucru pentru ca oricine sa vada si sa judece din a cui pricina s-a tulburat Oastea. Eu stau cu constiinta împacata în fata lui Dumnezeu, în fata bisericii mele si a neamului meu. Am facut tot ce se putea face pentru ca lucrarea Oastei sa-si poata continua drumul ei de lumina. Raspunzatori, sunt cei care prin lipsa de tact si de dragoste, au împins lucrurile pe alta cale.

30. CE-I CU TIPOGRAFIA "OASTEA DOMNULUI"?...

În sfatul nostru, Î.P.S. Sa s-a tulburat îndata de la început pe chestia tipografiei "Oastea Domnului". Î.P.S. Sa, în timpul de urma, are o aspra pornire împotriva acestei tipografii. Întregul atac se da acum cu furie împotriva acestei tipografii.

Coloanele foii "Lumina Satelor" sunt pline acum de chestia cu tipografia. Pentru lamurire precizez urmatoarele: Fiecare om în viata lui are un ideal: unul sa-si ridice o casa cât mai frumoasa, altul sa-si largeasca mosia, altul sa-si faca cele mai mari comoditati de trai tihnit, etc.

În anii din urma am avut si eu un ideal evanghelic: Sa am o tipografie proprie pe care s-o pun cu totul în slujba Domnului.

Puteam si eu sa am idealul unei case, caci iata, ajuns acum la batrânete, sunt un om fara casa si fara masa. Eu însa mi-am ales idealul unei tipografii.  Încalzit de acest ideal, mi-am cumparat o tipografie din Germania, o tipografie moderna cu un milion si jumatate.

Adevarat ca fusesem putin prea rapit de aripile dragostei pentru lucrul Domnului. În cea mai mare parte, tipografia urma s-o platesc cu cambii grele de câte 40.000 lei lunar. Dar mi-am zis: fie! voi pune în cumpana tot ce am si Domnul nu ma va lasa. Si au urmat zile grele; am cazut pe front. A trebuit sa plec la Sanatoriul Geoagiu. Parea totul pierdut. Dar Domnul nu m-a lasat. Fiul meu Tit mai avea înca de vândut o bucata de pamânt din averea mamei sale.Si am pus-o la cumpana si pe aceasta pentru salvarea tipografiei. Au mai strigat fratii: "ajutor pentru Tunul cel mare", si astfel ne-am putut târî mai departe, dibuind între a birui sau a cadea.

Ani de zile am luptat cu greutati, cu mizerii si jertfe, pe care singur Domnul de sus le cunoaste, pentru a salva aceasta tipografie. Cu pieptul zdrobit am scris mereu, de pe pat, carti si foi pentru a putea alimenta fronturile si tipografia.

Si Domnul n-a trecut cu vederea jertfa robului Sau. Cu pretul sanatatii mele, am salvat tipografia, achitând si prea venerabilului Consistoriu, ultima datorie ce o mai aveam acolo.

 Si acum ce se întâmpla?
Ceva nemaipomenit! Sunt strigat în fata poporului si în fata fratilor ostasi ca un fur si tâlhar.Si sunt poftit "sa dau înapoi ceea ce n-am furat" (Psalm 69,4). Cica, mi-am furat tipografia. Adica cum si de ce? Fiindca tipografia sta pe numele meu.

Dar sa precizam lucrurile. Tipografia a stat de la început pe numele meu. Pentru ca o cumparasem eu personal si pentru ca ea trebuia sa stea pe numele cuiva. Pe numele Oastei nu putea sta si nu poate sta pentru ca Oastea nu este societate si persoana juridica. Repet: Tipografia a stat, sta si va sta pe numele aceluia care a cumparat-o si a salvat-o cu pretul vietii si sanatatii sale.Si repet fagaduinta ce-am facut-o: Tipografia a stat, sta si va sta pentru totdeauna în numele Domnului si a Oastei Lui.

Însa, celor din Strada Mitropoliei le-a venit o pofta grozava de a pune mâna pe aceasta tipografie salvata. De aceea i-a apucat acum o dragoste grozava pentru "fratii ostasi". De aceea striga ca tipografia trebuie stearsa de pe numele meu. Dar atunci pe al cui nume poate sta si a cui poate fi? A Consistoriului, zic ei, pentru ca Oastea apartine, oficial, Consistoriului.
Aici însa îmi spun cuvântul meu raspicat: Pâna la ultima mea rasuflare voi protesta si nu voi ceda sa treaca tipografia "Oastea Domnului" pe numele Consistoriului din Sibiu.

Dupa cei care m-au stors cu chirii grase si neomenoase, ... dupa cei care m-au strâns de gât cu camete grele si amenintari de proces, când muream la Geoagiu si Davos, ... dupa cei care râdeau si strigau ca ma înec - dupa acestia, voi striga si din mormânt, ca n-au nici un drept la averea tipografiei.

31. DE CE TIN EU LA O TIPOGRAFIE PROPRIE?

Pentru ca am vazut cât de greu se misca oficialitatea în lucrurile privitoare la evanghelizare prin puterea scrisului tiparit. Am vazut cât de greu se poate tipari o carte, o foaie.Si asta m-a îndemnat sa am o tipografie proprie, în care sa pot lucra nestingherit. Din dorul si dragostea mea pentru lucrul Domnului, îmi trebuia o iesire, o revarsare. Si aceasta a fost si este tipografia "Oastea Domnului": o revarsare de viata duhovniceasca.

O dovada: În decurs de 5 ani aceasta tipografie a tiparit si raspândit 372 mii 400 carti si 2 milioane 305 mii foi religioase.

32. ESTE O CRIMA O TIPOGRAFIE PROPRIE?

Eu ma întreb: dar de când este o crima o tipografie proprie pusa în slujba Domnului si a bisericii?

Dar de când este o crima initiativa particulara? Amintesc aici o pilda. Un preot din Franta, un "nebun" de felul meu, a plecat de la tara cu un ideal; s-a asezat la Paris si a deschis o tipografie proprie si a tiparit toata literatura Sfintilor Parinti în aproape 400 de carti uriase (colectia Migne).
Ceea ce n-a facut oficialitatea, a facut initiativa si râvna unui preot. Oficialitatea se misca mai greu si trebuie sa se bucure când apare revarsarea initiativei particulare.

Ma întreb: Tipografia Arhidiecezana are trei masini. De ce n-a facut minuni cu ele? Si de ce poftirea de a se mai alatura si tipografia mea lânga cele trei, în "marea cea moarta" de la nr. 45.

33. FAPTE NU VORBE

Despre ce crima e o tipografie proprie marturiseste si faptul ca foaia "Isus Biruitorul", în tipografie proprie, se poate abona cu 120 lei anual, iar "Lumina Satelor" cu 180 lei.  Si, cica, tot eu sunt stapânit de "duhul mamonismului"... si sunt lup îmbracat în piele de oaie.

34.SI ESTE O PRIMEJDIE?

  Si ma întreb: este si poate fi pentru biserica primejdie o tipografie proprie, a unui preot? Pai, n-are biserica la îndemâna toate mijloacele sa strige în lumea credinciosilor împotriva acestei tipografii când ea ar fi contra bisericii?  Ba da, dar aici este vorba de ambitia celor care vreau sa dea buzna în jertfa si înfaptuirea altora.

Tipografia "Oastea Domnului" trebuia prigonita si oprita în lucrarea ei, fiindca facea treaba si primejduia din greu împaratia iadului. Si acum, iata, nu mai e primejdioasa. Fiind opriti, cu ajutorul fortei publice sa mai tiparim foaia "Isus Biruitorul" - tipografia sta acum închisa. Iar ostasii de la fronturi striga: "ni foame! ... trimiteti-ne hrana! ..." (Cum marturisesc scrisorile ce le primim).  Cu adevarat, se împlineste ceea ce spuneam: diavolul n-a mai putut suferi aceasta tipografie. I-a dat o lovitura. Dar Domnul nu ne va lasa. Lui i-am predat aceasta tipografie si El o va apara!

35. SA MERGEM MAI DEPARTE

  Si acum, dupa lamurirea cu tipografia, sa urmarim mai departe lucrurile, asa cum s-au desfasurat.  Dupa nereusita sfatului, adânc mâhnit în sufletul meu, a doua zi, mi-am înaintat demisia din postul de preot la Catedrala, pentru ca sa nu mi se spuna ca trag o leafa în zadar, neputând sluji la Catedrala din cauza de boala. Odata cu aceasta, am sistat redactarea si tiparirea foii "Oastea Domnului" care era o creatie spirituala a mea, pornita si înfaptuita de mine.

36. VINE "ISUS BIRUITORUL"

Iar pentru viitoarea mea activitate, mi-am zis: am cladit pâna acum, cu jertfa sanatatii mele, doua case: foile "Lumina Satelor" si "Oastea Domnului" (din care azi sunt batjocorit!). Acum ma vad poftit afara, cu aspreala. Cu ajutorul Domnului, voi încerca sa mai cladesc o casa noua, în care sa lucrez fara sa mai fiu pus sub tutela administrativa si spirituala a parintelui Secas, sau altora. Si am cazut în rugaciune fierbinte, cerând Domnului, cu lacrimi de foc, sa-mi arate El, ce este de facut.Si Duhul Domnului m-a oprit la o foaie noua, inspirându-mi si preafrumosul si mult spunatorul ei nume: "Isus Biruitorul".

Am scris plângând si rugându-ma, numarul prim din aceasta foaie. La fiecare rând, Domnul parea ca-mi spune lucruri mari. Ajunsa la fronturi, foaia a facut mare rasunet, (a ajuns la fronturi printr-o adevarata minune, caci daca s-ar fi simtit la vreme de aparitia ei, toate puterile din lume ar fi fost pornite sa o opreasca).

Din toate partile a început a curge bucuria celor ce se bucurau de aceasta foaie. În scurt timp, ea a strâns câteva mii de abonamente si daca n-ar fi fost oprita, ea ar fi umplut fronturile cu hrana duhovniceasca.

37. "ISUS BIRUITORUL" OPRIT

Dupa demisia mea din postul de preot al Catedralei, Consistoriul s-a pornit imediat la ofensiva contra mea. Mai întâi si întâi "Lumina Satelor" a publicat o înstiintare neadevarata ca eu m-am retras în buna întelegere de la conducerea Oastei din cauza de boala, etc. Dar odata cu aceasta înstiintare, a sosit la fronturi si "Isus Biruitorul", care spunea ca sunt sanatos si dornic de munca. Atacul s-a pornit acum contra lui "Isus Biruitorul". Î.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae a sesizat imediat Prefectura. Politia, Ministerul de culte, de interne, dând alarma ca aici la Sibiu un preot vrea sa faca "ruptura în biserica"... , tulburare în popor... , primejdie mare... , sa fie oprit imediat foaia "Isus Biruitorul" prin care vrea sa faca aceasta "rascoala".  Si i s-a dat crezare. La interventia Î.P.S. Sale, s-a oprit iesirea pe mai departe a foii "Isus Biruitorul" Numarul 2 era sa fie si mai frumoasa, dar a fost oprit. Si s-a dat porunca în tara ca nu cumva sa mai rasara de undeva "Isus Biruitorul".

Se împlinesc Scripturile. Azi "Isus Biruitorul" e pazit de forta publica. Dar El va pravali piatra si va iesi biruitor.

38. CU CALUSUL ÎN GURA

Ca unui om "primejdios", mi s-a pus calusul în gura. Orice as încerca sa tiparesc aici la Sibiu, fie învataturi, fie înstiintare pentru abonatii si cititorii mei, la interventia mitropoliei, sunt oprit la cenzura. Sunt tinut cu calusul în gura, iar în vremea asta "Lumina Satelor" se repede asupra mea cu fel de fel de acuze.

39. BISERICASI DUHUL SFÂNT

Un sf. Parinte spune ca în biserica totul e lucrarea Duhului Sfânt. Totul e duh si dragoste. Dar ma întreb: OARE LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ESTE ACEASTA CÂND CU FORTA PUBLICA, ASTUPI GRAIUL UNUI PREOT CARE N-A FACUT NICI O ALTA CRIMA DECÂT CA L-A VESTIT 12 ANI PE ISUS SI VREA SA-L VESTEASCA MAI DEPARTE?

Biserica îsi are judecatile ei si judecatorii ei, de ce dar apelezi mai întâi la forta publica? Sa judece Domnul!

40. O ABSOLVARE - CA UNUI MATURATOR

Sa continuam cu cele ce s-au întâmplat mai departe. Dupa demisia mea, pe care mitropolia a tâlcuit-o dupa "litera legii" - mi se trimite un act oficial de 10 rânduri prin care mi se aduce la cunostinta ca sunt "absolvit" de toate însarcinarile ce le-am avut 12 ani cu miscarea "Oastea Domnului", initiata si creata de mine.

Strasnic lucru! Un om a creat, timp de 12 ani, prin munca si prin jertfa, un curent religios - si acum vii, d-ta Consistoriule, si, printr-un act de birou, îi dai drumul acestui om, asa cum i-ai da drumul unui maturator oarecare.

O imposibilitate morala tot atât de mare ca si când unei ape curgatoare i-ai spune: apa curgatoare! te "absolv" si îti iau însarcinarea de a mai curge. Sau vîntule! te "absolv" si îti iau însarcinarea de a mai sufla. Ce rusine!

41. LA O AŞA "ABSOLVARE" - UN AŞA RĂSPUNS

La o astfel de absolvire, eu am răspuns aşa cum am răspuns, că "însărcinarea" ce o am în "Oastea Domnului", singur Domnul mi-o poate lua.
Mitropolia spune că am greşit contra canoanelor în acest răspuns. Dar eu susţin că mai întâi a greşit mitropolia contra canonului dragostei, căutând să mă scoată din mişcarea Oastei cu un act de birou, în loc să caute o înţelegere pe cale de dragoste şi pace. Sf. Sinod va judeca şi va hotărâ, care unde am greşit. În acest înţeles a scris şi preotul Manea Popescu, în ziarul "Credinţa": "dacă se găsea la sfinţitele feţe din părţile Sibiului, ceva prudenţă, puţin tact şi un pic de dragoste creştinească, cele întâmplate se puteau evita..." oricum ar fi, mişcarea părintelui Trifa, era o mişcare cu caracter religios, iar astfel de mişcări nu se stăvilesc prin ordine de birou, ci prin altceva mai fin, mai puternic, mai convingător. Dar acest ceva nu poate porni decât de la oameni duhovniceşti... ordinul de absolvare al consiliului arhiepiscopesc din Sibiu e o mare "gafă" (ziarul "Credinţa din 28 ianuarie 1935").

42. EPISCOPUL ŞI PREOTUL

Mi se face o lungă predanie despre ce spun canoanele cu privire la legătura dintre episcop şi preot, trebuie să mai fie ceva şi din ceea ce se cheamă dragoste. Episcopul să fie un adevărat Părinte pentru preoţii lui. Cum zice şi apostolul Pavel: "episcopul să fie fără prihană, nu îndărătnic, nici mânios... ci iubitor de bine, drept, sfânt, înfrânat" (Tit. 1,7-8).
La reşedinţa episcopală, preotul muncitor să vadă totdeauna jertfa unui Pavel, apostolul şi dreptatea unui Ioan, apostolul. Altcum, numai cu canoanele, nu se pot administra suflete.

Precum am înţeles că îi scria cu prilejul acestor frământări Î.P.S. Sale, un "ofiţer" de al Oastei: dacă în decurs de 12 ani n-aţi putut câştiga cu dragostea sufletul şi inima unui preot jertfitor, ce am putea face noi, ăştia de la fronturi? "Fiul cel pierdut" nu se întoarce "acasă" în "termen de 8 zile" şi cu aspre acuze şi ocări, ci cu altceva.

43. EU N-AM IEŞIT DIN BISERICĂ

Cei care s-au pornit împotriva mea ştiu un lucru: că am trecere în lumea ostaşilor şi în popor. Şi atunci s-a căutat ceva care să poată speria poporul.
Şi astfel s-a aruncat în popor sperietura, cică eu am ieşit din biserică... că sunt sectar... şi lup îmbrăcat în piele de oaie.

Toate astea sunt sperieturi. Eu mi-am iubit şi-mi iubesc biserica. Şi nu numai cu vorba, ci şi cu fapta. Eu am făcut bisericii mele tot binele pe care îl putea face un slujitor al ei. Dovadă îmi sunt fraţii ostaşi care umplu bisericile. Eu mi-am iubit şi-mi iubesc biserica, nu cu vorbe goale, ci cu muncă şi cu jertfă. EU SUNT ŞI VREA SĂ RĂMÂN PÂNĂ LA SFÂRŞIT UN DEVOTAT SLUJITOR AL BISERICII.

Demisia mea dintr-un post vremelnic nu înseamnă ieşirea mea din biserică, sau din preoţie. Eu sunt şi vreau să rămân până la sfârşit un preot. Şi dacă nu pot merge la biserică să fac slujbă, din cauză de boală, îmi fac slujba mea de preot de pe patul de suferinţă, vestind Evanghelia pe calea scrisului şi a tiparului.

Că eu am un conflict cu Ierarhul meu - asta e altă socoteală. Asta-i o chestie ce trebuie judecată de forurile noastre superioare bisericeşti. Că şi noi, slujitorii bisericii - ca orice altă tagmă - ne avem calea noastră ierarhică, care judecă conflictele dintre noi.

Până nu se va face această judecată, protestez contra acuzei ce mi se aduce în faţa poporului că am ieşit din biserică.

44. SPERIETURI

Pentru a speria poporul şi lumea ostaşilor, foaia "Lumina Satelor", ridică asupra mea fel de fel de acuze. Cică am vrut să fur Oastea..., am vrut să fug din biserică cu Oastea..., am vrut să ruinez foaia "Lumina Satelor", etc. Stau mirat şi mă întreb: oare eu un om mic şi bolnav, sunt cu adevărat atât de tare şi primejdios? Mă mir că nu mi se aduce şi învinuirea că aş fi vrut să fur mitropolia de la nr. 45.

Cei de la "Lumina Satelor" trebuie să-şi dea seama că cu sperieturi nu poţi merge până la capăt. Eu am scris, 12 ani, cu sânge de jertfă ceea ce am scris. Se înşală cei ce cred că pot şterge acest scris, cu câteva pagini de "lămuriri". M-am topit ca o torţă de lumină, aprinzând în suflete lumina lui Hristos. Se înşală cei ce cred acum că pot face "lumină" contra mea cu câteva pagini de foaie şi cu chipul unui LUP îmbrăcat în piele de oaie.

45. ÎN AUDIENŢĂ LA Î.P.S. Sa PATRIARHUL MIRON CRISTEA

În faţa grelelor acuze ce mi le-a aruncat Mitropolia prin "Lumina Satelor", a trebuit să mă ridic de pe pat şi să plec, în cap de iarnă la Bucureşti, să protestez la Sf. Patriarhie.

M-am prezentat, împreună cu părintele Vasile Ouatu, la Î.P.S. Sa Patriarhul, Miron Cristea, care ne-a primit îndată, cu toată dragostea, şi ne-a reţinut aproape două ceasuri. A rămas mirat Î.P.S. Sa de cele ce se întâmplă la Sibiu. Îndeosebi s-a mirat când i-am spus că Î.P.S. S. Mitropolit Nicolae mă opreşte cu forţa publică să mai scriu. Ne spunea Î.P.S. Sa Patriarhul cum un călugăr din Bucureşti scoate o foaie ("Glasul Monahilor") în care, tot mereu atacă, dar Î.P.S. Sa nu s-a gândit niciodată să-l oprească cu forţa publică. Am declarat în faţa Î.P.S. Sale Patriarhul, că sunt şi vreau să rămân până la sfârşit un slujitor al bisericii mele.

46. FOAIA "OSTAŞUL DOMNULUI"

Aici voi aminti că Mitropolia din Sibiu n-a putut şi nu poate suferi foaia "Ostaşul Domnului" pe care o scoate iubitul meu tovarăş de luptă şi de jertfă, părintele Vasile Ouatu, din Bucureşti.

De ce această pornire? Pentru că "Ostaşul Domnului" este o dovadă că "Oastea Domnului" nu aparţine unui Ierarh şi unei Eparhii, ci ea este a tuturor celor care se ocupă cu ea şi se jertfesc pentru ea. Însă ambiţia personală şi regională nu poate suferi acest lucru.

47. VOLUNTARIAT - SAU OASTE OFICIALĂ?

Am arătat până aici calea şi frământările prin care a trecut Oastea. Voi spune acum că peste toate aceste frământări, mai era una care în timpul din urmă s-a rătat tot mai lămurit şi prevestea furtuna. Era tot mai pronunţată deosebirea de vederi în ce priveşte mersul duhovnicesc al Oastei. Se putea vedea acest lucru şi din ţinuta foilor "Lumina Satelor" şi "Oastea Domnului".

În foaia "Oastea Domnului" era o Oaste (Oastea cea veche) iar în "Lumina Satelor" se ivea alta, o Oaste nouă. Creaţia Oastei a fost de la început un voluntariat. Cu luptători voluntari - preoţi şi mireni, - în toate părţile ţării. Un voluntariat duhovnicesc, care lucrează şi activează în cadrele bisericii. În acest înţeles - din prilejul discuţiei în jurul statutelor de la Oradea - fratele I. Gr. Oprişan, a scris în foaia "Oastea Domnului":
"Tovărăşia "Oastea Domnului" este un voluntariat duhovnicesc de care biserica trebuie să se bucure, dar nicidecum ca să-l oficializeze. Biserica - respectiv sfântul Sinod are dreptul de a supraveghea ca să nu se abată sufletele de la matca ortodoxiei; are datoria de a îndrepta atunci când se fac greşeli şi a capta toate energiile duhovniceşti. Dar a oficializa, a pune pe calapod seva primăverii duhovniceşti a sufletelor - este a opri tocmai raţiunea acestei revărsări de credinţă pe matca ortodoxiei noastre scumpe." (Foaia "Oastea Domnului", nr. 44, anul 1932).

De la începutul Oastei, eu m-am ţinut pe linia aceasta. Şi am luptat mereu în direcţia aceasta, ca Oastea să fie, şi să rămână ceea ce Domnul a inspirat-o: un voluntariat de luptă duhovnicească în cadrele bisericii. În deosebire de acest voluntariat, Mitropolia de la Sibiu a plecat cumpăna tot mai mult spre oficializarea Oastei.

Cu prilejul adunării F.O.R.-lui de la Sibiu, acest lucru s-a putut vedea lămurit. Ş-a vorbit şi s-a scris atunci desluşit despre cele trei societăţi ale Eparhiei: F.O.R., soc. "Sf. Gheorghe" şi "Oastea Domnului". "Oastea Domnului" nu mai era un voluntariat al ţării întregi, ci era şi ea o societate eparhială pusă sub acelaşi acoperiş cu alte două societăţi.

Această amestecătură n-a plăcut ostaşilor. S-a văzut aceasta şi din faptul că - cu toate apelurile - ostaşii n-au venit la Sibiu decât foarte puţini. Şi cei veniţi şi-au arătat nemulţumirea. Dacă n-ar fi fost ambiţiile personale, regionale şi eparhiale, Oastei i se putea păstra - printr-o lămurire paşnică a lucrurilor - drumul ei lămurit, de voluntariat duhovnicesc.

Pe lângă asta, Î.P.S. Sa insista tot mai mult să intre în foile Oastei şi lupta confesională cu uniţii, ceea ce iarăşi, nu cadra cu caracterul pur duhovnicesc de evanghelizare al Oastei, mai ales având în vedere faptul că avem în Oaste o mulţime de fraţi gr. catolici.

Mergeam vădit spre oficializarea mişcării. Eu însumi eram mai mult numai o firmă pentru Oaste. Directivele se dădeau peste mine. Ca odovadă, amintesc numai faptul: în preajma adunării F.O.R.-ului, "Lumina Satelor" a publicat că în adunarea Oastei se vor lua hotărâri de mare însemnătate pentru viitorul Oastei. Mie însă nu mi-a spus nimeni nimic despre această vestire. Am aflat-o şi eu ca orice alt cititor, din foaie, fără sî ştiu nimic, cu toate că eram aici la Sibiu. Şi atunci eu mi-am zis în mine: desigur, în inspiraţia şi creaţia "Oastei Domnului" eu am o răspundere, eu am o înfricoşată răspundere în faţa Aceluia care m-a făcut trâmbiţaşul acestei mişcări... eu trebuie să suflu din trâmbiţă "desluşit"... să arăt lămurit calea pe care Domnul a tras-o acestei mişcări. Altcumva, în ziua cea mare a judecăţii voi auzi fioroasa întrebare: Iosife! Unde erai atunci când Oastea lua un drum care nu era al ei?... de ce tăceai atunci când trebuia să strigi de pe acoperişul casei?

În faţa acestui examen de conştiinţă, mi-am zis: Cu numele meu de iniţiator al acestei mişcări, nu mai pot răspunde pentru o altă îndrumare ce i se dă şi i se va da Oastei. Nu mai pot răspunde pentru un lucru pe care e scris numele meu, dar nu mai e al meu.

Sub această apăsare de răspundere sufletească am scris la foaie acele tâlcuri - cu călătoria spre Canaan, etc. - în care le dădeam fraţilor să înţeleagă că Oastea e la o răspântie... că vin cele două feluri de oşti... că vine oficializarea Oastei. Şi iată, vine. Vine repede. Prin "Telegraful Român", preoţii sunt invitaţi din oficiu să ia pe tot locul conducerea Oastei. Întrebarea este însă ce se întâmplă atunci dacă preotului nu-i place de Oaste şi dacă se duce la ea numai din oficiu, dar nu din dragoste? Şi aşa ia sfârşit voluntariatul Oastei şi vine Oastea cea oficială.

Vine Oastea "cea cu poarta largă".

 Într-o adunare a Oastei, am înţeles că li s-a dat voie fraţilor să facă sporturi, să se dea pe gheaţă (Să patineze), să cerceteze cinematografele "bune", etc. Adică, iată, au început a se îndrepta "exagerările" părintelui Trifa.

Eu mulţumesc lui Dumnezeu că n-am adormit la post. Am suflat din trâmbiţă în faţa primejdiei. Am strigat adevărul. Şi îl voi striga mereu, oricât de grea ar fi calea crucii pe care trebuie să meargă toţi cei ce spun adevărul.

48. IUBIŢII MEI FRAŢI OSTAŞI!

Am dat, până aici, pe scurt, o istorie din care puteţi vedea că: de la început, calea mea şi calea Oastei, a fost calea crucii, calea jertfei.
Şi calea aceasta nu s-a sfârşit. "Istoria" nu s-a sfârşit. În ea se scrie acum capitolul din urmă, capitolul cel mai greu: peste Golgota la Mântuire... şi peste Calvar la biruinţă.

"Vă rog - iubiţii mei - să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele" (Efeseni 3,13). Trebuia să se întâmple şi aceasta. Orice jertfă adevărată îşi are drumul crucii. Aceasta a fost şi este soarta de totdeauna a ucenicilor Domnului, care şi-au luat pe suflet misiunea şi s-au jertfit pentru Domnul. Drept răsplată, li s-a întins pe urmă cununa cu spini, şi au fost târâţi, ca nişte făcători de rele, în faţa "dregătorilor" (Luca 21,12).
Fraţii mei! "Vă scriu cu ochii scăldaţi în lacrimi" (2Corinteni 2,4). A trecut o lună de când stau închis într-o temniţă a tăcerii. Sunt oprit cu forţa publică să mai grăiesc despre Isus cel răstignit. Eu însă stau liniştit. Căci stau închis cu "Isus-Biruitorul". Stau închis pentru "Isus-Biruitorul" şi El va birui.
Mulţumesc neîncetat lui Dumnezeu că m-a trecut mereu prin furtuni şi izbelişti ca să trăiesc aievea Scripturile. Am ajuns acum la un capitol nou, la capitolul cel mai greu: când sunt prigonit, acuzat şi batjocorit din toate părţile, iar eu trebuie să tac. Este aceasta desigur, cel mai greu examen. Dar cuvântul lui Dumnezeu mă întăreşte şi mă mângâie, arătându-mi mereu că aşa trebuia să se întâmple.

Din faţa prigoanelor, m-am refugiat în cămara psalmistului David. Şi am aflat aici tocmai ceea ce îmi trebuia. Niciodată nu l-aş fi înţeles pe psalmistul David, cu "prigonitorii" lui, dacă n-aş fi ajuns aici. Trăiesc acum aievea ceea ce spunea psalmistul: "Scoală-Te Doamne împotriva urgiei potrivnicilor mei, trezeşte-Te ca să-mi ajuţi şi RÂNDUIEŞTE O JUDECATĂ" (psalm 7,6). Căci Tu îmi sprijini dreptatea şi pricina mea, şi stai pe scaunul Tău de domnie ca un Judecător drept (ps. 9,4). Nu mă lăsa Doamne, la bunul plac al potrivnicilor mei (ps. 27,12). Apără-mă Tu Doamne, de potrivnicii mei, luptă-Te Tu cu cei ce se luptă cu mine (psalmul 35,1). Doamne, Tu vezi, nu tăcea. Trezeşte-Te şi scoală-Te să-mi faci dreptate, ca să nu zică în inima lor! aha! iată ce doream: l-am prins, l-am înghiţit (ps. 35,22-25). "Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă, căci la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare până va trece fără de legea. Eu strig către CEL PREA ÎNALT, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine. El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări" (ps. 57,1-3). Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine Doamne nădăjduiesc, căci Dumnezeu este scăparea mea (ps. 59. 9). El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare (ps. 62,6). Mă încred în Dumnezeu, şi nu mă tem de nimic (ps. 56,4). Dumnezeu este - iubiţii mei fraţi - adăpostul şi sprijinul nostru. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor" (ps. 46,1-3).

Fraţii mei! Multe aş avea să vă spun. Şi multe vă voi spune din "şcoala" aceasta când Domnul îmi va reda libertatea de a grăi. Acum vă spun numai atât:

În faţa mea, stă acum, iubiţii mei, drumul despre care zicea Mântuitorul: "Vor pune mâna pe voi şi vă vor prigoni: vă vor arunca în temniţe ŞI VĂ VOR TÂRÎ ÎNAINTEA DREGĂTORILOR, DIN PRICINA NUMELUI MEU" (Luca 21,12).

Stau gata să plec pe drumul acestei cruci. Vă rog, iubiţii mei, să mă însoţiţi cu rugăciunile voastre în acest drum. Vă rog să vă rugaţi pentru mine, ca Domnul să mă întărească. Şi dacă va fi să cad pe drumul crucii, eu vă rog, iubiţii mei, să nu mă uitaţi. Să nu mă uitaţi căci v-am iubit şi vă voi aştepta pe toţi în Ierusalimul cel ceresc, unde Domnul ne va mângâia pentru toate câte am suferit şi ne va trece în odihna şi bucuria Lui cea veşnică.

Vă salut cu cuvintele apostolului Pavel: "De aceea, preaiubiţii şi doriţii mei fraţi, rămâneţi tari în Domnul" (Filipeni 4,1). Acum se dă examenul cel mare al Oastei şi al ostaşilor. Cu ochii ţintă la Isus Căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre (Evrei 12,2).

Cu El vom birui!
Preotul IOSIF TRIFA, Sibiu

Document publicat în revista "Ostaşul Domnului" nr. 3-4 din 1-15 februarie 1935, redactor pr. Vasile I. Ouatu, Bucureşti

După acest istoric al evenimentelor prin care preotul I. Trifa arată pe larg cauzele care au generat acel conflict atât de păgubos şi nedorit, dintre el şi biserică, respectiv mitropolitul Nicolae, urmează acel proces pornit de Consistoriul din Sibiu - la ordinul mitropolitului Nicolae - , prin care preotul I. Trifa urma să fie caterisit. Sentinţa a fost dată în urma unor acuzaţii înşirate într-un rechizitoriu, cu tot felul de învinuiri false, forţându-se atât textele biblice, cât mai ales articole din canoanele bisericii, prin tot felul de mistificări avocăţeşti, pentru a-l putea încadra ca vinovat, şi astfel să se poată ajunge la forma juridică prin care preotul Iosif Trifa să fie scos din toate drepturile, inclusiv acela de a mai conduce "Oastea Domnului".
Acesta a fost judecata oamenilor, dar nu şi a lui Dumnezeu, pentru a cărui cauză lupta părintele I. Trifa.

(Continuare)

horizontal rule

 Site preluat din revista "Christian History".
For problems or questions regarding this web contact [Manager].
Last updated: 01/21/05.