Mai bine necredincios

de Mark Galli

Din ce cauză două încercări de reunificare au fost respinse de poporul ortodox.

În deceniile care au urmat căderii Constantinopolului, evenimentele politice au determinat biserica răsăriteană să caute reunificarea cu biserica apuseană.

Michael VIII (a condus între 1259-1282), împăratul care a recuperat Constantinopolul de la catolici, a făcut prima încercare. În principal, el dorea protecţie politică; avea nevoie disperată de protecţie papală, fiind ameninţat militar de către Charles de Anjou, suveranul Siciliei.

La un consiliu ţinut în 1274 la Lyon, delegaţii ortodocşi au fost de acord atât cu recunoaşterea pretenţiilor papei, cât şi cu recitarea crezului care să includă şi filioque.

Totuşi, unificarea a fost puternic respinsă de majoritatea covârşitoare a clericilor şi laicilor ortodocşi. Sora împăratului a concretizat atitudinea grecilor astfel: „Mai bine să piară imperiul fratelui meu, decât puritatea credinţei ortodoxe.” Unitatea de la Lyon a fost repudiată categoric şi de succesorii lui Michael.

Acordul lipsit de putere

Un al doilea consiliu de unificare a fost ţinut la Florenţa în 1438-1439. De această dată a luat parte împăratul John VIII (a condus între 1425-1448), împreună cu patriarhul Constantinopolului şi o numeroasă delegaţie din mai multe biserici ortodoxe. Ambele părţi au făcut o încercare reală pentru a ajunge la o înţelegere adevărată.

Grecii ştiau că situaţia lor politică ajunsese disperată. Singura speranţă de înfrângere a turcilor depindea de ajutorul din vest. În cele din urmă s-a ajuns la un acord, care a fost semnat de marea majoritate a ortodocşilor prezenţi.

Unitatea florentină a căutat atât unanimitate în doctrină, cât şi respect pentru tradiţiile particulare ale fiecărei biserici. Astfel, ortodocşii au acceptat: pretenţiile papalităţii (deşi aşezarea acestora în cuvinte a fost ambiguă); filioque (deşi nu li se cerea să introducă această frază în recitarea crezului); doctrina purgatoriului (un punct relativ nou de neânţelegere). Grecii aveau voie să folosească pâine dospită, în timp ce latinii continuau să folosească pâine nedospită.

Unitatea de la Florenţa a fost sărbătorită în toată Europa de Vest; clopotele au sunat în toate eparhiile din Anglia. Dar nu s-a dovedit a fi mai reală în Est decât precedenta unitate înfăptuită la Lyon. John VIII şi succesorii săi, Constantin XI (Ultimul împărat al Bizantinilor), au fost lipsiţi de putere în încercarea lor de impunere a acestei unităţi supuşilor lor. Timp de 13 ani, ei nici măcar nu au îndrăznit să proclame public unitatea la Constantinopol. Mulţi dintre cei ce au semnat la Florenţa, odată ajunşi acasă şi-au revocat semnăturile.

Hotărârile consiliului nu au fost niciodată acceptate, decât de o mică parte din poporul şi clericul ortodox. Marele Duce Lucas Notaras, glăsuind ca un ecou al sorei împăratului după unitatea de la Lyon, remarca: „mai degrabă sunt pregătit să văd turbanele musulmanilor, decât mitra latină, în mijlocul oraşului"

page contains a list of scheduled project events, and key milestones and

Site preluat din revista "Christian History".
For problems or questions regarding this web contact [Manager].
Last updated: 01/21/05.