Un Exerciţiu de Uimire

Dumnezeu  nu poate fi cuprins de mintea umană. Dacă ar putea fi cuprins, atunci El nu ar mai fi Dumnezeu.

— Evagrius din Pontus (a.d. 399)

Într-o bună zi, câţiva dintre fraţi au venit să-l vadă pe Părintele Anton, printe ei fiind şi Părintele Iosif. Dorind să-i pună la încercare, bătrânul a amintit un text din Scriptură şi i-a întrebat ce înseamnă textul respectiv, începând cu cel mai tânăr. Fiecare a explicat textul cum ştiau mai bine. Totuşi, bătrânul le-a spus tuturor: „Încă nu aţi găsit răspunsul.”

În cele din urmă, se adresă Părintelui Iosif, spunându-i: „Tu ce anume crezi că spune acest text?” Acesta răspunse zicând: „Nu ştiu.” Atunci Părintele Anton a spus, „Cu adevărat Părintele Iosif a găsit calea, pentru că el a spus: - Nu ştiu -.”

—Zicerile Părinţilor din Deşert (secolul al-VI-lea)

Imaginează-ţi coama ascuţită a unei stânci abrupte. Acum închipuie-ţi ce ar simţi o persoană care şi-ar pune piciorul pe coama acestei stânci, şi uitându-se în jos în prăpastie, nu ar vedea nimic pe ce să se sprijine sau de care să se agaţe.

Aceasta este ceea ce cred că sufletul experimentează, atunci când trece dincolo de limitele sale din planul material, în căutarea şi în încercarea de a găsi ceea ce nu poate fi măsurat şi care există din veşnicie. Pentru că aici, nu se poate ţine de nimic, nici de un loc, nici de un loc în timp, nici de o măsură sau de orice altceva; minţile noastre nu pot cuprinde sau înţelege acest lucru.

Iar astfel, sufletul, alunecând la fiecare punct de care nu poate fi prins, devine ameţit şi perplex, întorcându-se încă o dată la ceea ce îi este asemănător, mulţumit să cunoască măcar puţin despre necunoscut, care este complet diferit de natura lucrurilor pe care acesta le cunoaşte.

—Gregory din Nyssa (aprox.a.d. 395)

Taina întrupării

Dumnezeu a devenit om pentru ca oamenii sa poata deveni dumnezei.

—Atanasie (a.d. 373)

Cel care nu poate fi atins de nimeni este prins în strâmtoare;

Cel care îl eliberează pe Adam de blestem este legat.

Cel care încearcă inimile şi gândurile adânci ale omului este adus pe nedrept la judecată;

Cel care a închis abisul este luat prizonier.

Cel care a închis abisul este luat prizonier.

Cel în faţa Căruia puterile cerului stau tremurânde, stă înaintea lui Pilat;

Creatorul este lovit de mâinile creaţiei Sale.

Cel care vine să judece vii şi morţii este condamnat pe cruce.

Distrugătorul iadului este pus într-un mormânt.

Oh,Tu care înduri toate aceste lucruri în iubirea Ta cea mare, Cel care ai salvat omenirea de blestem,

Oh îndelung răbdătorule Domn, glorie Ţie.
 

—liturghia Vespers pentru Vinerea Mare

Ştiu că Cel ce este dincolo de întreaga creaţie

Mă ia la Sine şi mă ascunde în braţele Sale,

Iar atunci mă găsesc departe de întreaga lume.

Eu, fragil, muritor mic în lume,

Văd pe Creatorul lumii, totul Lui, în mine însumi;

Şi eu ştiu că nu voi muri, pentru că sunt în Viaţă,

Am plinătatea Vieţii izvorând ca o fântână în mine.

El este în inima mea, El este în ceruri:

Atât acolo cât şi aici, El mi se descoperă în aceeaşi glorie.

—Simeon Noul Teolog (a.d. 1022)

Paradoxurile rugăciunii
Vorbirea este organismul lumii prezente. Liniştea este taina lumii care vine.

—Isaac Sirianul (a.d. aprox. 700)

Fraţii l-au întrebat pe Părintele Agaton: „Dintre toate activităţile noastre, Părinte, care virtute cere cel mai mare efort?

Acesta a răspuns: „Să-mi fie cu iertare, dar nu cred că este muncă mai mare decât rugăciunea către Dumnezeu. Pentru că de fiecare dată când un om vrea să se roage, duşmanii săi, demonii, încearcă să-l împiedice; pentru că ei ştiu că nimic nu îi împiedică mai mult decât rugăciunea către Dumnezeu. În orice alt lucru pe care îl face un om, dacă perseverează, va căpăta odihnă. Totuşi, pentru a se ruga, un om trebuie să se lupte până la ultima suflare.”

- Zicerile Părinţilor din Deşert (secolul al-VI-lea)

Gândeşte-te la un om care stă noaptea în casa sa, cu toate uşile închise; iar la un moment dat acest om deschide o fereastră chiar în momentul în care apare un fulger instantaneu. Nesuportând strălucirea fulgerului, imediat omul se protejează închizând ochii şi retrăgându-se de la fereastră.

La fel este şi cu suletul care este închis în sfera simţurilor; dacă vreodată aruncă o privire prin fereastra intelectului, este inundat de strălucirea, asemănătoare fulgerului, a pecetei Duhului Sfânt care este în el.Incapabil să suporte splendoarea strălucirii, se retrage imediat în intelect, refugiindu-se ca într-o casă, între lucrurile şi simţurile umane.

—Simeon Noul Teolog (a.d. 1022)

Cu cât sufletul se avântă mai departe, cu atât sunt mai mari adversarii cărora trebuie să le facă faţă.

Eşti binecuvântat, dacă în momentul rugăciunii, lupta creşte puternic împotriva ta.

Pentru ca să te poţi bucura de viaţă veşnică, munceşte fără încetare până în clipa morţii şi  nu lăsa ca ochii tăi să doarmă, sau ca genele tale să aţipească.

—Evagrius of Pontus (d. 399)

Lasă mulţimea vorbelor afară din rugăciunile tale. Un singur cuvânt a fost de ajuns pentru ca vameşul şi fiul risipitor să primească iertarea lui Dumnezeu. ...Nu încerca să găseşti cuvintele potrivite pentru rugăciunea ta: de câte ori bâlbâiala simpla şi monotonă a copiilor atrag atenţia tatălui lor!

Nu te lansa în discursuri lungi, pentru că dacă vei face acest lucru, mintea ta va fi împrăştiată, pentru a găsi doar cuvintele potrivite. Rugăciunea simplă a vameşului a determinat îndurarea lui Dumnezeu. Un singur cuvânt plin de credinţă l-a mântuit pe tâlharul de pe cruce.  

—Ioan Climacus (a.d. 649)

Domnul meu Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine păcătosul. 

— Rugăciune către Isus (secolul al-VII-lea)