Bartholomew I

horizontal rule

Home
Crezul Ortodox
Problema icoanelor
Calugaria
Un exercitiu de uimire
Consiliile lui Hristos
Gustul gloriei
Pozitia lui Bartholomew I
Estul critica Vestul
Doua incercari de unire
Contradictii dinauntru
Oastea Domnului
O evaluare evanghelica
Discutii fratesti
Alte resurse de studiu

„Noi nu dorim să tulburăm credinţa”

Liderul spiritual al ortodoxiei adresează cuvinte dure protestanţilor.
Un interviu cu Bartolomeu I
 

Bartholomew ITEpiscopul Constantinopolului este numit şi patriarh ecumenic, avînd o întâietate onorifică printre episcopii bisericilor ortodoxe. Actualul patriarh ecumenic, Bartolomeu I, va efectua o vizită pastorală în Statele Unite în această vară, marcând a 75-a aniversare a întemeierii Arhidiocezei Greceşti a Americii de Nord şi Sud.

Istoria creştină a obţinut un interviu  pe fax cu Bartolomeu I, al cărui transcript needitat este reprodus în continuare.

 

Care este scopul vizitei dumneavoastră în Statele Unite?

 

Ocazia vizitei noastre în Statele Unite este a 75-a aniversare a întemeierii, în 1922, a Arhidiocezei greceşti a Americii de Nord şi Sud de către patriarhul vizionar Meletios (Metaxakis). Patriarhul Meletios, echipat cu o înţelegere deosebită a mediului social american, a preluat sarcina organizării structurii canonice a Bisericii pentru imigranţii greco-ortodocşi din Noua Lume. În conformitate cu tradiţia şi legea canonică care guvernează Biserica Ortodoxă, el i-a plasat sub jurisdicţia spirituală a Sfinte Mame şi Marei Biserici a lui Isus Hristos, Patriarhatul Ecumenic al Constantinopolului.

 

Cât despre natura posibilei mele vizite în Statele Unite: este în mod clar pastorală. Patriarhatul Ecumenic al Constantinopolului are atât privilegiul, cât şi responsabilitatea de a fi „Protothronos”, „Primul Tron,” al Bisericii. În consecinţă, este atât un simbol vizibil al unităţii pentru ortodocşii din fiecare ţară şi naţiune, cât şi o sursă de mijlocire neîncetată pentru fiecare dintre ei. De aceea, este evident că vizita va avea un caracter ortodox.

 

Unii ar trebui să-şi amintească că Biserica Ortodoxă nu a deviat niciodată de la conştiinţa şi perspectiva fundamentală de agape – dragoste şi unitate. Noi suntem chemaţi să exercităm „misiunea reconcilierii” (2 Corinteni 5:18), şi aşteptăm cu nerăbdare reîntoarcerea bisericilor lui Hristos la unitate în El. La fiecare liturghie divină, cu puţin înainte de sfânta comuniune, Biserica Ortodoxă de peste tot în lume se roagă pentru „unitatea tuturor”, adică , escatologic vorbind, restaurarea unităţii întregii omeniri.

 

Ca şi Patriarhat Ecumenic, noi înţelegem înţelesul mai larg al acestei „lucrări de reconciliere” şi acţionăm în această privinţă prin pelegrinajele în jurul lumii, continuând să ajungem la toată omenirea, indiferent de crez, culoare sau origine etnică.

 

Ortodoxismul este perceput de mulţi protestanţi vestici, ca fiind  o relicvă bizară a unei epoci apuse. Pentru alţii, se simte ca şi cum cineva ar trebui să devină estic, mai înainte de a deveni ortodox. Cum răspundeţi la asemenea percepţii?

 

Din păcate, aţi conturat ceea ce este o imagine corectă a realităţii, şi anume, faptul că marea majoritate a lumii protestante (şi nu numai aceasta) este ignorantă în ceea ce priveşte ortodoxia. Chiar unii teologi cu mare credibilitate au transmis concepţii eronate, de altfel chiar înjositoare, referitoare la ortodoxie, ca şi cum aceasta ar fi o fosilă liturgică, sau chiar mai mult, ritualistă. Din păcate, asemenea neînţelegeri care au apărut fie din ignoranţă, fie chiar cu intenţii polemice, au fost transmise de-a lungul generaţiilor fără a fi măcar analizate. Chiar şi cele mai însemnate eforturi ale mişcării ecumenice, care au drept scop mai buna înţelegere în familia creştinătăţii, nu au avut succes în a corecta acest lucru.

 

O altă percepţie greşită este evidentă chiar în modul în care puneţi întrebarea referitoare la „est” şi ortodoxie. Din punct de vedere istoric, este adevărat că ortodoxia a avut un impact enorm în Europa de Est şi în bazinul Mediteranean. Totuşi, nu trebuie să uităm că ortodoxia a avut o prezenţă vibrantă şi istorică în vest, încă de la mijlocul secolului XVIII, incluzând colonia greacă din New Smirna (Sf. Augustin, Florida, în zilele noastre), misiunile din Alaska, cât şi prima eparhie înfiinţată pe teritoriul Statelor Unite, la New Orleans (1864), care au primit ortodocşi din orice mediu etnic.

 

Să ne amintim totuşi, că biserica nu este chemată să se identifice cu civilizaţii sau culturi, ci mai degrabă să le transforme!

 

Poate deveni ortodoxia populară in vest? Dacă da, cum?

 

Misiunea bisericii nu este de a deveni „populară”, ci de a propovădui Evanghelia autentică a mântuirii şi să fie martoră a învierii lui Hristos. Lucrarea bisericii este în primul rând profetică, şi deseori departe de a fi „pe placul oamenilor”. Experienţa de 2000 de ani a bisericii confirmă că oriunde harul lui Dumnezeu îşi împlineşte misiunea sa profetică în dragoste şi adevăr, biserica adună pe copiii lui Dumnezeu, asemenea unei mame care iubeşte, fiind la rândul ei iubită. Noi credem că acesta este şi cazul mărturiei şi prezenţei ortodoxiei din vest.

 

Biserica noastră devine „populară”, tocmai pentru că ea este biserica istorică; ea continuă să propovăduiască Evanghelia autentică a mântuirii şi să fie martoră a învierii lui Hristos, neacceptând şi netolerând niciodată clase sau categorii în rândurile ei. Ea este biserica poporului lui Dumnezeu, venind de la oameni şi slujind pe oameni într-un mod „populist” şi nu de pe o poziţie „înaltă”. În duh, noi suntem o familie şi un trup al lui Hristos.

 

Ortodoxia a experimentat unele dintre cele mai aspre persecuţii din istoria bisericii, atât de la islam cât şi de la comunism. Cum a afectat aceasta ortodoxia, în bine sau în rău?

 

Este bine cunoscut faptul că biserica a fost persecutată încă din ziua cincizecimii. Persecutorii au fost mulţi, atît atunci cât şi acum. Hristos a fost şi continuă să fie „un semn care va stârni împotrivire” (Luca 2:34), iar împreună cu El şi biserica Sa. Într-adevăr, ar fi fost ciudat dacă nu ar fi existat persecuţii! Noi am mers pe calea crucii în permanenţă; nu există altă cale pentru ucenicii lui Hristos. Calea bisericii de-a lungul veacurilor a fost în permanenţă plină de obstacole, temelia ei fiind formată de jertfele bărbaţilor, femeilor şi copiilor, ale căror oseminte sunt mărturii ale credinţei lor.

 

Mai recent, au apărut diverse căi de persecuţie datorită ateismului, a fanaticilor religioşi, etc., dar nu trebuie să uităm cu nici un chip că biserica iese din toate aceste încercări întărită spiritual şi confirmată în cunoştinţa căii sale adevărate.

 

Nu putem decât să confirmăm durerea provocată de actele de represiune şi inumanitate făptuite de unii ortodocşi, împotriva celor ce le-au greşit. Acest lucru ne determină să ne întărim în hotărârea noastră ca printre primele noastre responsabilităţi, să urmărim în continuare un dialog de pace şi de reconciliere.

 

Ortodoxia este o mică minoritate în vest. Unii ar putea crede că diversele entităţi ortodoxe, în special în Statele Unite, s-ar putea uni pentru a prezenta o mărturie ortodoxă unică. Totuşi, între ortodocşi se pare că este doar suspiciune, gelozie şi lipsă de încredere. Ce anume contribuie la aceste atitudini?

 

Într-adevăr, ortodoxia constituie o minoritate aproape imperceptibilă în vest, iar o consolidare a eforturilor ar putea să ajute la mărturia ortodocşilor în vest. Totuşi, trebuie să procedăm cu grijă, pentru a evita ispita  de a urmări o „putere” care ar putea fi percepută ca fiind mondială. Scopul nostru simplu este de a întări unitatea în biserică, de a creşte şi zidi trupul lui Hristos.

 

Până acum, problema diasporei ortodoxe a fost inclusă în agenda pregătirilor pentru eventualul Marelui Sinod Sfânt al Ortodoxiei. Împreună cu aceste pregătiri, se fac paşi spre depăşirea unor obstacole din trecut şi spre promovarea unei unităţi mai vizibile şi substanţiale. Totuşi, unitatea este esenţială aici, probabil nu întotdeauna atât de vizibilă unora, datorită separărilor jurisdicţionale, etnice şi pluralismului cultural.

 

Care sunt provocările majore cu care se confruntă ortodoxismul zilelor noastre?

 

Ortodoxia are parte de aceleaşi provocări ca şi ceilalţi creştini sau religii, şi anume: necredinţa, secularismul, slăbirea spiritualităţii, lipsa speranţei. În particular, Ortodoxia se confruntă cu consecinţele unei lungi dominări a regimurilor ateiste în regiuni care erau prin tradiţie ortodoxe, dominare care a avut ca rezultat discontinuitatea culturală şi golul spiritual.

 

Mai mult decât atât, ortodoxia trebuie să facă faţă şi la zelul multor creştini vestici, în special din America, care , fără chibzuinţă încearcă să umple acest gol, şterpelesc spiritual casa fraţilor lor. Ar fi mai bine pentru aceşti fanatici, pentru sponsorii şi susţinătorii lor, să petreacă ceva timp studiind ortodoxia şi să înveţe din experienţe de viaţa, decât doar din teorie, ce anume înseamnă să fii un ucenic al lui Hristos şi să mărturiseşti Evanghelia în martiraj.

 

Nu trebuie să uităm niciodată că cea mai mare persecuţie din istoria creştinilor, a avut loc în acest secol, în spatele cortinelor de fier şi a fundamentiştilor islamici, în timp ce creştinii vestici au trăit în libertate şi ignoranţă faţă de martiriul fraţilor şi surorilor lor.

 

Ortodocşii pretind că constituie singura biserică adevărată. Această pretenţie, în mod normal, constituie o piedică pentru catolici şi protestanţi. Cum putem înţelege această pretenţie? Care este statutul nostru înaintea lui Dumnezeu, conform bisericii ortodoxe?

 

Noi nu deţinem acele mijloace exclusive de judecată sau excludere. Ideea că a fi membru într-o organizaţie a bisericii vizibile, este o cerinţă pentru a ajunge în rai, se bazează pe o paradigmă falsă—că într-un fel noi facem o paralelă la împărăţia lui Dumnezeu în această lume. Împărăţia nu este o realitate de exterior, ci mai degrabă de interior, cel puţin până la sfârşitul vremilor.

 

Identificând biserica ortodoxă ca fiind biserica înfiinţată de Domnul Isus Hristos prin sfinţii Săi apostoli, noi nu încercăm în nici un mod să limităm împărăţia lui Dumnezeu. Cunoaştem cu toţii cuvintele Domnului, care a spus că Duhul este prezent acolo unde doreşte şi recunoaştem fără nici o urmă de îndoială că puterea, mila şi dragostea lui Dumnezeu sunt cu mult peste înţelegerea noastră.

 

Atunci când afirmăm că „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea” (Luca 11:23), noi afirmăm de asemenea şi că „Cel care nu este împotriva noastră este pentru noi” (Luca 9:50). Acest paradox istoric, care este încă prezent în viaţa bisericii, nu tulbură cu nimic definiţia credinţei, limitele canonice ale bunei orânduieli în biserică sau dorinţa noastră de a chema toată omenirea la cunoştinţa adevărului. Noi preferăm duhul dragostei neprefăcute şi evităm acel mod de triumfalism, care a dus doar la înstrăinări şi despărţiri de-a lungul vremii.

 

În timpul vizitei dumneavoastre în Statele Unite, care este cel mai important mesaj pe care veţi încerca să-l transmiteţi credincioşilor protestanţi?

 

Noi venim în America pentru a aduce un mesaj de refacere şi reînnoire, prin speranţa binecuvântată în Hristos cel înviat şi înălţat la cer.

 

Venim în America pentru a vorbi adevărul în dragoste, pentru că dragostea adevărată alungă frica, fiind în acelaşi timp şi calea perfectă spre unitate în acelaşi Hristos înviat.

 

Venim în America pentru a aduce fraţilor şi surorilor noastre în Domnul, credinţa vie, care s-a manifestat în teritoriile Noului Testament, chiar acolo unde Noul Testament a fost compus şi compilat.

 

Noi venim în America având acelaşi crez şi mărturie făurite în oraşele protejate de Dumnezeu, Nicea şi Constantinopol, crez şi mărturie care reprezintă o adevărată sinopsă a Evangheliei creştine, pe care oricine o poate învăţa şi trăi, iar prin trăire moştenind viaţa veşnică.

 

Venim în America deoarece credinţa care a început în Ierusalim, a ajuns chiar până la capătul cel mai îndepărtat al pământului, în America. În acelaşi mod în care America a luat fiinţă din Jamestown, primind constituţia sa în Filadelfia (Philadelphia), Constantinopol completează taina inaugurată în Ierusalim.

 

Venim în America aducând aceeaşi temelie fermă, care a fost dată de la început, pentru a împărtăşi ceea ce am văzut cu ochii noştri, ce am auzit cu urechile noastre şi ceea ce chiar mâinile noastre au atins: taina lui Dumnezeu întrupat, viu pentru totdeauna prin poporul Său, trupul Său, biserica Sa.

 

horizontal rule

 Site preluat din revista "Christian History".
For problems or questions regarding this web contact [Manager].
Last updated: 01/21/05.