Introducere
 Partea I

 Partea II

 Partea III

 Partea IV

Partea II

 

Ziceri de duh ...

O singura litera schimbata, un singur sunet pronuntat diferit intr-un cuvant, o intonare putin schimbata si ce diferenta! Iata doar cateva exemple:

- viata de "casnicie" sau viata de "caznicie"?

- un om "optimist" sau unul "of-timist"?

- dimineata, unii se intorc la muncile "zilnice", altii la cele "silnice"!

- unii ar dori ca toata lumea sa fie plina de oameni "cumsecade", dar mie mi-ar place daca macar cativa dintre ei ar fi si "cum-se-ridica" !

- ca sa reusesti in viata, unii spun ca trebuie sa fii "capabil", altii sustin ca poti optine aceleasi rezultate si daca esti doar "cap-abil"!

- cred ca un om "obraznic", de fapt "n-are obraz".

Vernon McGee

"Legalismul si libertinajul sunt la fel de gresite si de periculoase. Legalismul se poate asemana cu apa cristalina, rece si iute de munte: malurile sunt bine precizate si apa este curata. Libertinajul se aseamana cu apa lina si puturoasa de la ses: plina de meandre, cu maluri instabile si macinate de inundatii. In apa de munte te poti ineca repede din pricina curentilor si a stancilor de granit; in raurile campiei poate inota oricine, dar apa lor este plina de noroi si, daca o bei, este vatamatoare."

"Crestinismul nu este nici legalism, nici libertinaj. Un copil al lui Dumnezeu este liber de Lege, dar, din dragoste de fiu, se reaseaza in ordinea cosmica divina, ascultand de Legea lui Christos."

Adaug la aceste cugetari si cateva din culegerea mea personala:

Nu uita ca unul dintre sinonimele "libertatii" este si "fara-de-legea"! Nu fii nihilist, ci crestin!

Cand libertatea distruge ordinea, dorinta dupa ordine va pune capat libertatii.

Prea multi oameni tanjesc dupa libertate doar pentru a-si permite sa faca "lucruri neingaduite".

Shimon Perez

Vorbind intr-un interviu despre Iaser Arafat, Simon Perez, prim ministrul Israelului spunea: "El are un vis: sa recucereasca Ierusalimul pentru arabi si sa stabileasca un stat Palestinian. Nu este drept si nu poti sa-i iei cuiva dreptul sa viseze. Fiecare dintre noi avem visul nostru si este normal sa fie asa. Viata este alcatuita insa si din vis si din realitate, asa ca fiecare visam, dar dimineata ne sculam ca sa facem compromisuri, adaptand visurile noastre la realitate."

Cat de potrivite sunt aceste cuvinte pentru cei care trebuie sa-si "adapteze" pornirile imaginatiei la dimensiunile, vai, asa de stramte, ale realitatii!

Richard Wurmbrand

L-am gasit culcat in casa parintilor mei. Auzisem ca este putin bolnav si l-am intrebat: "Cum va simtiti?"

"Minunat!" mi-a raspuns, "Dumnezeu mi-a dat exact ce-i cel mai bun si mai potrivit pentru mine astazi. Daca altceva ar fi fost mai bun, Dumnezeu mi l-ar fi dat. Noi, care suntem rai ne straduim sa dam daruri bune copiiilor nostri. Dumnezeu, care este infinit in bunatate si putere, ne da in fiecare zi tocmai ceea ce este cel mai bun pentru noi."

 

In 2 Februarie 1995, l-am gasit insa foarte bolnav. Tocmai ma intorsesem de la o sedinta din Ohio, cand am aflat ca nu putuse veni sa predice in lipsa mea, cum promisese in Duminica trecuta. Avea sa-mi spuna ca fusese pentru prima data cand nu se tinuse de cuvant. Uneori l-au dus pe o targa, dar tot s-a dus sa predice acolo unde a apucat sa promita.

"Am avut o seara foarte rea", mi-a spus dansul, "A venit un director de-al misunii noastre din Cehia si mi-a povestit ce frumoase lucruri se petrec pe acolo. M-a apucat insa un fel de slabiciune si un fel de ameteala si m-am dus la culcare. Am vrut sa spun "Tatal nostru", dar ... crede-ma, pentru prima oara in viata mea nu mi-am putut aduce aminte cum incepe. Pur si simplu nu-mi puteam aduce aminte cuvintele ..."

"Noaptea m-am simtit si mai rau. Inima a inceput sa bata de doua ori mai repede decat normal. Doctorul mi-a spus ca nu poate face nimic. N-am dormit toata noaptea si Bintea a vegheat si ea impreuna cu mine. La inceput a fost mai rau. Am simtit ca Diavolul se apropie de mine si ma ameninta: "Aha, acum vei merge tu la judecata. Inaintea lui Dumnezeu o sa iasa la iveala toate pacatele din viata ta. Acolo nu vei putea predica. Vei sta doar la judecata. Nu vei putea citi din cartile tale lui Dumnezeu. El stie toate. Va scoate la iveala tot ce ai facut rau si nu stie inca nimeni."

"M-am nelinistit un pic, dar pe urma i-am spus: "Si ce daca. Este ceva foarte frumos si cu pacatele mele. Este scris: "Veniti sa ne judecam si de vor fi pacatele voastre rosii cum este carmazul, vor fi albe ca zapada." Dumnezeu va face si din pacatele mele ceva frumos: vor fi albe ca zapada!"

Am incheiat astfel discutia cu Diavolul si m-am linistit. S-a lasat peste mine o pace adanca, adanca. Ne-am rugat impreuna cu Bintea si am spus: "Doamne, tu conduci miliarde de fiinte in univers si esti desavarsit in intelepciune. Ce sa-ti cer eu si ce sfat sa-ti dau? ... La varsta mea este cam obraznic sa-ti cer sa mai fiu si sanatos. Spun doar atat: Cum vrei tu, ce vrei tu si cand vrei tu! Tu stii mult mai bine decat mine ce trebuie sa faci cu mine."

Richard Wurmbrand

Si mie, ca si multor altora mi-a fost dat sa fiu luat cu asalt si surprins de "cuvintele sucite" ale fratelui Richard. Una dintre cele mai folosite expresii ale dansului, este si aceasta:

"Branzei, sa te fereasca Dumnezeu sa fii un pastor bun! ..."

La o asa fraza nu gasesti de obicei raspuns si urmeaza un moment de pauza mirata.

"Sa nu fii doar bun. Cauta sa fii ... excelent! Dumnezeu merita ceea ce este cel mai bun! Cauta sa fii excelent!"

Pe un perete al casei sale, am gasit satisfacut si originea acestei provocari adresate mai ales lucratorilor cu Evanghelia. Pe o bucata de lemn, frumos lacuita, se puteau vedea distinct urmatoarele cuvinte sapate cu migala: "Ceea ce suntem, este darul lui Dumnezeu pentru noi. Ceea ce devenim, este darul nostru pentru Dumnezeu!"

Intelepciune "menonita"

Pe o alta placa de lemn, prinsa cu un cui modest in perete, am citit in casa unui frate menonit din Pensilvania: "Omul nu poate numara nici macar cate seminte sunt intr-un mar, dar Dumnezeu poate numara pana si cate mere sunt intr-o samanta!"

Richard Wurmbrand

Era prin 13 Mai 1995. L-am dus pe Beniamin Poplaceanu, pastor de la Sibiu si fost coleg drag de Seminar, sa-l intalneasca pe fratele Richard la el acasa. Impreuna cu noi a venit si Emil Cristea, un frate din Bellflo[er, indragostit de carti si pasionat de "zicerile" fratelui Wurmbrand.

"E bine ca-ti plac cartile, dar vreau sa-ti spun ceva", a zis nenea Richard. "Nu uita ca numai Dumnezeu este Adevarul. Biblia este un adevar despre Adevar. O carte despre Biblie este doar un adevar despre adevar, despre Adevar, iar o predica inspirata de lectura unei carti este un adevar, despre un adevar, despre un adevar, despre Adevar! Nu te multumi doar cu cartile, cauta Realitatea ultima, pe Dumnezeu insusi. Sunt multi oameni care citesc carti, dar altceva este sa-L cunosti pe Dumnezeu; sa umbli cu El."

Tot atunci, afland cu durere despre unele "ruperi" de Biserici, dansul a comentat oftand: "Se incurca oamenii in fleacuri si se cearta, daca ar umbla dupa lucrurile cele mai importante, nu s-ar intampla asa ceva. Se spune ca cineva si-a trimis fiul sa aduca o caldare de apa din ocean. Baiatul s-a dus si a facut intocmai. Cum pleca dinspre tarm, oceanul se tanguia cu zgomot: "Sarmanul de el, a venit la mine si a plecat doar cu o galeata de apa sarata ... Eu am perle de mare pret, comori ascunse ... si el s-a multumit sa plece doar cu apa sarata."

"Oamenii nu stiu sa zaboveasca si sa caute frumusetea si comoara tainica din lucruri. Se cearta pentru fleacuri, cand in fiecare dintre ei locuieste Dumnezeu Duhul Sfant, au darurile minunate ale Duhului si au faptura cea noua facuta dupa chipul lui Dumnezeu!"

Pentru fratele Beniamin si pentru cei din Romania, mesajul a fost: "Cautati puncte de convergenta, nu de divergenta! Doar asa veti putea vesti Evanghelia impreuna cu Biserica Ortodoxa si cu toate celelalte Biserici din tara. Cand eram in inchisoare, am fost pus sa stau cu hoti si cu pungasi. Erau hoti, condamnati pentru jaf si talharie la drumul mare. M-am gandit cum sa le predic Evanghelia. Daca as fi inceput cu: "Dumnezeu a zis: "Sa nu furi", nu m-ar fi ascultat nimeni si poate m-as fi ales si cu o bataie buna ... M-am mai gandit un pic, m-am rugat si le-am zis cam asa: "Stiti ca Dumnezeu ii iubeste in mod special pe hoti? Este scris in Biblie. Intr-un loc in care Isus spune ca se va intoarce pe pamant, El a trebuit sa le explice cum va veni si putea sa aleaga orice comparatie: "ca un imparat", "ca un judecator", "ca un mare dregator". El insa a preferat sa se compare pe Sine cu un ... hot. Este scris ca El va veni "ca un hot, noaptea."

Multe zile dupa aceea, hotii ma tot rugau sa le vorbesc si se laudau in gura mare: "Dumnezeu stie cum sunt hotii. El ne cunoaste pe fiecare!"

Cautati si voi lucrurile care va unesc cu ceilalti. Nu va grabiti sa vorbiti despre divergente.

"Eram in Japonia si m-a luat deoparte un proaspat misionar, care mi-a spus: "Eu sunt nou pe aici. Stii care sunt punctele de conflict intre religiile lor si crestinism? Spune-mi si mie, ca sa stiu cum sa predic."

I-am raspuns direct: "Dumneata ai venit ca sa-i castigi pentru Christos sau ca sa te certi cu ei. Ce te intereseaza "divergentele" ? Cauta "convergentele" care sa te ajute sa stai de vorba cu ei."

Richard Wurmbrand

Se intorsese tocmai din South Carolina, unde fusese invitat sa vorbeasca studentilor misionari de la International Christian Universit]. L-am gasit bucuros si multumit ca facuse o lucrare buna: "Nu stiu ce fac cei care conduc scolile astea misionare. I-am gasit pe cei de acolo total nepregatiti. E drept ca stiau bine greaca si ebraica, dar se pregateau sa mearga in tarile musulmane! ... I-am intrebat: "Stiti sa vorbiti limba araba?" Nu stiau. "Dar cum sa rezistati la un interogatoriu si la tortura ati invatat?" Nici nu se gandisera la asa ceva. "Plecati intre necrestini fanatici. Sunteti gata sa muriti pentru Christos? Stiti ca El a spus: "Mergeti in toata lumea", dar n-a adaugat si cum "sa veniti acasa". Unii dintre voi s-ar putea sa nu se mai intoarca. Ati studiat ceva din vietile martirilor?" Majoritatea nici nu pusesera ochii pe o astfel de carte. Cred ca le-a prins bine vizita si mesajul meu. Saracii, plecau total nepregatiti pe campul de misiune."

Simion Cure

Hazul si ironia fratelui Simion nu l-au parasit nici in clipele de incercare si suferinta, cand ingerul mortii parea ca-l atinge usurel cu poala hainei lui datatoare de fiori. Dupa o inmormantare a unui frate de aceeasi varsta cu dansul din Biserica Bellflo[er, pasind agale printre mormintele din Rose Hills, mi-a soptit oftand: "Hei, Danila, ma trec fiorii emotiei ... A inceput sa-i strige din catalog pe cei de pe pagina mea ... Am iesit din garantie! Cand te trec astia la pensie, stii ca nu mai faci prea multe parale".

Altadata, cand doctorul i-a descoperit un inceput de diabet, a comentat laconic: "Toata viata mi s-a spus ca sunt cam acru ... Am gasit cu cale sa ma "indulcesc" la batranete ..."

Simion Cure

Nu numai predicile, ci si scrisorile fratelui Cure au fost pline de farmec, duiosie si patrundere spirituala. Iata una adresata fratelui Sandu Susman din Akron, in data de 17 Ianuarie 1984. Fratele Simion scria din Ne[ }ork:

"Scumpii mei

M-a cuprins un dor de casa, dor de patria de sus", dar pana la implinirea acestor doruri, mi-e dor de voi.

Am plecat de la voi la varsta de 69 de ani si ma reintorc la 70 (azi, 17 Ianuarie, sarbatoresc apogeul varstei).

Dar ... s-a aprins becul rosu, si nici aici in N.}. nu am aflat un "Energ] Station" si astfel merg, merg, pe rosu ... Cat? Nu stiu. EL singur stie, in care drum, in ce vale, varf de deal, sau in vreo rapa, "carul" se va opri.

Mai am un singur dor ... Sa pot pleca la El din holda Lui. Oh ... dac-as putea muri sub jugul Lui!

Singura mea mangaiere e ca am facut cat am putut. Mai mult nu-mi cere nici El, decat ceea ce pot. Marti, 24 Ianuarie, ma voi intoarce la Cleveland. Mi-e dor de liniste, dar n-o aflu. Mi-e dor de bine, dar nu-l gasesc. Mi-e dor de voi si sper sa va vad, si sa ma mangai cu voi.

Imbratisati pe ceilalti dragi ai nostri.

Cu aceleasi sentimente si afectiune.

Simion Cure

 

P.S.

Sotia e ... binisor si speram sa ne vedem. Harul Domnului ne este dat amandorura in aceeasi masura.

Cu aceeasi dragoste.

Simion Cure

Anton Croitoru, unul din cei veniti din Romania ca sa munceasca un timp in America, tocmai murise intr-un accident de masina. Ramasese in tara o vaduva tanara si cativa copii. La priveghiul din Bloomington, California, in luna Martie 1989, am ascultat aceste cuvinte de mangaiere:

Domnul Isus ii spune lui Simon Petru: "Lasa-ma sa te spal Petre. Ce fac Eu, tu nu poti pricepe acum."

De multe ori auzim noi cuvintele acestea: "Ce fac Eu, tu nu poti pricepe acum." Iata aici, fratele Tomel asezat intr-un cosciug si ramane o femeie zdrobita si raman in urma copii orfani sa creasca fara tata. Cum s-o mangaiem noi pe vaduva?

"Ce fac Eu, tu nu poti pricepe acum." Este insa suficient sa stim si sa credem ca El face ceea ce face. A fost Dumnezeu in tot ce s-a petrecut? Sigur ca a fost. Chiar daca noi nu putem pricepe.

Rahela plange in Israel si nu vrea sa fie mangaiata. De ce? Cum ar putea fi ea mangaiata? Ce i-am putea noi da ca mangaiere? Ca sa fie mangaiata, ea vrea copiii ei inapoi si nimeni nu putea face asta.

"De ce plangi, Rahela?" Pentru ca mi s-au dus copiii si nu mai sunt.

Slavit sa fie Dumnezeu ca noi avem, astazi o alta nadejde si stim ca El ne va da inapoi ceea ce ne-a luat moartea! Pana atunci insa, ramanem cu durerea.

"Lasa-Ma, Petre. Ce fac Eu, tu nu poti pricepe acum". Ajunge sa stim doar ca El este la lucru.

Poporul evreu striga catre Moise in Egipt: "Mai bine ne lasai in pace. Ne-ai facut viata si mai amara. Ne-ai nenorocit de tot." Ce facea Domnul, ei nu puteau pricepe atunci. Nici Moise nu pricepea, dar el avea incredere in planurile Celui ce-l chemase.

Iov nu pricepea nici el de ce s-au abatut dintr-o data toate nenorocirile din lume asupra lui. Ii mor vitele, ii piere averea, se prapadesc copiii, il indeamna nevasta la rau, il judeca fara motiv prietenii ...

"Lasa, Petre. Ce fac Eu, tu nu poti pricepe acum."

Iov raspunde la toate cu increderea lui in Domnul: "Femeie, vorbesti ca o nebuna, cum sa blestemam pe Domnul. Ce, primim din partea Lui binele si sa nu primim si raul? Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat. Numele Lui fie binecuvantat."

Dumnezeu nu lucreaza dupa mintea noastra. Daca ar fi facut atunci dupa mintea lui Petru, nu i-ar fi spalat picioarele si urmarea ar fi fost tragica: "Daca nu te spal Eu, nu vei avea parte cu Mine."

Daca ar fi fost dupa mintea lui Petru, Domnul Isus nu ar fi murit pe cruce. Tine-ti minte ca Petru I-a spus: "Sa Te fereasca Dumnezeu sa nu Ti se intample asa ceva." Daca ar fi fost dupa mintea lui Petru, noi n-am fi astazi aici cu nadejdea vesniciei si a iertarii.

Ce bine ca Dumnezeu nu face dupa mintea noastra. El face cum stie El ca este bine.

Inteleptul Solomon spune: "Am ajuns la cunostinta ca tot ce face Dumnezeu dainuieste in veci si la ce face El nu mai este nimic de adaugat si nimic de scazut, si ca Dumnezeu face asa ca lumea sa se teama de El" (Prov. 3:14).

Ajunge sa stim ca Dumnezeu este prezent in ceea ce se intampla. "Aici este degetul lui Dumnezeu", s-au plecat cu admiratie neputincioasa vrajitorii Egiptului.

Daca Dumnezeu este in moartea aceasta, atunci El stie ce face, chiar daca nu ne da astazi noua socoteala. Intr-o buna zi ne vom convinge ca ceea ce a facut El a fost cel mai bine.

Simion Cure

Iata alte cateva fragmente din intelepciunea vorbelor rostite de acest om deosebit:

Pe tatal fiului risipitor nu l-a durut dupa partea de avere pe care i-a luat-o fiul sau. Paguba lui a fost alta! Pe el l-a durut cand fiul i-a intors spatele crezand ca altundeva este mai bine decat la tata acasa. Aceasta a fost durerea. Tata vrea sa-si tina toti copiii acasa. Rasplata lui este sa-i vada pe toti impreuna, aproape de el.

 

"Adu-ti aminte de unde ai cazut si pocaieste-te. Altfel vin sa-ti iau sfesnicul." Din pricina aceasta multe biserici nu mai dau lumina. Ei sunt oameni buni, dar nu s-au pocait si Domnul le-a luat sfesnicul. Ei nici nu stiu ca nu mai au in ei lumina ...

"Apoi, frate, eu nu stiu de ce se tem unii de disciplina! Desi suna ca-poezie, "disciplina" nu este sora cu "ghilotina".

Disciplina vine de la cuvantul "discipol". Nu ai ce cauta in Biserica, daca nu vrei sa devii un discipol.

Autoritatea maestrului modeleaza ucenicul. Scopul nu este pedepsirea, ci transformarea in ceva mai bun. Dumnezeu vrea sa ne imprime felul lui de a fi prin disciplina bisericeasca.

Trebuie sa predicam din cand in cand si despre lucruri care tin de disciplina. Cei de la circulatia rutiera opresc din cand in cand traficul si retraseaza marcajele de pe strazi. S-au sters de atata umblare peste ele. Trebuiesc revopsite si reasezate, asa ca sa fie vazute de toti.

Nu se poate fara disciplina bisericeasca! Biserica nu este o sala de asteptare de la gara unde unul doarme, altul se scoala, unul mananca, altul citeste, unul vine, altul pleaca ... In Biserica nu se face cum vrea fiecare. Ea nu este condusa dupa capul unora din Comitet sau dupa placerea unui grup de rudenii. Biserica este condusa de Christos, dupa normele prevazute in Biblie.

Richard Wurmbrand

M-a chemat la dansul pentru ca nu se simtea bine si auzise ca nici eu nu ma simteam "excelent". Pe dansul il apasa boala si batranetea, pe mine ma apasau niste vorbe si niste atitudini ale unora din Biserica. Sangeram inauntru si mi-a simtit inima grea. Probabil ca s-a gandit din timp la ceea ce vroia sa-mi zica, pentru ca a inceput repede, fara tatonarile de rigoare. Eram un grup destul de mare, dar dansul a vorbit uitandu-se la mine:

"Multa vreme m-am framantat cu un text din Evanghelie. Isus imi spune ca trebuie sa fiu desavarsit, "cum Tatal meu din ceruri este desavarsit". Am citit si i-am spus: "Doamne asa ceva nu se poate. Nu este cu putinta si nu este drept sa-mi ceri asa ceva. Nu poti cere ramei care se taraste pe pamant sa zboare ca soimul. Eu sunt om pacatos si Dumnezeu este Dumnezeu! Imi ceri sa fiu desavarsit, si nu oricum de desavarsit, ci ca Dumnezeu insusi!"

Dumnezeu m-a vazut suparat si mi-a zis: "Lasa ca mai vorbim noi despre asta."

Dupa un timp, Domnul mi-a aratat un text in Vechiul Testament care spune ca "Robul Domnului este surd". Auzi, Dumnezeu nu are auz perfect! Sunt lucruri pe care El nu le aude sau "se face ca nu le aude". I-am spus: "Doamne asa pot sa fiu si eu!

Altadata mi-a aratat alt text in care scrie ca "Dumnezeu nu vede nici o nelegiuire in Iacov". Nu ca n-ar fi nelegiuire in Iacov, dar Dumnezeu nu vede. Asta inseamna ca El nu vede prea bine ... M-a intrebat: Asa poti fi ca Mine?" I-am raspuns ca "da".

Intr-o alta ocazie mi-a dat sa citesc un text care spune ca Dumnezeu arunca pacatele noastre in "marea uitarii". Auzi, Dumnezeu nu tine minte. El "uita" anumite lucruri despre noi. Cu memoria nici eu nu stau prea bine! Deci pot sa fiu ca El!

Dumnezeu nu aude, Dumnezeu nu vede, Dumnezeu nu tine minte! Ca un asa Dumnezeu pot sa fiu si eu ... desavarsit!"

A intervenit de alaturi si sora Bintea: "Scrie undeva despre imparatul Saul ca "s-a facut ca nu aude", anumite vorbe rele spuse despre el. E bine sa stii ce sa pastrezi si ce sa dai la o parte ca sa poti conduce poporul Domnului".

Richard Wurmbrand

Toamna aduce fiorii reci ai unei morti inevitabile. Aflat in vacanta la Portland am aflat ca sora Bintea a fost internata in spital, pentru o operatie. La varsta ei, orice interventie chirurgicala era "majora" , cu consecinte greu de intrevazut.

M-am intors la Los Angeles si pe 3 Iulie 1996 am plecat la spital cu parintii nostri. L-a poarta spitalului ne-am intalnit cu fratele Wurmbrand. Era intr-un carucior cu rotile care-l ajuta sa-si depaseasca neputintele trupului, dar nu si pe ale inimii: "Sunt intr-o mare incercare! O opereaza pe Bintea ..."

Ne-am dus impreuna in salonul spitalului si am facut roata in jurul patului in care statea sora Wurmbrand. Deloc trista sau ingrijorata, doar cu fata brazdata de spasmele involuntare produse de durerile acute, dansa ne-a vorbit duios despre "Cel ce numara firele de par de pe capul celor credinciosi":

"Am cunoscut odata un tanar matematician. Era doctor in matematici si se specializase in computere. L-am admirat si l-am laudat pentru priceperea lui, dar i-am spus ca Dumnezeu stie sa numere mai bine decat el. Saracul de el, nu-L cunostea pe Dumnezeu si era pierdut. I-am explicat ca eu nu stiu nimic in comparatie cu el, dar ca si el are inca de invatat de la Dumnezeu. Dumnezeu este cel mai mare matematician cu putinta. El numara stelele de pe cer, firele de par de pe capul oamenilor si ne socoteste chiar si numarul zilelor vietii noastre. Ce minunat este sa stii ca El se preocupa de toate acestea si ca face asa pentru ca ne iubeste."

A intrat asistenta medicala sa o pregateasca pentru operatie, asa ca ne-am retras in liniste. Am mai apucat totusi sa-l mai vad si sa-l mai aud pe fratele Richard, care s-a apropiat cu caruciorul de patul sotiei sale, a apucat-o de mana si i-a spus plin de caldura: "Te iubesc mai mult decat in ziua nuntii!"

Fiorii inghetati ai toamnei au fost izgoniti pentru cateva clipe de flacara din cuvintele dragastoase. In ochii celor doi stralucea acum o lumina hotarata sa biruiasca dincolo de limitele obisnuite ale firii.

Petru Popovici

Am vorbit la telefon, fara sa ne vedem fata desi eram pe aproape. Dansul venise la Portland in Iulie 1996 pentru nunta uneia dintre nepoatele sale. Eu ma aflam pe acele meleaguri intr-o vacanta. L-am intrebat cum se mai simte. Mi-a raspuns: "Rau, dar e bine".

I-am spus ca si fratele Richard este bolnav. Mi-a raspuns: "Stiu. Am vorbit si eu cu el la telefon. Mi-a spus ca este foarte rau si i-am spus si lui ca asta este foarte bine. Semn ca ne apropiem de plecarea "acasa".

L-am intrebat cum s-a acomodat cu clima din Atlanta. Mi-a raspuns cam in aceeasi atmosfera a asteptarii: "Este foarte umed, dar daca si asta grabeste clipa plecarii mele, atunci este si asta "foarte bine".

Mi s-a parut foarte grabit sa "plece". Era asemeni unei pasari calatoare care simtea ca se apropie toamna. Cred ca incepuse sa nu se mai simta bine "aici". Anticipa deja "mutarea" ...

Jiva Emil

Era prin vara anului 1974. La Biserica pastorita de fratele Chiu Mihai in Parneava, Arad, se organiza in fiecare luni seara, un studiu pentru pregatirea celor ce tin Scoala Duminicala. Se studia intotdeauna lectia de Duminica urmatoare. Veneau frati din multe Biserici si fiecare participa cu ceea ce se pregatise sau cu ceea ce ii descoperea Domnul. Discutiile erau uneori aprinse, dar arareori ieseau din limita politetii si a ravnei ingaduite.

Cand am ajuns eu pe acolo, se discuta tocmai despre relatiile din familie, asa cum sunt ele descrise de apostolul Pavel in Efeseni 5. Se oprisera mai ales la afirmatia: "Barbatul este capul nevestei" (Efes. 5:23) si doreau sa afle care este limita in care o femeie trebuie sa-si urmeze sotul in toate lucrurile. Cineva a trecut la domeniul foarte practic si a cerut o lamurire pentru situatia casatoriilor mixte, cand un membru al Bisericii Baptiste se casatoreste cu cineva din Biserica Pentecostala: Cine hotaraste in ce Biserica se vor inchina de acum inainte ?

Unul din frati a sugerat ca, barbatul fiind "capul", o sotie trebuie sa stie ca isi va urma sotul si ca este normal ca toate aceste casatorii "mixte" sa se integreze acolo unde este membru sotul.

Altcineva a spus ca lucrurile nu stau chiar asa de simplu; in aceste situatii intervine de obicei si restul familiei, socrii, cumnatii, etc. De multe ori, astfel de casatorii produc tensiuni care duc la crize dureroase. Uneori se pune chiar problema divortului. "Merg oare doi oameni pe un drum fara sa fie invoiti?" (Amos 3:3). S-a cerut parerea fiecaruia si fiecare a cam spus cum se face in Biserica din care face parte. Discutiile nu progresau de loc si "consensul" era foarte departe.

Spre surprinderea tuturor, fratele Emil Jiva, care tacuse malc pana atunci, a rupt tacerea cu afirmatia: "Eu, fratilor, raman langa formula ortodoxa!"

S-a facut liniste si fete uimite asteptau o lamurire pentru "abaterea doctrinara" ...

Fratele Emil Jiva a continuat: "In liturghia ortodoxa se spune asa: "Se cununa robul Domnului cutare cu roaba Domnului cutare ..." Cand aceasta este adevarat, nu vor apare probleme. Daca si el si ea sunt "robi ai Domnului", cei doi vor asculta in smerenie de Domnul si nu vor avea ambitii personale. Daca insa sunt altfel, se vor certa nu numai pentru Biserica la care sa mearga, dar si pentru multe, multe alte lucruri."

A trecut de atunci multa apa pe sub moara vremii. Am participat la cununii si am fost martori la intelegeri si la neintelegeri ... De multe ori insa, in situatii de criza, mi-au rasunat in urechi ecoul cuvintelor fratelui Emil Jiva: "Robul Domnului ... si cu roaba Domnului ..." Intr-adevar, aceasta este rezolvarea tuturor problemelor!

English Expresions

"Lateral inteligence" (Inteligenta laterala). Am auzit despre aceasta expresie intr-unul din foarte reusitele seriale de televiziune britanica. Intr-o intriga cu accentuate nuante politiste, unul din personaje dezvaluie altor doua intregul complot si solutionarea lui revoltator de simpla. Cei doi exclama: "Dar cum de n-am rezolvat noi problema? Totul este atat de simplu! Aveam toate datele!" Replica detectivului este rece, britanica si, revoltator de simpla: "Pentru ca voi aveti o inteligenta laterala!"

Din contextul actiunii, am inteles ca, pentru britanici, o inteligenta laterala este o activitate intensa a creierului, care nu aduce insa progres, inaintare, ci doar imbogatire sterila de cunostinte, o dezvoltare "laterala".

M-am gandit de multe ori de atunci ca aceasta expresie se potriveste si poporului roman, lipsit de spiritul intreprinzator si practic al celor care au "detinut rolul principal al actiunii pe scena istoriei". Inteligenta laterala este inteligenta de arhivari, este viata unui popor "vegetal", cum ne definea cu regret si revolta poeta romana Ana Blandiana.

Ne pricepem foarte bine sa adunam informatii si sa le "depozitam" in cutele inteligentei noastre de "cultura generala". Ne lipseste insa geniul dinamic specific "inteligentei frontale", care stie sa ia taurul de coarne si sa-l rapuna. Aceasta "inteligenta frontala" este ilustrata de "oul lui Columb", de taierea "nodului gordian" si de un alt termen al limbii engleze: "Science starters" .

Radu Cosasu scrie intr-unul din fascinantele sale articole: "Oamenii simpli ajung la intelepciunea inteleptilor prin forta practicii lor, nu prin rasucirea firului in patru." Un alt mucalit de aceiasi talie, a adaugat: "Intelepciunea a fost intotdeauna constanta pe pamant. Doar populatia a fost in crestere ..."

Adevarata inteligenta este mult mai mult decat o acumulare de cunostinte. Ea este masurata in felul creator in care poate folosi cunostintele acumulate. Unul care gandeste incet, dar care stie sa ajunga la niste concluzii proprii folositoare este cu mult mai inteligent decat acele "enciclopedii ambulante" care plutesc in deriva pe marea vietii.

Beniamin Natanaiahu, prim ministrul Israelului, declara intr-un interviu din luna Decembrie 1996, ca Israelul a fost in anul respectiv pe locul doi in lume in ceea ce priveste aceste descoperiri (inaintea Germaniei si Japoniei). "Science starters" denumeste acele descoperiri cu aplicabilitate imediata in domeniul avansarii stiintei si industriei. Tara care reuseste sa aiba cei mai multi "science starters" are "valuta forte" in acest secol al informaticii si tehnologiei.

Eroii, martirii, dictatorii, reformatorii si inventatorii au fost intotdeauna oamenii inteligentei frontale. Ceilalti sunt holograme, umbre, fantome: vii sunt numai cei care-si prefac ideile in fapte, dau realitate cuvintelor rostite, trec pe plan existential conceptele si visarile planului ideativ - si sunt decisi a plati, la nevoie, cu pretul ce nu poate fi tocmit, pretul maxim, singurul care nu inseala niciodata, cel bun, pe nume: viata.

Este interesant de remarcat ca Biblia, este cartea "intelepciunii". Aceasta "intelepciune" este, in definitia stricta a textului, o inteligenta aplicata pentru progresul binelui (individual sau colectiv). Biblia nu are cuvinte prea blande despre "inteligenta laterala" ("Care mereu invata si niciodata nu ajung la cunostiinta adevarului", "cunostinta ingamfa, dar dragostea zideste", etc.). "Intelept este doar acela care, afland adevarul, trece imediat la actiune: "Daca stiti aceste lucruri, ferice de voi daca le faceti"!

Nicolaie Tonoiu

Cand, dupa ani grei de suferinte si persecutii, fratele Tonoiu si-a facut bagajele si a plecat din tara ca sa se stabileasca in sanul minusculei comunitati de crestini din Los Angeles, multi au privit aceasta mutare ca pe o "pierdere". Unul dintre cei care l-au gazduit in primele zile in California l-a si intrebat chiar: "Frate Tonoiu, locul dumneavoastra era inca intre multimile de credinciosi din Romania. Ce-o sa faceti dumneavoastra aici?"

Raspunsul dansului a fost uimitor si a devenit foarte repede "proverbial" printre cei chemati la umilinta exilului: "Am venit sa ajung "nimic". In tara nu ma lasau fratii, ma imbulzeau Bisericile si-mi dadeau mereu impresia ca sunt "cineva". Dumnezeu vrea sa ma faca "nimic", ca pe Apolo si pe Pavel. Vreau sa ajung si eu ca ei, un "nimic" in ochii mei, ca sa ma pretuiasca mai mult Domnul Christos!

L-am avut printre noi o vreme, l-am rugat de multe ori sa ne predice la Biserica noastra dintr-un "garaj" amenajat ca sala de adunare. Ne-a predicat insa foarte rar. Raspundea cel mai adesea: "Puneti pe altul. Eu am venit sa ascult si sa ma bucur cu voi."

Nicolaie Tonoiu

Fata fratelui Tonoiu, devenita prin casatorie Cernucan n-a fost nici ea scutita de grele incercari, desi venise in America iluziilor cu cativa ani buni mai inainte. Cand simtea ca nu mai poate, se asternea pe scris "acasa", lui tata. Raspunsurile calatoreau inapoi, pline de dragoste si ingreuiate de intelepciune: "Nu ma mir ca ti-este mai greu si ai si mai multe necazuri. Asta inseamna ca Dumnezeu te promoveaza intr-o clasa superioara. La gradinita mai mult ne jucam. Cand ajungem la scoala incep materiile mai grele, dar de abia la liceu si la facultate dam cu adevarat de "greu". Daca-mi scrii ca ai necazuri, eu ma bucur. Inseamna ca Dumnezeu te-a gasit vrednica. Esti mai mare in ochii Lui si te pune la teste mai complicate. Nu uita sa privesti viata ca pe o scoala a uceniciei. Dumnezeu ne desavarseste prin suferinte. Ca si pe Fiul Sau de altfel."

Dupa cate stiu, desi a tradus enorm, fratele Tonoiu n-a scris, dupa cate stiu eu, nici o carte. A scris insa multe pagini frumoase in vietile celor care i-au stat in preajma. Comunitatile crestin dupa evanghelie din Ploiesti si Bucuresti poarta si astazi ceva din amprenta duhovniceasca a dansului.

Vasile Talos

Se spune, nu fara temei, ca "apele adanci sunt ape linistite". Venit in vizita pe meleagurile Californiene, fratele Talos ne impartasea cateva din gandurile sale de presedinte al baptistilor romani. Il framanta mai ales regandirea unei strategii de lucru in care Uniunea sa se puna la dispozitie initiativelor locale, fara a le stanjeni sau incerca sa le "coordoneze".

"Sa va explic cum inteleg eu ca ar trebui sa functioneze: Acum cativa ani am vizitat una din familiile Bisericii pe care o pastoresc. O familie linistita, cu mult har si multa maturitate in activitatea Bisericii. L-am gasit acasa pe fratele in varsta, tata socru. M-a strafulgerat dintr-o data o intrebare pe care am tinut neaparat sa i-o pun: "Frate X, locuiesti aici impreuna cu copiii si n-am auzit niciodata despre o cearta sau despre o neintelegere intre dumneavoastra. Cum de reusiti?"

Mi-a raspuns molcom: "Frate Talos, eu am o filosofie de viata in treaba asta. Ea suna cam asa: "Intotdeauna la dispozitie, niciodata in cale!" Sunt, e drept, aici impreuna cu ei, dar nu ma amestec in treburile lor. Daca ma intreaba, le raspund. Daca ma solicita sa-i ajut, o fac cu placere. Altfel, imi vad de ale mele si ma rog in fiecare zi pentru ei. Fiecare familie are dreptul sa invete din anumite greseli pe care este necesar sa le faca ei insisi."

"Intotdeauna la dispozitie; niciodata in cale". Cam asa ar trebui sa functioneze si Uniunea Baptista in relatie cu Bisericile si cu Comunitatile din tara.

Vorbele fratelui Talos mi-au ramas pentru totdeauna in memorie. Nu stia ca mi-a dat si mie o lectie fundamentala de viata. De atunci, am repetat principiul acesta in multe vizite si in multe situatii. Sa stiti ca da rezultate!

"Un sfat cerut este pretios,

Unul nedorit este de prisos."

Barzilai en Dan

Ca unul care am trait "crestinismul" in doua continente, am fost mereu banuit ca port influenta mediului "de dincolo". Cand eram in Romania mi se zicea ca sunt "occidental" in conceptii, in America sunt banuit de "bigotism romanesc". Adevarul este ca, daca imi dati voie sa folosesc "oarecari termeni fandositi", eu sufar de "extrateritorialitate" si de "imunitate" diplomatica.

Mai clar spus, eu cred, ca adevaratii crestini s-au stramutat deja launtric intr-un teritoriu nou: acela delimitat de granitele revelate in Biblie.

Un crestin nu poate fi doar Roman sau doar American, ci el trebuie sa fie in primul rand un cetatean "al cerului."

"Cetatenia aceasta n-a fost niciodata la moda. Nu intamplator, regimul din Romania dintre cele doua razboaie mondiale ii considera pe crestinii evanghelici, "bolsevici", iar comunistii ne-au poreclit "influente ale imperialistilor americani".

Imposibil de clasificat sau de asimilat cu vreo alta cultura sau civilizatie, adevaratul crestinism sufere de "extrateritorialitate". Niciodata si nicaieri "la moda."

Pedepsit cu exilul pentru "vina" de a fi altfel decat "religia oficiala a Statului", un astfel de crestin a declarat: "Nu ma puteti exila. Patria mea este pretutindeni, iar casa mea este oriunde imi pot pleca genunchii ca sa ma inchin lui Dumnezeu in duh si in adevar."

Exista o fratie tainica a celor ce "locuiesc in Biblie". Ei se recunosc repede si se impaca de minune, caci aceiasi Biblie locuieste in fiecare dintre ei.

Acesti "cetateni ai cerului" sunt asemanatori unor diplomati care-si reprezinta tara pe post de ambasadori. Luati mereu la intrebari de "cultura si puternicii zilei", ei se bucura in inimile lor de ceea ce eu numesc "imunitate juridica". Apostolul Pavel isi publica acest drept in 1 Corinteni 4:1-5:

"Iata cum trebuie sa fim priviti noi: ca niste slujitori ai lui Christos si ca niste ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Incolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare sa fie gasit credincios in lucrul incredintat lui."

"Cat despre mine, prea putin imi pasa daca sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecata. Ba inca, nici eu insumi nu ma mai judec pe mine. ..."

"De aceea sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intunerec si va descoperi gandurile inimii. Atunci, fiecare isi va capata lauda de la Dumnezeu."

In inteles duhovnicesc, crestinul iese de sub incidenta jurisprudentei umane din cauza misiunii pe care o are si nu poate fi judecat decat de Dumnezeu in ziua "dreptei Sale rasplatiri."

Mihai Chiu

Un om in toamna vietii, care a venit in vizita la Los Angeles in primavara lui 1997, sa-si rastoarne printre noi cosul cu roade adunate in activitatea de-o viata. Venea dupa o foarte binecuvantata saptamana de studiu si evanghelizare petrecuta la Sacramento. A ales sa ne vorbeasca despre "intaietatea in fapte bune" asa cum este expusa ea in epistola lui Pavel catre Tit. L-am auzit atunci spunand ceva asa de clar, asa de profund si totusi asa de simplu cum nu mai auzisem la nici un alt predicator:

"In problema faptelor exista doua greseli insuflate de Diavol. El vine la noi sa ne amageasca si sa ne opreasca de la mantuirea frumoasa pe care ne-a pregatit-o Dumnezeu. Pentru cei ce se apropie de mantuire, diavolul zice: "Mai intai trebuie sa faceti fapte, multe si foarte grele", cand de fapt Dumnezeu nu vrea sa facem nimic, ci doar sa credem. Pentru cei ce au primit mantuirea, diavolul are o alta inselatorie: "De-acum, voi nu mai trebuie sa faceti nimic! Ati fost mantuiti prin har si aceasta va este de ajuns pentru vesnicie." Observati greseala: "Fapte inainte de mantuire" si "Nici un fel de fapte dupa mantuire".

Biblia spune exact invers! Mantuirea nu se obtine prin fapte, "ca sa nu se laude nimeni". Dar am fost mantuiti pentru "faptele bune pregatite mai dinainte de Dumnezeu, ca sa umblam in ele". Fara credinta, faptele sunt sterile si nu produc mantuirea; fara fapte, credinta este moarta. La intalnirea cu Christos trebuie sa ai credinta, in umblarea cu El trebuie sa dai dovada de ascultare!"

Cuvintele fratelui Mihai Chiu mi-au clarificat in cateva clipe problema aceasta a "faptelor bune" si insemnatatea pe care le-o da Dumnezeu. Predica dumnealui a cazut in inima mea pe un pamant bun si pentru ca, doar cu cateva zile inainte citisem in "Jurnalul fericirii" al lui N. Steinhardt alte cateva randuri extraordinar de clare si revelatoare in aceasta foarte importanta problema a "faptelor". Iata-le:

"In LiEtre et le Neant, Sartre consacra un stralucit capitol verbelor "a fi" si "a face"; plin de observatii interesante, subtile si rodnice. As vrea sa ma opresc numai la "a face" si "a fi", accentuand latura - as zice - escatologica.

Viata este hotarator legata de verbul "a face": trairea noastra pe acest pamant, trecerea noastra prin aceasta lume constituie faza lui "a face". Moartea (ori starile prevestitoare asemanatoare ei) stau sub semnul lui "a fi". (Moartea insasi ar putea fi definita ca trecerea in starea lui "a fi", un "a fi" absolut, purificat de orice contingenta.)

Pe vesnicul "a fi", noi ni-l cladim singuri, iar vesnicia aceasta - rai ori iad - e functie variabila de ceea ce facem. Picatura cu picatura, zi de zi, clipa de clipa, actiune dupa actiune, gest dupa gest, facandu-l ne pregatim permanentul este.

Raiul si iadul pot asadar fi considerate ca stari de fiintare pura; constiinta (sau sufletul) se afla acolo insingurata si neajutorata de nimeni si de nicaieri, fata in fata cu vesnicia, cocotata pe maldarul de faptuiri savarsite in faza lui "a face".

Dincolo - oricat am jindui (e sensul parabolei dreptului Lazar si al bogatului nemilostiv) - nu mai putem face nimic niciodata (nevermore zice Poe): verbul "a face" piere, e ca si cum nici n-ar fi fost vreodata. Ramane insa, in toata groaznica lui plinatate si semnificatie, verbul "a fi" - el si nimic altceva.

Fara prieteni, fara televizor, fara zgomotul vecinilor ... Atunci, se va vedea ce ti-ai cladit, pe care ti le-ai ales: oile sau caprele.

Verbele "a face" si "a fi" sunt deopotriva de gingase: unul prin evanescenta lui, celalalt prin vesnicia lui. Goethe arata cat de greu este "a face". Dar greutatea sa paleste in fata lui "a fi", cand acesta ii urmeaza. Fericiti cei ce pot intampina pe "a fi" si pot intra in imparatia lui multumiti fiind de felul in care si-au incheiat relatiile cu "a face".

La distanta dintre doua generatii distincte si dincolo de circumstantele diferite ale protestantismului si ortodoxiei, rostirile fratelui Chiu si randurile fratelui Steinhardt fac parte din aceeasi familie, invatatura din invatatura aceluiasi Tata.

Sabina Wurmbrand

21 August 1997. Am plecat in vizita la familia Wurmbrand cu Sonia, cumnata fratelui meu, sora adventista dintr-o biserica din Brasov. Cum fratele Richard tocmai dormea, ne-a intretinut putin sora Sabina. "Sunt foarte emotionata", a zis Sonia, "ma bucur sa va vad. Tocmai am citit din bilioteca cumnatului meu o carte scrisa de sotul dumneavoastra si acum citesc una scrisa chiar de dumneavoastra. Este foarte interesant sa cunosti autorul unei carti, intelegi cartea altfel, mai bine ..."

Strangandu-i mainile si privind-o cu o coplesitoare bunatate, sora Sabina a zis: "La fel este si cu Biblia, nu-i asa? Cine-L cunoaste pe Dumnezeu are sanse sa inteleaga mai bine Biblia. Cine nu-L cunoaste, tare se mai necajeste ca nu intelege o seama de lucruri. Ce bine este ca-L cunoastem pe Domnul, nu-i asa?"

Biblia este singura carte al carei Autor este prezent cand o citesti.

Ioan Sima

23 August 1997. O zi "caracteristica" in viata de lucrator cu Evanghelia printre emigrantii romani din Los Angeles. Dimineata, am participat la o inmormantare a unei surori din biserica pentecostala "Bethel" din Fullerton. Am predicat Evanghelia impreuna cu fratele Nelu Pruneanu si cu un seminarist venit in vizita de la Seminarul Pentecostal din Bucuresti. Dupa amiaza, cam pe la ora 4, am primit un telefon de la sora Eugenia Avramescu, sotia preotului ortodox din Anaheim. Era agitata. Ma suna din casa unei familii care venise doar de cateva zile. Copilul ei in varsta de opt anisori era bolnav: febra mare si dureri abdominale. "Daca-l ducem la "Urgenta", n-au asigurare medicala si costa foarte mult", mi-a spus dansa. "Nu stiti pe cineva, un cadru medical care ne-ar putea ajuta?"

M-am gandit repede la toti pe care-i stiam. Ca un facut, majoritatea se aflau plecati din localitate. Mi-am adus aminte insa de fratele Ioan Sima, predicator la Biserica Crestinilor dupa Evanghelie din Riverside. Am rugat-o sa-mi dea zece minute sa-l caut si daca nu voi reveni, sa alerge cu copilul la un spital. Fratele Sima mi-a raspuns repede si amabil: "Am sa le dau un telefon numaidecat. Vad eu ce este de facut. Daca nu este grav ii invit sa vina maine la dumneavoastra la Biserica. Este duminica si vin iarasi sa-i consult pe cei care n-au asigurare medicala."

Un baptist "strangand aproape" la durerea unor frati pentecostali. O preoteasa ortodoxa in vizita la o necajita familie nou venita. Un pastor baptist care mijloceste interventia unui medic-predicator crestin dupa evanghelie ... Minuni din viata de fiecare zi. Sau: "Ce bine este Doamne, cand este bine!"

Richard Wurmbrand

Cel ce-i acuza foarte usor pe ceilalti, este de cele mai multe ori unul care se acuza singur. De obicei vedem lucrurile nu asa cum sunt ele, ci asa cum suntem ... noi.

Il vizitam a doua oara impreuna cu unul din fratii pastori veniti din Romania. Din vorba in vorba, fratele musafir a ajuns sa descrie situatia dezolanta a bisericilor din tara, pline de frati firesti, etc. ... Atmosfera se inourase cumva de pesimism si de resemnare. Se lasase parca o ceata a "defetismului" religios. Am tacut cu totii. Era o tacere stinghera pe care nu stiam cum sa o rup. Deodata, glasul fratelui Wurmbrand a rasunat triumfator: "Slava Domnului pentru crestinii firesti! Din ei se poate face cel mai usor crestini duhovnicesti! Nu-i asa? E mult mai usor sa lucrezi cu ei decat cu musulmanii sau cu ateii. Dumnezeu v-a dat o materie prima cu care sa lucrati foarte usor. Sunt milioane de credinciosi firesti in Romania. Este treaba voastra sa-i faceti "duhovnicesti."

Dintr-o singura trasatura de condei, logica fratelui Richard transformase handicapul intr-un avantaj, neajunsul intr-o oportunitate!

Cand te plangi de starea jalnica in care se afla societatea, intreaba-te: "Sunt parte din problema sau din solutie?"

Sabina Wurmbrand

Durere, dalta dulce a devenirii mele ...

In Februarie 1998, am sunat-o sa-i spun ca fratele Aurelian Popescu tocmai avusese un accident si lovindu-se la cap, a stat cinci zile in spital.

M-a intrebat: "Dar tu ce mai faci?" Stia ca treceam prin zile rele, de grea incercare sufleteasca. Suparasem cumva pe Domnul si vreo 50 din cei 240 membrii ai bisericii noastre ne parasisera pentru a forma o noua adunare. Am oftat si i-am spus ca ma tin deocamdata deasupra valurilor.

"Vreau sa-ti spun ceva, daca ai timp sa ma asculti. Am citit ceva interesant intr-o revista din Germania. Niste hoti si-au pus in gand sa jefuiasca o banca. Au vizitat-o mai intai si si-au dat seama ca nu va fi lucru usor. Banca avea paznici si la intrare si inauntru, iar toti functionarii stateau fiecare la locul lui, atenti la tot ce se intampla."

"Seful bandei de hoti a spus: "Stiu ce vom face, aduceti-mi un baiat care vinde ziare pe strada!"

In ziua hotarata, baietelul tocmit de seful hotilor a intrat in cladirea bancii si a inceput sa strige ca pe strada, facand reclama ziarului pe care-l vindea. Au sarit repede oamenii de ordine si i-au spus ca asa ceva nu se poate, in banca nu este voie sa vinzi ziare. Baiatul a inceput sa strige si mai tare si sa fuga printre oameni. Ca sa puna capat mai curand taraboiului au sarit in ajutor si oamenii de paza de la usi. Apoi au sarit si functionarii de la locul lor si au dat o mana de ajutor sa-l prinda pe nazdravanul vanzator de ziare. In timpul acesta, hotii au operat si au jefuit banca."

"Intelegi de ce ti-am spus asta?" m-a intrebat sora Bintea. "Inteleg foarte bine si va multumesc frumos", i-am raspuns eu.

"Asta este tactica diavolului," a continuat dansa, "el trimite pe cineva sa faca scandal si-i face pe lucratori sa-si paraseasca posturile. Atunci, marele hot isi duce planul cel rau la indeplinire. Nu te lasa pacalit, stai la lucrarea ta si vei vedea ca totul va trece. Ai vazut ce ploaie grozava a fost ieri. Astazi insa cerul este senin de toata frumusetea."

"Nu uita ca toate bataliile noastre nu le dam cu cei din jurul nostru, ci in noi insine. Cauta sa iesi biruitor si Domnul te va binecuvanta daca iei examenul. Nu toate necazurile noastre sunt rele. Este scris ca Domnul Isus a fost dus "de Duhul" in pustie ca sa fie ispitit. Incercarea Lui a facut parte din planul divin. Dupa ce Domnul a trecut-o cu bine au urmat minunile si lucrarile minunate pe care I le-a dat Dumnezeu sa le faca. Cauta si tu sa treci cu bine examenul. Cine stie ce lucrari a pregatit si pentru tine Domnul ?"

I-am spus atunci ca urma sa avem sedinta duminica. Mi-a raspuns: "Spune fratilor sa nu puna prea mult la inima sedintele. Si ele trec. Dumnezeu nu lucreaza prea mult cu sedinte. Nu le lua nici tu prea in serios."

Richard Wurmbrand

26 Septembrie 1998. L-am vizitat iarasi dupa ce m-am intors dintr-o excursie de o luna in Romania. Surprinzator, l-am gasit asezat la biroul de lucru si imbracat ca de oaspeti. Am inteles ca au vrut sa ne faca o "impresie". N-am reusit insa sa-l intretinem decat aproximativ 45 de minute, dupa care a obosit si a trebuit sa-l lasam sa se odihneasca.

M-a rugat sa ma asez cu scaunul langa dansul si si-a dezlantuit sirul intrebarilor curioase: "Cum a fost in Romania? Ce fac fratii? Cum m-am simtit in biserici? etc." I-am spus ca pretutindeni am vorbit despre dansul si ca am transmis predica pe care mi-o incredintase. Intr-o pauza a inceput sa cante o cantare invatata de mult si repetata mereu in ceasuri grele, cantarea celor care nu mai au nimic si nici nu-si mai doresc nimic, pentru ca-L au pe Domnul:

 

"De sus din slava senina Tatal priveste la noi

Ochiul Lui toate le vede;

Mai mult de-atat ce mai vrei? "

 

Una din strofe are un continut magnific:

 

"Iar cand in ceasuri supreme

Nu stii nici ce sa-I mai cei

Domnul priveste la tine!

Mai mult de-atat ce mai vrei?"

 

S-a oprit din cantat, m-a privit o clipa si mi-a spus: "Asta este toata problema omenirii: Nu stiu ce este important. Alearga dupa nimicuri. Daca-L ai pe Dumnezeu ... ce-ti mai trebuie? Omul are sansa extraordinara sa-L primeasca pe Dumnezeu in inima lui si sa se bucure de tot ce inseamna prezenta Lui in viata. Suntem cele mai fericite fapturi din univers! Ce ne-am putea dori mai mult?"

Christine Branzai

Uneori viata este o trecere prin valea suferintelor.

Saptamana trecuta l-am condus pe ultimul drum pe fratele Valeanu Daniel, o cunostinta indelungata si un frate foarte bun in credinta.

Duminica l-am vizitat pe fratele Iosif Ton dupa operatia la care fusese supus pentru cancer la prostata.

Ieri am internat-o in spital pe mama: cancer la pancreas. Al treilea fel de cancer in trupul ei. Lupta ei cu cancerul, pe durata de mai bine de 14 ani se inteteste. Maine dupa amiaza o va opera doctorul Gossard, acelasi care i-a facut acum 14 ani prima operatie pentru cancer la san, la acelasi Glendale Adventist Medical Center. Sansele operatiei de maine nu sunt prea mari. 20% din pacientii supusi unei astfel de interventii nu se mai scoala de pe masa. Ca sa fie si mai dificil, mama a slabit in ultimele patru luni foarte mult in greutate. Am lasat-o in salon cu tata si m-am dus sa-l vizitez in Palos Verdes pe fratele Richard Wurmbrand si sa-i dau Cina. Am inima grea si ochii mi se incetoseaza cu amenintarea ruperii unui baraj plin de lacrimi pe care abia le mai stavilesc.

La Biserica, am cautat sprijin intr-un mesaj ancorat in promisiunile lui Dumnezeu. Mi-am spus in primul rand mie insumi ca "toate lucreaza spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu." De sase mii de ani, mortalitatea este, cu exceptia notabila facuta in cazurile lui Enoh si Ilie, de suta la suta. Cand te duci la o maternitate vezi minunea lucrarii lui Dumnezeu, nasterea unui suflet neprihanit. Cand vizitezi un bolnav aproape de moarte vezi ce am adus noi oamenii in universul lucrarii lui Dumnezeu: uratenia pacatului a produs blestemul si moartea. Ce bine ar fi fost sa nu fie! Peregrin intre nastere si moarte, omul trece prin multe necazuri si se zbuciuma in suferinta. Mi-am adus aminte de istorioara cu imparatul care i-a cerut inteleptului sa-i de-a un sfat care sa-l ajute sa se inveseleasca atunci cand este trist si sa-l faca cumpatat in efervescenta bucuriei. Dupa cateva zile, inteleptul a venit inapoi cu un inel pe care era scris: "Si aceasta va trece!" Imparatul l-a rasplatit regeste.

In dimineata de dupa acest mesaj rostit in Biserica, am deschis computerul si, surpriza, pe ecran era un "screen saver" nou. Fata mea cea mare (15 ani), foarte sensibila la suferintele mele imi montase un mesaj nou, scris in limba ei, limba engleza: "iN this [ill pass." (Si aceasta va trece). Multumesc fata tatei si multumesc Doamne pentru o asemenea fetita.

Richard Wurmbrand

La ultima vizita acasa la nenea Richard am descoperit o placa noua asezata pe birou. I-o daruise cineva care auzise ca nu poate dormi noaptea. Redau textul de pe aceasta placa pentru frumusetea si intimitatea Lui dumnezeiasca:

"Before ]ou go to bed, give ]our troubles to God;

He [ill be up all night an] [a]".

("Cand te duci la culcare, lasa-i toate grijile tale Domnului:

El si asa nu doarme toata noaptea.")

Petru Popovici

A trebuit un om ca Petru Popovici ca sa puna in cuvinte potrivite o iesire dintr-un impas mult prea frecvent in bisericile noastre. Sambata 3 Octombrie 1998, la o sedinta furtunoasa tinuta in Biserica din Atlanta se vorbea despre "ruperea" adunarii. Aceasta Biserica, scutita de abuzurile climaterice din Chicago sau Florida, cunoscuse in ultimii ani cea mai rapida crestere numerica din bisericile Asociatiei. Numarul lucratorilor era si el mare pentru lucrarea dintr-o singura adunare.

Cand disputa a ajuns la cote incandescente, fratele Pit a rostit in cuvinte o solutie duhovniceasca nesperata: "Fratilor, nu trebuie sa ne despartim, ci sa ne impartim. Atlanta e mare si romanii sunt raspanditi peste tot. Sa mai deschidem o misiune in partea de sud si o alta in partea de Nord a regiuni."

Iata niste cuvinte surprinzatoare si sublime prin simplitatea lor: "sa ne impartim, fara sa ne despartim." A te desparti are intotdeauna o conotatie negativa, implicand dusmanie si adversitate. A imparti un grup din motive strategice sau chiar si pentru linistea fiecaruia exprima o stare de maturitate duhovniceasca in care nu se rup toate legaturile si nu se prabusesc puntile lucrarii impreuna. Doamne, ce simplu este cand cuvintele pot face lumina! Si, Doamne, multumim pentru fratele Pit!

Sora Bintea

M-a sunat Marti, caci auzise de necazul cel nou: Sarah, fata mea cea mica cazuse si-si rupsese mana stanga. Doctorul prevestea necesitatea unei operatii. Adaugata la necazurile care parcasera deja in poarta casei noastre, aceasta fractura ne clatina rau. I-am spus: "Sora Bintea, scrie ca "un val cheama alt val..." si ne-a trecut iarasi apa peste cap ..."

Dansa m-a uimit inca o data cu maturitatea si cu experienta credintei ei de granit: "Valurile acestea grele nu numai ca nu ne ineaca, ci vor aduce ceva bun. Dumnezeu nu ingaduie raul trecator decat pentru ceva bun. Asteptati-va intotdeauna la ceva bun din partea lui Dumnezeu.Dumnezeu nu ingaduie niciodata un rau din care sa nu iasa un bine. Nu te uita la ce este rau acum, ci asteapta-te la un bine. Intotdeauna asteapta-te la un bine cand este vorba de Dumnezeu si de ceea ce face sau ingaduie El."

Botanistii ne spun ca arborii au neaparata nevoie de vanturile puternice din Februarie si Martie care le rasucesc trunchiurile si le fac loc radacinilor sa patrunda si mai adanc in paman. Fara rafalele nemiloase, frunzele n-ar avea de unde sa primeasca hrana necesara. Tot asa avem si noi nevoie de adversitatile vietii pentru a ne dezvolta resursele interioare de caracter. O perioada furtunoasa de necazuri si de incercari poate fi doar preludiul unei primaveri in care viata isi va redobandi frumusetea si rodnicia. Se cade sa invatam sa privim prin credinta dincolo de aspectul superficial al lucrurilor si sa acceptam raul ca pe o necesara pregatire a binecuvantarilor viitoare.

Doctorul Gunnel

Gunnel este numele oncologului care a tratat-o pe mama timp de peste 14 ani. Am stat de vorba aseara cu el pe culoarul din fata salonului unde se odihnea, dupa operatie, mama.

"O admir in mod deosebit pe mama ta. Are linistea maturitatii spirituale si este o femeie foarte tare. Am privit-o toti acesti ani si imi place foarte mult de ea.

Vin uneori la mine oameni pe care i-a pocnit cancerul la 86 de ani si-mi spun revoltati: "De ce mie si de ce acum? Nu vreau sa mor!" Ei se rascoala impotriva prezentului, in loc sa se uite inapoi la darul unei vieti asa de indelungate si de sanatoase.

Alteori vin "frati" exasperati si-mi spun: "Trebuie sa ne rugam mai mult! Sau poate ca n-avem destula credinta!"

Acestora, intuind ca se zbucuima cu concepte teologice gresite incerc sa le spun ceva care sa-i lamureasca. Iata ce le spun:

"In toata istoria omenirii a existat doar o singura persoana cu puterea de a se vindeca de orice boala si de a nu muri niciodata si El a ales sa moara de cea mai crunta si mai chinuitoare dintre morti. Noi, toti ceilalti, nu avem aceasta posibilitate. Primim doar ceea ce ni se daruieste si ne supunem. Cel ce a ales sa-si demonstreze dragostea fata de noi prin alegerea Sa dumnezeiasca are drept la toata increderea noastra."

Liviu Tiplea

A venit sa ne dea o mana de ajutor cu predica de Vineri stiind ca suntem tulburati de valul de incercari recente(un grup din biserica tocmai se hotarase sa plece in alta parte si sa formeze o alta adunare). A predicat extraordinar de frumos si de cald din capitolul 6 al cartii profetului Daniel (groapa cu lei). A rostit cateva idei principale cu adanca rezonanta in sufletele celor prezenti. Subliniind atitudinea increzatoare si optimismul constant al profetului, Liviu a citat o maxima de circulatie bisericeasca:

"ATITUDINEA ta determina ALTITUDINEA spirituala la care ajungi." Profetul s-a inaltat sub palele vanturilor potrivnice pentru ca avea aripile spiritului asezate intr-o pozitie corecta.

Viata cere ca toate organismele vii adapteze la mediul inconjurator, intelegand prin aceasta ca exista doua posibilitati: sa incerce sa schimbe mediul inconjurator sau, daca aceasta nu este posibil, sa accepte sa se schimbe ele insele pentru a supravietui.

Subliniind credinciosia din viata de rugaciune a profetului ("ca si mai inainte"), Liviu a spus: "Exista obiceiuri foarte bune care dau masura comportamentului in vremuri de criza. Ce ai facut intotdeauna vei face si in continuare. "Ca si mai inainte" acesta exprima o practica sistematica a Celui care imprietenindu-se cu "Leul din semintia lui Iuda, nu i-a mai fost teama de leii din groapa pedepsei dusmane."

Ascultandu-l pe Liviu, m-am adus aminte ca citisem undeva aceste cuvinte:

"Adversitatile nu sunt neaparat rele. Ele ne pot ajuta sa invatam rabdarea, bunatatea, compatimirea altora si cate altele... Bethoven a compus cea mai reusita muzica a sa dupa ce a surzit cu desavarsire. Pascal a ajuns sa scrie cele mai adanci cugetari ale sale despre Dumnezeu, om, viata si moarte in scurtele intervale de liniste pe care i le-a permis o suferinta fizica chinuitoare. Robertson a scris un eseu literar a carui tema a fost enuntata sub forma unei constatari surprinzatoare: "Cele mai frumoase scrisori sunt scrise de ranitii aflati pe patul de moarte".

V-ati gandit vreodata ca paraiasul si-ar pierde susurul daca i-ai lua pietrele din cale ?

Cu cat traiesc mai mult , cu atat imi dau mai mult seama de importanta atitudinilor. Pentru mine, ele sunt mai importante decat faptele, mai importante decat trecutul, decat educatia, decat banii, decat circumstantele, decat esecurile, decat biruintele, decat orice ar zice sau ar face ceilalti oameni.

Atitudinile sunt mai importante decat aspectul exterior, decat talentul si decat priceperea. Ele hotarasc daca un om, o familie, o companie sau o Biserica propaseste. Lucrul cel mai remarcabil este ca atitudinile sunt in puterea noastra. Nu poti schimba ziua de ieri si nu poti determina cum se vor purta cu tine oamenii; nu poti evita inevitabilul. Poti in schimb sa canti pe singura "coarda" care-ti sta la indemana: atitudinea ta in fata realitatii.

Sunt convins ca viata este 10% ce mi se intampla si 90% ce reactie am fata de ceea ce mi se intampla. La fel este si cu tine. Schimba-ti deci atitudinile, daca vrei sa-ti schimbi viata.

Lucrurile sunt pentru noi ceea ce credem noi despre ele. Asta inseamna ca, pe termen lung, atitudinea noastra fata de lucruri este mai importanta decat lucrurile propriu-zise.

Nu greutatea de rupe de sale, ci felul in care o ridici.

Nu pozitia te face fericit sau nefericit, ci dis-pozitia.

Atitudinea este molipsitoare: Daca stii sa vezi ceva bun in fiecare om, aproape toti vor sfarsi prin a vedea ceva bun si in tine.

In esenta, atitudinea noastra fata de lumea inconjuratoare depinde de ceea ce suntem noi insine. Un egoist va fi intotdeauna suspicios cu ceilalti. Un om generos va avea incredere in cei din jur. Daca suntem sinceri si cinstiti nu ne vom grabi sa-i banuim de necinste pe altii. Intr-un anumit sens, cand privim la cei din jur este ca si cum am privi intr-o oglinda in care ne vedem propria reflexie sau mai bine spus, cand ne dam parerea despre ceilalti ii vedem intotdeauna prin ochelarii proprei noastre personalitati.

De exemplu, cel ce iubeste traieste intr-o lume de prieteni, cel ce uraste traieste intr-o lume de dusmani.

Acesta nu este un adevar teoretic, ci unul cu profunde implicatii practice. Ma gandesc la toti aceia pe care i-am vazut "reusind" si-mi dau seama ca ceea ce face ca un om sa aibe succes este atitudinea lui.

Daca este un om entuziast cu o atitudine pozitiva si daca-i place sa infrunte obstacolele cu voiosie jumatate din calea catre succes este deja strabatuta. Si invers, daca un om este mereu inbufnat, cu o gandire negativista, marcata de un pesimism congenital, care refuza intotdeauna ideile noi si schimbarile de situatii, el poate fi sigur ca va fi un etern invins fara nici un fel de sansa.

Atitudinea este mult mai importanta decat aptitudinile. Apropie-te de ceea ce este simplu ca si cum ar fi complicat si de ceea ce este complicat, ca si cum ar fi ceva simplu; prima data ca nu cumva o prea mare incredere in sine sa te faca neglijent, iat a doua, pentru ca nu cumva neincrederea sa te faca sa te temi.

Atitudinea este cea ceea ce da farmecul unui om. Mandria si infumurarea ne coboara in ochii oamenilor, smerenia si duhul slujirii crestine ne fac placuti si cautati de cei din jur.

Imi amintesc o vorba de duh spusa intre noi de Titi Bulzan, pastorul bisericii din cartierul aradean Bujac:

"Nu conteaza cati culti sau cati desculti sunt in poporul Domnului, atitudinea mea fata de ei trebuie sa fie una de credinciosie."

La aceste cuvinte, vreau sa adaug ceva ce am citit nu de mult si am adunat in jurnalul meu de "perle":

"O mica deosebire poate atrage mari consecinte. Deosebirea despre care vorbesc este atitudinea. Ea ne indreapta spre fericire sau dezastru.

Unul bate in clapele pianului si face zgomot, altul le mangaie si face muzica. Nimanui nu i-ar trece prin cap sa spuna ca pianul este de vina. Cam la fel stau lucrurile si cu viata. Poti trai in haos sau in armonie. Studiaza, ca sa sti sa canti la pianul vietii si vei raspandi in jur melodii fermecatoare. Daca te vei multumi sa canti fals, totul va fi urat in jur. Viata nu este nici ea de vina."

Pentru un crestin, inaltarea spirituala va fi determinata intotdeauna de atitudinea lui fata de Dumnezeu. Valurile si suferintele vietii nu ne pot dobori daca stim sa stam linistiti pe stanca increderii.

Cand se abate nenorocirea asupra ciocarliei, ea isi canta in inalt necazul. Cred ca si noi am putea urma exemplul acestei surioare inaripate.

Richard Wurmbrand

L-am vizitat de Craciun, in 1998. Am vorbit despre "pacea" oferita de Cel nascut in iesle si de tulburarile care tocmai rabufnisera in Israel. Natanaiahu era in criza de guvern si se intrevedeau alegeri anticipate si formarea unui nou Parlament. Arabii cereau teritoriile pierdute in razboi. Evreii inabuseau demonstratiile. Fratele Richard, deplangand rautatea aratata de ambele parti a zis: "Si arabii sunt oameni. Au si ei drepturile lor, chiar daca evreii sunt poporul ales. Nu este suficient sa scrie intr-o carte ca esti poporul ales, trebuie sa ai si purtari "alese"; sa fii "ales" in umbletele tale.

O alta perla: "Primul ritual religios pe care l-am vazut eu a fost un dans. Copilaria am petrecut-o in parte la Istambul. Tatal meu era dentist si a fost acolo sa-si practice meseria. Eu m-am urcat pe un gard si i-am vazut pe turci dansand in cinstea dumnezeului lor, Alah. De atunci, am dansat si eu de multe ori. Psalmul 149:3 spune despre dansul acesta ("Sa laude Numele Lui cu jocuri!"). Am dansat si in celula din inchisoare. Veneau gardienii sa se uite la "nebunul" care danseaza. Ma intrebau de ce dansez. Eu le raspundeam: "Joaca un copil daca-i dai o bomboana sau un cadou? Cum sa nu dansez eu de bucurie ca sunt un copil al lui Dumnezeu si El L-a dat pe Isus Christos pentru mine?"

"Cand eram de noua ani, m-a dus fratele meu in sinagoga si l-am vazut pe batranul rabin, care mergea schiopatand in baston. El tara mai mult unul din picioare, dar canta de rasuna toata cladirea.

Cand m-am dus acasa, l-am imitat pe rabin, crezand ca asa trebuie sa fac si eu ca sa-mi vorbeasca Dumnezeu si sa stiu asa de multe ca rabinul. Dumnezeu mi-a vorbit insa in alt fel si asta peste cativa ani de zile."

 

Richard Wurmbrand

23 Februarie 1999. Veneam dupa doua zile petrecute in desertul Arizonei. Sambata si Duminica fusesem la Phoenix pentru un servici de ordinare ca pastor a fratelui Octavian Dobos. Profitand de ocazie, ne-am repezit sa vizitam si Sedona, aceasta oaza depresionara situata la 128 de mile nord de Phoenix, ascunsa intre stanci rosii, transportate parca dintr-o alta lume. Impresionanta priveliste i-a facut pe reprezentantii religiei Ne[ Age s-o proclame una dintre zonele de convergenta spirituala a cosmosului. Noi ne-am asezat pe una din stancile spectacol si am proclamat Numele lui Dumnezeu, Creatorul tuturor vazutelor si nevazutelor.

Era deci Luni si, dupa doua zile in arsita desertului m-am grabit sa alerg spre racorosul Palos Verdes, in coasta Pacificului, sa-i vad pe doi dintre cei mai dragi oameni de pe pamant. Ne-a deschis usa tanti Bintea si ne-a condus in camera de pe palierul de sus, unde nenea Richard era asezat intr-un fotoliu, langa birou.

Pentru ca eram un grup destul de numeros, ne-am apucat iar de fotografii. Printre stralucirile flas-urilor, nenea Richard a exclamat cu umor: "Am aproape 90 de ani (ii implinea pe 24 Martie) si n-am facut inca nici o fotografie. M-au pozat mereu altii. N-am condus niciodata masina. M-am descurcat insa destul de bine. Am fost in toata lumea!"

Dupa ce ne-am linistit si ne-am asezat in jurul dansului, ne-a spus limpede si clar ca lumina care scalda apele oceanului din zare: "Spune-ti tuturor ca viata consta in a iubi!"

Privind in jur la ochii plini de duiosie care-l priveau cu drag, am inteles ca vorbea din experienta, ca unul care era tinut in viata de iubirea celorlalti, in special de iubirea sotiei sale.

"Am primit un telefon de la Sergiu Grossu, din Paris. Mi-a spus ca implineste 79 de ani si simte din ce in ce mai mult urgenta timpului. Mesajul trimis de el a fost: "Rascumparati vremea! Rascumparati vremea!"

M-am uitat fara sa vreau la David, americanul din Ne[ }ork, care si-a parasit "business-ul", ca sa vina sa-l slujeasca ca o sluga pe nenea Richard. Dumnezeu ii rasplatise jertfa. Venise doar de cateva zile din India, unde impreuna cu Job, reprezentantul misiunii fratelui Wurmbrand, participase la o cruciada cu peste 200.000 de participanti.

David, acest doctor Luca al ceasului, nu fusese nici macar sigur de propria mantuire cand venise la familia Wurmbrand. Acum ne arata extatic videocaseta cu intrunirile din Madras. "Rascumparati vremea!"

Ceasurile au trecut discrete, pe neobservate. Am cantat mult si am ascultat-o mai ales pe sora Bintea. Nenea Richard n-a vorbit decat de doua sau trei ori. De fiecare data ne-a repetat sfasietor aceleasi cuvinte. Vorbea despre niste torturi nemaintalnite la care fusesera supusi niste crestini din Somalia. Niste lucruri pe care nici nu ni le poate spune. Uitand mereu ca ni le-a spus, o lua mereu de la capat, ca o placa veche de patefon, zgariata de prea multa folosire.

"Am primit niste vesti asa de teribile, ca ma tot gandesc la suferintele fratilor. Am stat tot timpul si am ascultat. N-am spus nimic. Probabil ca va mirati. Si eu singur ma mir, dar nu pot sa va spun mai mult. Sunt niste chinuri pe care nu vi le pot descrie!"

L-am privit cu drag, fara nici o stanjeneala. Delicatetea momentului era depasita de simpatia noastra profunda. Mi-am amintit atunci de ceea ce citisem despre apostolul Ioan care, foarte batran fiind, nu mai predica ca alta data, ci se redusese la repetarea unui mesaj invariabil: "Copilasilor, sa ne iubim unii pe altii."

Acum repeta si nenea Richard. O repetare obsesiva, ca o blocare a memoriei in puncte de maxima suferinta sau maxima impresionare.

"Spuneti tuturor ca viata consta in a iubi!"

Linda si Lars

14 Septembrie 1999, Piatra Neamt. La sfarsitul unui studiu tinut de Dirk DeWolf, unul dintre romani intreaba: "Cum putem sti daca o lucrare este facuta in puterea Duhului Sfant sau in firea pamanteasca?" Raspunsul veni instantaneu, asemanator unei sentinte: "Who gets the credit?" (Cine primeste lauda?" Daca lucrarea este facuta in firea pamanteasca, omul cauta lauda pentru el insusi. Daca lucrarea este facuta in Duhul, omul ramane mereu cu un sentiment de nevrednicie si de smerita neadecvare.

21 Septembrie 1999, Los Angeles, dupa o seara extenuanta, dar extraordinara cu corul de copii de la "Caminul Felix" din Oradea, cineva se apropie de Linda si-i spune cu admiratie: "Va asteapta o mare cununa in ceruri!" Linda inchide ochii si raspunde oftand: "Tot ce-mi doresc acolo este un simplu pat in care sa ma odihnesc ..." Ascultandu-i de aproape, mi s-a parut ca aud ecoul unor cuvinte scrise in alta parte: "Vino, rob bun si credincios. Intra in bucuria stapanului tau." si "Ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza" (Mat. 25:21; Apoc. 14:13).

Richard Wurmbrand

Vremuri ale minunilor. L-am cautat ieri, dar mi s-a raspuns ca nu poate fi vizitat din cauza starii precare de sanatate. Ne-a primit astazi, 25 Octombrie 1999. Ii promisesem de cand cu intoarcerea din Romania ca ma voi duce la dansii cu Cina Domnului. Trecusera de atunci aproape patru saptamani in care am stat departe din cauza unei gripe care s-a tinut scai de mine.

Inainte de a merge la dansul, am petrecut cateva clipe de vorba cu tanti Bintea. Ca intotdeauna, era inarmat cu un mesaj proaspat, pregatit si gandit special pentru noi. Venisem impreuna cu un pastor american tanar, ales de curand la o Biserica din orasul nostru si cu un alt tanar roman care se pregatea sa inceapa o misiune in Romania.

"Unul din cele mai frumoase capitole din Biblie este capitolul doi din cartea Deuteronom. Poporul Domnului se afla in fata unui mare eveniment. Trebuiau sa treaca Iordanul si erau ingrijorati de ceea ce-i astepta pe malul celalalt. Se gandeau la primejdiile luptelor si la cate si mai cate. Se intrebau probabil: "Cum va fi maine?"

"Moise, omul lui Dumnezeu este trimis sa le tina un discurs care sa-i pregateasca. Curios ca in loc sa le vorbeasca despre "ziua de maine" si sa le raspunda la intrebarile din inima lor, omul lui Dumnezeu le vorbeste despre ieri, despre vremea ultimilor patruzeci de ani in care "incaltamintea nu li s-a tocit in picioare si hainele de pe ei nu s-au rupt." Daca vrei sa stii cum va fi maine, uita-te la ieri! Acelasi Dumnezeu este si ieri si azi si maine! Amintirea minunilor din trecut este cea mai buna pregatire pentru bataliile din viitor. Luati de iuresul vietii, noi ne gandim prea mult la "maine" si uitam sa ne amintim ce a facut Dumnezeu pentru noi pana acum. Aceasta trebuie sa o facem si atunci vom avea o stare buna pentru infruntarile care ne asteapta inainte."

Ca de obicei, mi-am dat seama ca tanti Bintea a fost intotdeauna un predicator mai bun decat nenea Richard, sau mai bine zis: amandoi au fost invaluiti de un nor al harului in care ti-era foarte greu sa spui unde se sfarseste unul si unde incepe celalalt. Dupa aceasta introducere, ne-am dus in camera dansului.

L-am gasit, surprinzator, asezat in fotoliul de langa biroul de lucru. Nu-l mai vazusem de mult stand in capul oaselor. Era limpede si ochii-i straluceau de o mare bucurie interioara.

"Mi s-a umplut iarasi casa cu frati. Ce mai e nou?"

I-am transmis salutari din partea unei doamne din Piatra Neamt care se pocaise in urma citirii uneia din cartile scrise de dansul.

"Care dintre ele?"

Luat prin surprindere, am inceput sa baigui ceva ...

"Te intreb care carte pentru ca vreau sa o citesc si eu. Poate ma mai pocaiesc si eu!"

Am izbucnit intr-un hohot de ras. Ma prinsese iarasi cu una din glumele dansului. Ma surprinsese pentru ca nu-l mai credeam in stare de glume.

I-am transmis dorinta lui Danut Manastireanu, fondatorul scolii Richard Wurmbrand din Iasi, de a avea o biografie a dansului. Mi-a spus ca exista asa ceva, dar este raspandita in vreo sase carti. Am insistat, gandindu-ma ca l-am putea face sa-si mai aminteasca lucruri pe care nu le vom mai putea afla din alta parte.

"Vreau sa ne spuneti ceva despre copilaria petrecuta la Istambul." Dana, sotia mea, a spus: "Poate ne spune ceva tanti Bintea." A zambit si a spus: "Nu stie Bntea prea multe, ca daca ar fi stiut, poate ca nu s-ar mai fi maritat cu mine!" De data aceasta era vesel de-abinelea. Mi-am dat seama ca ii lipsisem mult si savura acum reintalnirea noastra. Mi-am dat seama si ce mult ne lipsise dansul noua ...

In timpul Cinei, m-a intrerupt si ne-a zis:

"Stiti? In ebraica, cand zici " Luati, acesta este trupul Meu" ... scoti aceleasi sunete ca si cand ai zice: "Luati, este spre binele vostru ..." Limba folosita de Domnul Isus este foarte bogata in sensuri. Ce a facut El a fost spre binele nostru si El ne spune acelasi lucru si astazi.

Coincidenta a facut ca ei sa implineasca tocmai atunci 63 de ani de casnicie, asa ca le-am cantat un romanesc si insufletit: "La multi ani ..." Li s-au umezit ochii, iar tanti Bintea a spus: "Stiu foarte multe lucruri despre Richard si mai stiu si ca il iubesc si acuma foarte mult!"

"Au zis toti ca nu va fi o casnicie reusita" a murmurat fratele Richard. Ea a suferit foarte mult. Nemtii i-au ucis parintii. Vina lor a fost doar ca erau evrei. I-au omorat si fratii si surorile. Si ei au fost vinovati ca s-au nascut evrei. A ramas doar ea singura. Singura a ramas si cand am stat eu in inchisoare. Mi-au dat 20 de ani si apoi la rejudecare mi-au dat 25 de ani. In tot timpul acesta ei i-au spus ca eu sunt mort; ca n-are nici un rost sa ma mai astepte. Dumnezeu a avut insa alte planuri. M-a scos de acolo si am facut inconjurul lumii sa spun oamenilor despre minunile lui Dumnezeu."

A intervenit sora Bintea: "Intr-o zi, intr-o mare adunare de studenti, s-a ridicat un tanar in mijlocul salii si l-a intrebat pe Richard: "Ati vazut cu ochii dumneavoastra macar o singura minune facuta de Dumnezeu?"

Richard a tacut putin, iar apoi i-a raspuns: "Nu, n-am vazut doar minuni cu ochii mei ... Eu insumi sunt o minune a Lui. M-a crutat cand au fost omorati mii de evrei ca sa vorbesc in locul tuturor. M-a scos din celula mortii ca sa marturisesc despre viata daruita de El."

La plecare, tanti Bintea a insistat sa citim primele cinci versete din psalmul 105. "Acesta, a spus dansa, este un program de viata":

" Laudati pe Domnul,

chemati Numele Lui!

Faceti cunoscut printre popoare ispravile Lui!

Cantati, cantati in cinstea Lui!

Vorbiti despre toate minunile Lui!

Faliti-va cu Numele Lui cel sfant!

Sa se bucure inima celor ce cauta pe Domnul!

Alergati la Domnul si la sprijinul Lui,

cautati necurmat fata Lui!

Aduceti-va aminte de semnele minunate pe care le-a facut,

de minunile si de judecatile rostite de gura Lui."

Tanti Bintea

Ne-a tinut putin de vorba, pana ce-l pregateau pe nenea Richard pentru vizita noastra. Ca de-obicei, ochii dansei straluceau cu sclipirea unei inteligente binevoitoare, pregatita intotdeauna sa imparta din prea plinul inimii. Daniela, sotia mea, purta un tricou pe care-l cumparase din Israel. Intr-o asezare multicolora, cineva pictase pe el toate literele alfabetului evreiesc.

"Ia te uita, ce lucrare!" a exclamat tanti Bintea. "Fiecare litera este mai frumoasa ca alta! Sti, la evrei fiecare litera are povestea ei. Exista credinta ca alfabetul poporului ales le-a fost daruit de insusi Dumnezeu, asa ca fiecare litera are o mare insemnatate. Exista si o carte minunata pe acest subiect. "Ai citit-o?" O vazusem, dar nu apucasem inca sa o citesc. "Lasa ca o caut eu si ti-o dau sa o citesti", m-a asigurat dansa.

"Literele", a continuat, "sunt semne cu mare insemnatate. Din ele se formeaza cuvintele. M-am gandit zilele acestea la taina limbajului ... Fiecare popor isi are trairile lui si le exprima in cuvinte. Acestea formeaza un limbaj si fiecare popor isi are limbajul lui. Sentimentele sunt aceleasi, dar cuvintele sunt diferite in fiecare limba. Asta este limitarea cuvintelor. Ele nu pot cuprinde toata trairea sufletului. Cineva spunea ca "toate cuvintele sunt o bucata inghetata de suflet, un fragment de spirit care s-a solidificat."

Asultand-o vorbind pe tanti Bintea, mi-am amintit ca citisem undeva ca aceste "cuvinte" sunt un ecou al trairilor. Sufletul a trecut de mult mai departe, dar ecoul mai persista, intr-o inertie a miscarii sufletesti care le-a cauzat.

Cine ar putea spune cate astfel de "taine" stia tanti Bintea si cate erau inca doar cautate de mintea dumneaei ascutita. Si cine, in afara unor putini intimi, stie ca pe multe din cartile scrise de R. W. ar fi trebuit sa apara alaturi de numele lui si numele ... ei ?

Modestia tacuta a unei sotii de exceptie ... sau: un ajutor potrivit pentru un om de dimensiuni atat de neobisnuite.

Introducere
 Partea I

 Partea II

 Partea III

 Partea IV