"F"



FAIMA
Prefer
ca oamenii sa se intrebe de ce nu mi s-a ridicat inca o statuie,
decat sa se intrebe de ce mi s-a ridicat una!
Copilul
din oraselul adormit de provincie, ajuns acum celebru in marea
metropola, s-a decis sa revina in locurile natale ca sa mai vada
cine mai traieste si ce au ajuns prietenii sai de altadata. Pe
jumatate asteptand un fel de primire triumfala, cu famfara si cu un
discurs tinut de primar, omul nostru ajunse la tinta intr-o amiaza
adormita. De la fereastra vagonului vazu strazile goale, piata
centrala pustie si casele cu usile date la perete. Cu diplomatul in
mana, sari jos din tren si a porni agale spre batranul hamal,
incovoiat acum de spate si troienit sub pletele albe. Cand ajunse
langa el, calatorul il privi in ochi, asteptand un semn de
recunoastere si de mirare. Mirarea veni repede, dar nu asa cum se
asteptase el. Privind cumva pe langa el, spre soare, si stergandu-si
fruntea imbrobonata, hamalul ii zise: "Buna, Iacove. Pleci
undeva?"
La
duazeci de ani nu ne pasa ce crede lumea de noi,
la treizeci suntem terorizati de ceea ce gandesc altii despre
noi,
la cincizeci de ani ne dam seama ca lumea nu se prea gandeste la noi.
FALSITATE
"Sunt
mult mai multi oameni falsi, decat bani falsi in tara asta!"
FAMILIE
De
obicei un tata vrea ca fiul sau sa fie asa cum ...n-a reusit el sa
ajunga.
Tatal
este acea persoana care a ajuns sa poarte poze
acolo unde obisnuia sa tina banii.
Viata
are un fel de a tine lucrurile in echilibru:
pentru fiecare femeie care nenoroceste un barbat
este o alta care face un barbat dintr-un nenorocit.
Primul
"detector de minciuni" a fost facut din coasta unui
barbat
si de atunci nu a trebuit sa i se faca nici un fel de imbunatatire!
Este
adevarat ca, acasa barbatul poarta pantalonii, dar femeia tine
bretelele.
Nimeni
n-a inventat inca un test de inteligenta mai bun decat ... viata de
casnicie.
Acelasi
barbat care-i in stare sa piarda o zi intreaga la panda in
balta,
la vanat rate, sau pe mal la pescuit,
sare ca ars daca acasa sotia lui intarzie zece minute cu masa.
Semn
pe peretele unui magazin de vopsele si tapet:
"Sotii care aleg culorile trebuie sa aiba aprobare scrisa din
partea sotiilor lor."
Traieste
in asa fel incat atunci cand oamenii ii vor spune
copilului tau ca
seamana cu tine, el sa simta nevoia
sa scoata in afara pieptul, nu
limba.
Definitia
data de un copil pentru "ziua tatalui":
Este la fel ca si ziua
mamei, numai ca costa mult mai putin.
Cineva
descria cam asa reactia sa cu ocazia logodnei fiicei sale:
"Este
cea de a treia fata a mea care se logodeste si de fiecare data ma simt
de parca as da un stradivarius de un milion de dolari pe mana unei
gorile".
Nici
scoala si nici Biserica nu pot inlocui familia in educatia copiilor.
Daca
cineva ti-ar da cate 10 bani pentru fiecare cuvant frumos spus cuiva
si ti-ar cere inapoi cate 5 bani pentru fiecare cuvant urat spus,
ce
ai fi: om bogat sau ... sarantoc?
Imparat
sau om de rand, cel mai fericit este cel
ce-si gaseste fericirea
acasa.
- J.W. von Goethe
Parintii
n-ar trebui sa-i minta pe copiii lor niciodata, nici macar atunci cand
pare a fi in folosul lor. Minciuna este ceva foarte periculos chiar si
in cantitati mici. Ea deterioreaza constiinta, iar aceasta, impreuna
cu dragostea, sunt lucruri de valoare eterna. (Pablo Casals)
Opusul
iubirii nu este ura, asa cum se crede de obicei. Ura, cu toate
efectele ei negative este un sentiment care tine seama ca celalalt
exista. Opusul iubirii este ceva mult mai rece si mai distrugator,
mult mai plin de cruzime: opusul iubirii este indiferenta! Cele mai
multe familii sunt dezintegrate de aceasta maladie moderna.
Exista
doua greseli in conflictul dintre generatii. Prima este ca cei tineri
cred ca inteligenta este un substitut pentru experienta, iar cea de a
doua este a celor in varsta care cred ca experienta poate inlocui cu
succes inteligenta.
Una
dintre cele mai raspandite greseli printre femei: credinta ca este
suficient sa ai un copil pentru a deveni mama; este ca si cum ai crede
ca poti deveni mare muzician de indata ce ti-ai procurat un pian.
Pentru
o mama, fiul ei nu inceteaza niciodata sa fie un copil; iar fiul nu a
ajuns cu adevarat adult decat atunci cand intelege si accepta acest
adevar despre propria lui mama.
Cuvantul
evreiesc pentru parinte este "horim" care deriva de la
"moreh", invatator. Primul si cel mai mare invatator al
copilului trebuie sa se afle in familia lui.
Necazul
cu cresterea copiilor este ca pe cand crezi ca ai ajuns sa ai
experienta,
copiii te scot la pensie.
Sa
nu crezi ca ai pierdut timpul degeaba daca copii tai ti-au auzit
sfaturile dar nu le-au pus in practica. Peste ani de zile ei si le vor
reaminti si le vor spune la randul lor copiilor pe care-i vor creste.
Cel
mai mare dar pe care-l pot face parintii copiilor este propria lor
prietenie.
Tatii
nostri ne-au invatat cum ar fi trebuit sa fim;
mamele noastre ne-au
invatat ceea ce suntem.
FAPTE
"Doar
cuvinte fara fapte, sunt
radacini, nu fructe coapte!"
Cand
faci din tantar armasar, nu te astepta sa-l si incaleci.
Nu
stiu cum se face, dar cu cat imbatraneste cineva mai mult,
cu atat
alerga mai repede in copilarie!
Din
pacate, multi oameni hotarasc mai dinainte ce vor sa creada si apoi
se
duc doar sa caute jumatati de dovezi care sa le indreptateasca "convingerile".
FAPTE
BUNE
Cea
mai neinsemnata fapta buna este mai folositoare
decat cea mai
mareata intentie.
Gandurile
rele se alunga prin fapte bune.
Toate
florile si toate zilele de maine sunt in semintele de azi.
Nimeni
nu stie de ce este in stare, pana nu incearca.
Daca
oamenii ar fi mai ocupati cu ceea ce trebuie sa faca,
n-ar mai avea
timp sa faca ceea ce nu trebuie.
FARMEC
Oricat
de paradoxal al parea, puterea unei femei este farmecul,
iar farmecul
unui barbat este puterea.
Fii
sigur ca fata care te priveste dimineata din oglinda are o expresie
agreabila.
S-ar putea ca tu sa n-o mai vezi pana seara, dar o vor
vedea foarte multi altii.
Un
gest facut cu mana, o anumita expresie a fetei, mesajul din sclipirea
tainica a unei priviri aruncate din coada ochiului, toate acestea
vorbesc mai elocvent decat cea mai stralucita proza sau poezie, mai
patrunzator decat cea mai inaltatoare muzica si mai convingator decat
toate cuvintele dictionarului.
"Avea
o fata ca o binecuvantare!"
Dumnezeu
ti-a daruit fata, dar tu ii hotarasti expresia.
Fiecare
lucru este frumos in felul lui,
dar sunt prea putini ochi ca sa
observe.
- Confucius
FATA
BATRANA
Si-n
incheierea rugaciunii, ea a spus: "Doamne, nu te rog nimic pentru
mine,
dar pentru mama mea, te rog, trimite-i cat de repede ... un ginere".
FATARNICIE
In
hainele de Duminica, ipocritii nu sunt ei insisi.
FEMEIE
Ca
sa fii fericit cu un barbat,
trebuie sa-l intelegi foarte bine si sa-l
si iubesti putin;
ca sa fi fericit cu o femeie trebuie sa o iubesti
mult
si sa ... renunti sa mai incerci s-o intelegi.
FERICIRE
Dumnezeu
nu ne poate da fericire si pace daca stam departe de El insusi, pentru
ca asa ceva nu exista! Pacea si fericirea se afla ele insele in
Dumnezeu.
Sa
nu uitam ca fericirea este o atitudine pe drum, nu o destinatie.
Fericirea
este un lucru minunat; cu cat o urmaresti mai mult pentru celalalt,
cu
atat o ai mai mult pentru tine.
Fericirea
nu este o statie terminus la care ajungi, ci un anumit fel de a
calatori.
FINANTE
La
succes financiar nu se ajunge daca economisesti dupa ce ai facut
cheltuielile,
ci daca faci cheltuielile dupa ce ai pus ceva deoparte.
Fi
atent cu cel care incearca sa te convinga ca "nu poti lua nimic cu
tine";
de cele mai multe ori el in cearca "sa ti le ia cu
el"!
Doua
cai sigure de imbogatire: cheltuieste mai putin decat castigi
sau
castiga mai mult decat cheltuiesti.
Beniamin
Franklin a descoperit electricitatea, dar cel care s-a imbogatit
a
fost cel care a inventat ... contorul!
In
perspectiva vesniciei, valoare noastra financiara nu conteaza.
FEMEIE
Daca
vrea, o femeie poate oricand sa-l faca pe barbatul ei
sa se simta mai
tanar sau mai batran decat este.
In
inima fiecarei femei exista o scanteie din focul ceresc,
nevazuta in
zilele de prosperitate, dar care se aprinde
si arde ca o valvataie in
ceasurile intunecate ale tragediilor.
Dumnezeu
a creat femeia frumoasa si fara minte:
frumoasa ca s-o indrageasca
barbatul si fara minte ca sa-l indrageasca si ea pe el.
Nu
toate femeile isi petrec toata ziua cautand cum sa placa mai mult
barbatilor.
Unele sunt casatorite.
Femeile
sunt foarte consecvente.
Cand ajung la o varsta care le place, n-o mai
schimba!
O
femeie poate sa poarte un costum de baie chiar daca n-are de gand sa
intre in apa, poate sa poarte un costum de schi, chiar daca n-are de
gand sa schieze, se poate imbraca asemenea unei tenismene, chiar daca
nu pune mana pe racheta, dar cand o astfel de femeie se imbraca in
rochie de mireasa, sa te feresti, ca nu glumeste!
O
femeie nu trebuie sa fie prea desteapta ca sa zapaceasca de cap cativa
barbati.
Femeile
au fost inzestrate de Dumnezeu cu un special simt al umorului
care sa
le ajute sa-si iubeasca sotii, in loc sa rada de ei.
FERICIRE
Fericirea
este in inima, nu in imprejurari.
FILOSOFIE
Filosofia
este un studiu care-i ajuta pe oameni sa fie nefericiti
intr-un mod
mult mai emancipat.
Uneori,
filosofia este un mod de a vorbi elegant
de lucruri despre care n-avem
nici cea mai vaga ideie.
Tradusa
corect, filosofia este o "dragoste de intelepciune".
Un
filosof este un "cautator de adevar".
Un crestin este un om care
s-a intalnit cu Christos si a acceptat Adevarul!
Uneori,
filosofia este o suma de raspunsuri neinteligibile
date unor probleme
irezolvabile.
FRATERNITATE
(Fratie)
Conform
dictionarului, "fratia" este relatia care exista intre doi copii
de parte barbateasca nascuti din acelasi set de parinti - sau membrii
unei anumite "fraternitati" sau organizatii. Sunt de parere ca
aceste definitii de dictionar nu merg suficient de departe. Pentru
mine, fraternitatea nu este doar ceva cu care te nasti sau la care
poti adera doar in anumite conditii. Cred ca aceasta fraternitate este
ceva launtric, ca dragostea sau loialitatea, care te face sa te simti
solidar cu toti oamenii lumii - barbati, femei, copii. Simpla
mentionare a "fraternitatii" ma face sa tresar, dandu-mi
convingerea ca sunt o veriga de tranzitie dintr-un lant intins peste
generatii, o membru temporar al acestei familii imense numite :
umanitate.
- Bellamy Partridge
Pentru
a exista si pentru a avea o semnificatie veritabila, fraternitatea
trebuie sa aiba o baza religioasa. Fara credinta intr-un Dumnezeu care
ne este tuturor Tata, asa cum ni L-au prezentat Isus si profetii din
vechime, oamenii au putine sanse sa adere la un concept vag si
iluzoriu de "solidaritate". Egoismul primar din ei ii impinge
mai degraba sa se grupeze in grupari ale urii si concurentei sau, si
mai adesea, in cluburi exclusiviste ale indiferentei fata de ceilalti.
- Edwin T. Dahlberg
FRICA
Nu
toate temerile sunt rele. Multe dintre ele sunt naturale si
binefacatoare vietii. Frica de Dumnezeu, frica de foc, frica de
curentul electric sunt toate foarte necesare si duc la perpetuarea
unui trai fericit.
Unii
oameni se tem asa de mult de moarte ca nici nu mai apuca sa traiasca!
Trebuie
sa actionam in ciuda fricii, nu din cauza ei.
Trebuie
sa fim ingaduitori cu copilul care se mai teme inca de intunerec;
adevarata tragedie a vietii sunt oamenii care se tem de ... lumina!
-
Plato
Semn
pe peretele unei Biserici din Londra in timpul celui de al doilea
razboi:
"Daca va tremura genunchii, ingenunchiati in rugaciune".
Temerile
barbatilor tind sa se centreze mai mult inspre bani, cariera, boala si
mersul la dentist in timp ce pentru femei frica se manifesta mai ales
in domeniul dragostei, casniciei, serpilor, paianjenilor, batranetii,
ingrasarii si singuratatii pe timp de noapte. Femeile isi exprima mai
mult sentimentul de frica prin lacrimi. Barbatii comit uneori
sinucideri. Ar fi mai bine daca si ei ar invata sa planga.
Toate
familiile fericite sunt la fel; cele nefericite sunt de toate
felurile.
Frica
il intelepteste chiar si pe cel prost. - Proverb francez
Pastreaza-ti
frica pentru tine si impartaseste celorlalti numai curajul.
FRUMUSETE
Cea
mai reusita infrumusetare este o inima multumita si un duh smerit.
Pentru
o femeie, frumusetea este mai de preferat decat inteligenta;
si
aceasta datorita faptului ca barbatii pot vedea mult mai bine
decat
pot sa gandeasca.
Exista
o singura frumusete care nu se ofileste o data cu trecerea anilor:
este frumusetea interioara a spiritului. Aceasta calitate a
personalitatii
fac sa sclipeasca ochii unei femei reusind s-o
transforme
dintr-o persoana mediocra intr-una deosebita.
Farmecul,
caldura si atentia altruista sunt cele mai durabile frumuseti
din
lumea noastra - si cele mai fericite.
FUMAT
Din
jurnalul unui extraterestru: "Oamenii de pe pamant au un obicei
straniu: ei dau foc la un capat unei substante otravitoare si apoi o
absorb in trupurile lor. Aceasta le produce multa boala, reducerea
capacitatilor vitale si o moarte prematura. Pe langa toate acestea,
obiceiul este si foarte costisitor. Pamantenii acestia sunt creiaturi
foarte ciudate!"
Despre
fumatul in locurile publice:
"Libertatea ta de a fuma se termina
acolo unde incep plamanii mei".
|