Index

24. Principii versus Porunci

 

Conducatorii scolastici si religiosi ai timpului nu L-au considerat pe Domnul Isus un teolog veritabil. Din punctul lor de vedere Inazarineanului" Ii lipsea cu desavirsire "sistemul" obisnuit de porunci si de legi. Aceasta a fost cauza pentru care fariseii si carturarii nu I-au primit "invatatura":   
"Cum are omul acesta invatatura, caci n-a invatat niciodata !" (Ioan 7:15)

In anumite cercuri scolastice de azi si chiar in anumite biserici, Domnul Isus n-ar fi considerat "teolog" din aceleasi motive. Invataturile expuse de Invatatorul din Nazaret i-au uimit pe carturarii tuturor veacurilor, tocmai prin faptul ca ele nu s-au pierdut niciodata in lucruri abstracte. Vorbirea Lui era cu desavirsire practica - legata de realitatile vietii de fiecare zi, urmarind cu staruinta dezvoltarea unui caracter sanatos, printr-o largire continua a capacitatii de a-L cunoaste pe Dumnezeu si de a trai in partasie cu El. Invatatura Lui s-a bazat mereu pe "principii" aplicabile la viata cotidiana, transformind-o pe aceasta in vietuire la nivelul familiei eterne.

Dumnezeu a hotarit ca omul sa fie pus in miscare de PRINCIPII iar nu de PORUNCI.

Ca sa te supui unei porunci nu ti se cere o inteligenta deosebita. Trebuie sa faci doar ceea ce ti se spune si... pina si catelusul meu este in stare de o asemenea isprava. El vine cind il strig, sta cind ii spun..., si asa mai departe.

Cu totul alta este situatia cind este vorba despre un principiu. Pentru asa ceva se cere o inteligenta superioara - inteligenta de natura mentala si se mai cere o mare doza de curaj moral. Oricit de straniu ar parea, multi oameni prefera sa traiasca minati de porunci, caci se cere mai putin efort, mai putina gindire si mai ales pentru ca nu se cere nici un pic de responsabilitate.

Inainte ca pacatul sa intre in lume, nu existau porunci, ci toate lucrurile functionau conform diferitelor PRINCIPII, subordonate la rindul lor unuia singur: aceluia al slujirii reciproce in dragoste. Dupa rascoala lui Satan, in economia lumii si-a facut aparitia un alt PRINCIPIU si anume acela al "EGOISMULUI". Omul a fost pus fata in fata cu aceasta noua realitate si Dumnezeu l-a pus in pozitia de a alege intre cele doua principii, conform cu preferinta lui libera. Totusi, pentru a-l ajuta sa aleaga bine, Dumnezeu ii daduse deja omului citeva situatii si realitati care sa-l invete cite ceva din principiile trairii in partasia divina.

V-ati gindit vreodata ca cea dintii zi intreaga pe care a trait-o omul pe pamint, a fost ziua de odihna? De multe ori noi ne aducem aminte doar de porunca: "Sase zile sa lucrezi..., dar ziua a saptea este ziua de odihna" (Exod 20:10,11), fara sa tinem seama ca in planul divin, ca intr-o profetica referire la lucrarea mintuitoare a lui Hristos, omul a fost destinat sa intre "intr-o odihna ca cea de Sabat". Aceasta prima zi pe care a trait-o Adam, a fost declarata "Ziua Domnului" si aceasta realitate trebuia sa-l invete un PRINCIPIU etern, anume ca Dumnezeu este mai inainte de toate lucrurile si ca inchinarea catre El este cea dintii responsabilitate a omului.

Un alt gest pe care L-a facut Dumnezeu pentru a-l invata pe Adam principiile existentei in partasia divina, a fost acela al interzicerii accesului la pomul cunoasterii. Aceasta interdictie trebuia sa-l faca pe om sa inteleaga ca pozitia pe care i-a acordat-o Dumnezeu in natura creata, este aceea de slujitor privilegiat, dar nu de proprietar. Ca proprietar, Adam ar fi avut dreptul sa faca tot ce pofteste, ca slujitor insa exista intotdeauna anumite restrictii.

Chiar si cele zece PORUNCI date de Dumnezeu evreilor, n-au fost in ele insele decit zece PRINCIPII revelate pentru calauzirea si prezervarea poporului ales. Totusi, evreii le-au transformat repede in niste porunci reci si rigide, caci nu erau decit un popor scos de curind de sub robia egipteana. Psihologia lor de sclavi a denaturat oferta lui Dumnezeu. Nefiind invatati sa gindeasca liberi, ei au confundat principiile divine cu legile Egiptului si asa se face ca la venirea Domnului Isus, mii de ani mai tirziu, iudeii erau carturari in ceea ce priveste "slova" legii, dar complet straini fata de continutul inimii lui Dumnezeu. Ei au stiut sa multiplice poruncile legii incorsetind toate manifestarile vietii intr-un formalism rigid, dar n-au avut priceperea sa adinceasca Legea si sa patrunda "spiritul" ei. In felul acesta evreii n-au implinit cerinta Legii, ci s-au multumit sa ramina la lucrurile exterioare. Dumnezeu le spusese: "Cartea aceasta a Legii sa nu se departeze de gura ta; cugeta asupra ei zi si noapte... " (Iosua 1:8), in intentia de a-i indemna sa patrunda sensul adinc al poruncilor, adica PRINCIPIILE divine care au stat la temelia Legii.

Cind a venit Domnul Isus, poporul era pierdut in "labirintul" datinilor. Mai marii religiosi ai timpului cultivasera o adevarata "jungla teologica si juridica" pe care poporul de rind n-o mai putea pricepe. In fata acestei realitati, Invatatorul a cautat incet, incet, sa-i scoata din "imperiul PORUNCII", invatindu-i mereu cum sa traiasca dupa PRINCIPII: "Caci va spun ca daca neprihanirea voastra nu va intrece neprihanirea carturarilor si a fariseilor, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor". (Matei 5:20)

Lucrarea facuta de Domnul Isus a avut o dubla insemnatate:

a. Ea a subliniat importanta Legii.
   "Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Proorocii... " (Matei 5:17)

b. Ea a subliniat greseala evreilor.
   " ...am venit nu sa stric, ci sa implinesc". (Matei 5:17)

Exista doua posibilitati de a gresi fata de Lege: una este sa ignori total Legea si aceasta Domnul Isus nu putea sa faca, caci El venea in numele Celui care se descoperise pe Sine prin darea Legii, iar cealalta este sa aplici gresit Legea si Domnul Isus a venit ca sa-i invete pe oameni "spiritul Legii": PRINCIPIILE.

De exemplu, El ne-a adus aminte de PORUNCA: "Sa nu ucizi !", dar le-a atras atentia ca PRINCIPIUL acestei porunci este mult mai adinc, mergind pina la radacina faptei si evaluind gindirea: "Dar eu va spun ca oricine se minie pe fratele sau, va cadea sub pedeapsa judecatii". (Matei 5:21,22) Exista multe feluri in care putem "ucide" pe cineva, chiar lasindu-l in viata. Vorbirea de rau, dusmania si dispretul sint judecate de acelasi PRINCIPIU ascuns in PORUNCA impotriva uciderii. Intr-o alta ocazie, cind a fost rugat sa identifice care este cea mai mare PORUNCA, Domnul Isus le-a raspuns dindu-le doua PRINCIPII pe care se bazeaza toate PORUNCILE: "Sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau, ...si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." (Matei 22:37)

Uneori se pare ca si Biserica de astazi cade in aceeasi gresala de a sublinia importanta PORUNCILOR in dauna insusirii PRINCIPIILOR. Aceasta se intimpla din cauza ca oamenii asculta mult mai usor de PORUNCI decit de PRINCIPII, iar pentru cei ce-i indrumeaza este mult mai comod sa emita reguli noi, decit sa munceasca cu fiecare, invatindu-i principii si cladind caractere.

Iacov defineste religia adevarata ca pe o aplicare de principii: "Religiunea curata si neintinata, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim neintinati de lume." (Iacov 1:27)

Ca sa intelegem si mai bine frumusetea si simplitatea trairii conform PRINCIPIILOR, este necesar sa ne uitam la relatia care exista intre ele si PORUNCI, subliniind diferentele care exista intre ele:

1. O PORUNCA sau o regula are o aplicare specifica si este impusa cu ajutorul unei (unor) sanctiuni prevazute. Un PRINCIPIU este independent de circumstante si imprejurari si nu poate fi nicaieri impus asupra altora. Superioritatea PRINCIPIULUI este evidenta prin faptul ca el respecta libertatea persoanei si trebuie "trait", nu "impus" din afara.

2. O PORUNCA sau o regula este limitata la un scop imediat. Un PRINCIPIU este etern si universal si ne trimete in lumea realitatilor divine.

3. O PORUNCA sau o regula este intotdeauna supusa imbunatatirilor, amendamentelor si chiar eliminarii. Un PRINCIPIU nu poate fi schimbat niciodata. El se manifesta doar diferit, in situatii diferite, pentru a raspunde la solicitari diferite.

Situatiile se schimba - PRINCIPIILE ramin mereu aceleasi. Ca slujitori ai lui Dumnezeu, in lumea creata de El, noi sintem dotati cu capacitati fizice, mentale si morale. Aceste capacitati trebuiesc dezvoltate pentru a da nastere unui produs final intangibil, dar real, numit in cuvinte omenesti "caracter". Acest caracter este singurul lucru pe care il vom lua cu noi cind vom pasi din lumea aceasta in cea viitoare.

Trasaturile caracterului nostru se pot dezvolta numai in exercitarea libertatii noastre de alegere - o alegere intre aplicarea sau neaplicarea PRINCIPIILOR divine la situatiile particulare in care ne aflam fiecare. In cazul acestui proces se cer: o gindire profunda, o decizie morala si o consecventa neabatuta. Aceste trei deprinderi formeaza baza si climatul de crestere a "omului de caracter".

Dumnezeu ne-a destinat sa fim "oameni de caracter" si de aceea ne-a facut oameni liberi care sa ne putem recunoaste capacitatile incredintate si sa le dezvoltam spre slava Celui ce ni le-a incredintat. Ne-a facut personalitati in stare sa-I intoarca lui Dumnezeu ceva din dragostea cu care El ne iubeste, membri potentiali in familia cereasca, chemati in viitor sa-si dea partea lor de contributie la fericirea cereasca. Ca sa-si implineasca acest destin, omul trebuie sa-si recunoasca originea divina si sa-si asume pozitia pe care Dumnezeu I-a dat-o prin creatie: ca administrator peste toate lucrurile create. Pozitia de administrator implica hotariri care trebuiesc luate si actiuni care trebuiesc intreprinse si de aceea Dumnezeu I-a dat omului PRINCIPII mari si minunate, pe care trebuie sa le inteleaga, sa si le insuseasca si in numele carora trebuie sa actioneze.

(Prelucrare dupa: "Principles to live by", de Mel Rees)