Index

17. O viata disciplinata

Daca mi s-ar cere sa raspund la intrebarea: “Care este cea mai necesara si totusi cea mai neglijata cerinta a omului modern?”, as raspunde fara nici un fel de ezitare: DISCIPLINA! 

Prea de multe ori tineri pleaca de acasa, studenti parasesc universitatile,  soti si sotii cauta divortul, lucratori crestini parasesc lucrarea, oameni renunta la cariere pentru un simplu motiv: toti acestia cauta sa fuga de DISCIPLIN}! Motivul adevarat poate fi uneori camuflat sub o sumedenie de alte motive aparente, dar intr-o ultima analiza cauza este mereu aceiasi: impotrivirea fata de ceea ce restringe si impune un anumit control asupra noastra.

Multe din simptomele tragice din lumea inconjuratoare isi au originea in aceasta maladie a societatii moderne. Spitalele psihiatrice si puscariile pline pina la refuz sint simptomele unui veac modern nedisciplinat. Exista numeroase cauze secundare si numeroase asa numite “solutii”, dar in spatele tuturor se ascunde nevoia dupa o viata mai disciplinata. 

Soiul de disciplina care ne lipseste este mult mai adinc decit cel reglementat de ceasul desteptator sau de fisele de pontaj; el presupune stapinire de sine, curaj, perseverenta si rezistenta interioara a 
fiintei noastre launtrice.

Multe din tulburarile nervoase si emotionale nu sint altceva decit rezultatele acumularilor din ani de zile de traire dezordonata. Nu ma refer aici la betivi notorii sau la secaturi imorale, ci la asa numitii crestini respectabili, carora probabil ca li se increteste pielea numai la gindul betiei sau al caderii in pacat. Chiar si acestia traiesc adeseori o viata nedisciplinata. Slabiciunile camuflate abil sub masca respectabilitatii aparente, ies repede la iveala in clipele de grea incercare. Obisnuinta de o viata de a fugi de imprejurari sau oameni care ne-ar putea crea greutati, umblarea dupa solutia cea mai ieftina, alegerea renuntarii atunci cind circumstantele incep a fi potrivnice, sfirsesc toate prin a creia un sistem nervos semi-invalid si incapabil. Pot fi atunci citite o sumedenie de carti, se poate sta de vorba cu medici sau predicatori renumiti, pot fi inaltate rugaciuni nenumarate si-i pot fi facute lui Dumnezeu oricite promisiuni solemne; bolnavul poate fi inundat cu medicamente, sfaturi, tratamente 
costisitoare si cu surogate de solutii spirituale; niciuna din acestea nu va reusi sa trateze adevarata cauza a problemei: lipsa de disciplina. 

Singurul tratament pentru aceasta maladie este: dobindirea unei vieti disciplinate.

Biblia spune: ”Daca slabesti in ziua necazului, mica iti este puterea!” (Prov.24:10) Cind vin nenorocirile, cel slab isi va arata slabiciunea sau cazind la pat, sau grabindu-se sa dea vina pe altii, 
sau facind “o criza de nervi”- intr-un cuvint: apelind la orice mijloc care-l va ajuta sa nu infrunte situatia si-l va ajuta sa fuga de realitate. Taria de caracter necesara in clipele de grea incercare nu se 
dobindeste decit printr-o viata de disciplina consecventa. 

Imoralitatea fara margini care a orbit mintile tinerei generatii si care submineaza existenta atitor familii este si ea un produs al atitudinii ingaduitoare fata de sine. Biserica nu a scapat nice ea neatinsa. Intr-o societate superabundenta ca a noastra a aparut o noua si anatemizata evanghelie: evanghelia centrata in bunastarea si fericirea fiintei umane. Numita in fel si chip aceasta noua invatatura n-are nici o putere impotriva ”gidilarii firii pamintesti” (Col.2:23) Uitind 
de lepadarea de sine si trecind pe linga rastignirea firii pamintesti, ea se tirguieste cu Dumnezeu pentru implinirea tuturor dorintelor care vor sa ne faca sa ne simtim bine. Pe alocuri crestinii 
au ajuns sa fie fascinati cu materialismul pe care-l condamnau in trecut la altii. Ierarhizarea si asocierea prieteniilor se fac de multe ori in functie de stralucirea hainelor sau de confortul masinilor 
conduse. Se cheltuieste fara nici o ratiune si ne infundam in comfort in timp ce lumea din jur piere. Valul de “caderi” din rindul predicatorilor si tele-evanghelistilor este o dovada ca deja s-a mers mult prea departe. 

Dar lipsa oricarui friu se manifesta si in rindul celor ce stau in banci. De fapt ei i-au impins pe lideri spre o viata de super-abundenta pentru ca la umbra lor sa-si poata justifica propriile lor rataciri 
firestii. In fata acestor lucruri se cere o reintoarcere la auto-control si la infrinare. Asa cum spunea Jack Ford: “Avem de ales intre disciplina sau decadenta!” Trebuie sa refuzam sa ne cumparam anumite lucruri nu pentru ca nu ni le-am putea permite financiar, ci pentru ca este o problema de principiu. Solutia dezmatului de azi nu este nici saracia, nici depresiunea economica, ci o sanatoasa si neclintita hotarire de a ne restringe la ceea ce este suficient. DISCIPLINA este inca o data cuvintul de ordine.

Au fost timpuri cind expresia “The American way” insemna pe calea muncii, cu sudoare si cu perseverenta. Astazi “The American way” a ajuns sa insemne in toata lumea: cheltuind fara nici o masura, “the easy Way”!

Cineva spunea ca diferenta dintre tinerii americani si tinerii din Japonia este in preocuparile cu care-si petrec timpul: tinerii niponi construiesc in timpul lor liber televizoarele la care se uita tinerii 
americani! Inca o data s-a dovedit ca progresul are la baza disciplina. 

O viata dezordonata ne va duce mai curind sau mai tirziu la o viata de robie.

Sint glasuri care spun ca solutia tuturor acestor stari ar fi o reala trezire spirituala. Problema cu aceasta parere este in ceea ce se considera de cele mai multe ori trezirea “reala”! Atita timp cit aceasta trezire se va opri la cintece, la ridicarea miinilor in sus, la baterea din palme si la bucuria extatica, nu se vor face mari progrese. Trezirea “adevarata” este strins legata de sfintenie. Ea se produce prin intilnirea omului cu Dumnezeul sfinteniei. Ea este realizata prin condamnarea neascultarilor, prin lacrimi amare varsate in fata Celui care ne-a iertat si ingaduit atitia ani, prin rastignirea firii pamintesti si prin acceptarea ”jugului” care ne va da veritabila odihna (Matei 11:29) De la trezirile spirituale nu se prea pleaca rizind si cintind. De obicei ”prin intristarea fetei, inima se face mai buna” si “ma bucur pentru ca intristarea voastra va dus la pocainta” (2 Cor. 7:8-11)

In plan national

Lumea este in posesia celor disciplinati. Una dintre cele mai alarmante stiri care ne-a parvenit din Rusia in ultimii ani este aceea ca tinerii crescuti in comunism sint supusi unei discipline mult mai rigide si unei educatii mult mai riguroase decit colegii lor de generatie din asa zisa "lume libera". Am spus deja ca astazi "the American way" inseamna din pacate nu munca, ci o goana dupa relaxare si distractii.

Aceasta "fast lane" (culoarul de viteza) care-i trimite pe multi in clinicile psihiatrice, dar acaeasta goana nebuna nu este rezultatul disciplinei, ci din contra, este produsul unei vieti dezordonate. Cei de azi nu se straduiesc pentru "self-improvement", ci pentru "good time". Americanul da din coate pentru a deveni cit mai repede "bogat" , dar scopul pentru care doreste bogatia este bucuria de a o risipi. "He wants to eat his cake and to have it too!" (El doreste sa si aiba si sa si cheltuiasca in acelasi timp!) Iata de ce, in ciuda unei goane nebune si a unei vieti tensionate, putem spune pe drept cuvint ca americanul umbla cautind relaxarea si distractiile.

Lumea occidentala iubeste jocul. Pina la un anumit punct asta nu este ceva rau. Dar atunci cind jocurile - fie ca este vorba de urmarirea unui meci la TV sau din tribuna, fie ca este vorba de participarea directa in intreceri - ajung sa fure o prea mare masura din timpul liber, din bani, din interes, din energiile care se cer utilizate pentru alte scopuri cu un profit personal mai inalt, atunci "jocul" devine semnul unei generatii decadente, simptom al slabiciunii, nu al sanatatii. Este nevoie de multa disciplina pentru a invata o noua arta sau pentru a patrunde in tainele stiintei si tehnicii; nu este necesara insa nici o disciplina pentru a pierde vremea in fata televizorului vizionind un meci de fotbal sau de ..."wrestling"("lupte trucate")!

A fost un timp cind disputele academice se desfasurau in fata unor multimi impresionante. Astazi, multimile s-au mutat in jurul arenelor sportive, iar dezbaterile s-au refugiat in anonimatul unor sali laturalnice.

Aceasta schimbare a interesului de la "instructional" spre "recreational" se manifesta din pacate si in colegiile numite "crestine"! Trebuie sa spunem clar ca mutarea interesului de la dezbateri academice la evenimente sportive este un semn evident al declinului cultural.

America pierde din ce in ce mai mult pasul in intrecerea cu tarile din lumea civilizata. Lenin spunea odinioara: "Dati-mi un mic numar de oameni dedicati, gata sa-si jertfeasca vietile pentru mine si va voi arata ca vom stapini lumea". Haideti sa comparam aceasta afirmatie cu cele spuse de Theodore Roosvelt: " Lucrurile care vor distruge America sint prosperitatea cu orice pret, pacea cu orice compromis, siguranta pusa inaintea datoriei, iubirea de confort si comoditate si "the get rich theory of life"! Sa fie oare aversiunea noastra fata de disciplina "calciiul lui Ahile" care sa transforme avertismentul lui Roosvelt in realitate si lauda lui Lenin in trista implinire?

In plan personal Nu numai in planul national, ci in toate planurile, victoria apartine celor cu o viata disciplinata. In batalia ideilor, o minte disciplinata este un mare avantaj fata de o minte superficiala, caci ea va sti sa evalueze evidentele, sa gindeasca logic, sa aleaga scopuri precise si sa puna la cale mijloace adecvate de infaptuire. O minte ordonata va sti sa gindeasca repede si precis gasind in acelasi timp si cele mai potrivite cuvinte pentru o exprimare concisa si eleganta. Posesorul unei astfel de inteligente va fi preferat in dauna tuturor celorlalti concurenti. Cei ce nu se straduiesc sa o posede, se autocondamna nu numai la o situatie economica inferioara, dar si la servitute sociala. Masele amorfe sint dominate usor de minti manipulatoare care-si implinesc astfel si-si propaga propriile interese.

Multi tineri doresc sincer sa devina medici, tehnicieni sau ingineri de prima marime, dar nu reusesc pentru ca nu au hotarirea necesara pentru a se autodisciplina in anii de studii.

Altii doresc cariere artistice, dar nu pot suporta nici gindul si nici realitatea unor ore lungi de practici repetate si monotone. Am auzit ca Igor Gorin, faimosul bariton ucraineano-american, a recunoscut intr-un interviu dat la radio ca a inceput studiile la Conservator intr-o promotie in care erau elemente mult mai dotate de la natura decit el. Totusi, numai unul sau doi au ajuns in fruntea lumii artistice si aceasta pentru ca ceilalti nu au putut face sacrificiile necesare si n-au fost gata sa se supuna pe ei insisi la regimul de renuntari impuse de atingerea inaltei performante artistice. Unii s-au indragostit si s-au casatorit, altii s-au plictisit de repetitiile interminabile. Unii s-au imbolnavit de dorul de acasa si au parasit Conservatorul. In final, clasa a ramas cu un numar foarte restrins de studenti. In interviu, Igor Gorin povesteste apoi o experienta personala. El spune ca-i placea sa fumeze pipa, dar ca intr-o zi profesorul de canto i-a spus: "Igor, trebuie sa te decizi. Ce vrei sa ajungi: un mare fumator sau un mare cintaret. Nu le poti face pe amindoua". Pipa a fost aruncata imediat pe fereastra. Igor a fost gata sa plateasca pretul inaltei performante. Altii, desi mai dotati ca el, nu au facut aceasta.

Acel "extra" pe care-l are o persoana disciplinata atunci cind o compari cu una dezordonata se dovedeste chiar din cele mai mici si mai, aparent, neinsemnate amanunte. Persoana disciplinata isi aduna cu grija hainele si le pune la loc, cel nedisciplinat uita intotdeauna unde s-a dezbracat si ce a facut cu hainele; cel disciplinat spala cu grija cada de baie pentru ca cel ce vine dupa el sa o gaseasca curata, cel nedisciplinat se bucura ca o gaseste curata, dar nu o spala niciodata. Unul isi planuieste din timp ziua cautind sa foloseasca bine timpul, celalalt face ceea ce vine la indemina, incurcindu-se si incurcindu-i si pe altii. Unul este de obicei punctual la toate intilnirile, celalalt este proverbial in intirziere. Unul este intotdeauna mai devreme la Biserica gata sa dea o mina de ajutor, celalalt vine tirziu si mai intotdeauna este nemultumitor. Cei ce stiu astfel de cazuri, stiu si ca intirzierile nu pot fi explicate prin distante mai mari pina la Biserica sau familii mai numeroase.  Deosebirea este in felul in care si-au creiat anumite obiceiuri, iar obiceiurile sfirsesc intotdeauna prin a forma un anumit fel de caracter. Calitatile native nu sint suficiente. Ca si in povestea cu iepurele si broasca testoasa, invingatorul este intotdeauna cel ce ia cursa vietii in serios si-si vede cu seriozitate si perseverenta de treaba.

Imi aduc aminte de multi prieteni de cartier care n-au avut rabdare sa parcurga toate clasele liceului si facultatii. Ei ar fi avut si capacitatea si resursele materiale s-o faca, dar pur si simplu n-au avut rabdarea necesara. Parasind clasele, s-au angajat in productie ajungind sa ingroase numarul celor cu munci necalificate sau cu o foarte slaba calificare. Pe cind noi ne intorceam de la Liceu transpirati si caraghiosi in uniformele noastre obligatorii, ei ne asteptau la coltul strazii, cu tigarile in gura si imbracati in costume facute "la comanda"! Altii nu au fost in stare sa-si stapineasca sentimentele si au devenit robii poftelor fiind fortati sa paraseasca scoala pentru a intemeia casnicii nascute inainte de vreme si condamnate la o viata de lipsuri. Anii au trecut repede si cei dispretuiti in scoala au intrat si ei pe portile fabricilor si uzinelor, dar nu ca sa lucreze "in hala" sau "in sectie", ci pentru a ocupa birourile contabililor, inginerilor si inspectorilor. Din cind in cind se petreceau intimplari hazlii, daca negam aspectul lor tragic. "Prietenii" batjocoritori de altadata cautau bunavointa "tocilarului" devenit intre timp "seful sectiei". Egalitatea dintre ei fusese insa de multa vreme spulberata.

"Rabdatorii" care au stiut sa-si infrineze inima si sa amine intemeierea unei familii, ajunsesera acum sa poata oferi "aleselor" lor cinstea de a fi "doamna inginer" sau "doamna director"! Ceilalti au ajuns sa recunoasca prea tirziu ca, iubind prea de timpuriu si prea egoist, nu fusesera in stare sa ofere sotiilor lor o viata scutita cel putin de grijile materiale.