Oxford, 2 martie 1999

Mulţumiri profesorului Alan Kreider
pentru noua lumină īn īnţelegerea
predicilor lui Augustin

De la competens la competent şi o propunere pentru a face drumul īnapoi[1]

Exerciţiu de analiză asupra semnificaţiilor cuvīntului “competens”

īn predicile lui Augustin

 

Et quia omnes Competentes uterus matris Ecclesiae, Christo inspirante, concepit … sed magis omnes Competentes benigni sint, humiles, mansueti, sobrii…ut ad salutaris Baptismi sacramentum ordine legitimo convenientes, de haedis convertantur ad agnos, de sinistra transferantur ad dexteram, cum illis qui ad dexteram erunt, illam desiderabilem vocem feliciter audituri, Venite, benedicti Patris mei, percipite regnum quod vobis paratum est ab origine mundi (Matth. XXV, 34).

SERMO CCLXVII . Ad Competentes exhortatorius, Caput 4.

Īn ultimul timp īn Romānia, atīt īn sfera laică, dar din ce īn ce mai des şi īn mediul eclesial se vorbeşte de competenţă, de dirijori mai competenţi, de pastori competenţi, profesori pentru şcolile creştine, vorbitori, īnvăţători, toţi cu mai mult talent şi mai bine calificaţi. Ideea de specialist īn domenii din ce īn ce mai īnguste īşi face loc şi īn biserică, fapt īmbucurător pentru conducătorii bisericeşti, pentru că īn acest fel calitatea slujbelor, a īnvăţăturii, a activităţilor eclesiei este īmbunătăţită şi ne depărtăm de o formă de mediocritate īn slujire care nu este īntotdeauna semn de spiritualitate.

Īn textul de faţă am dori īnsă să semnalăm o primejdie ascunsă īn entuziasmul nostru pentru competenţi şi competenţă, un cal troian intrat pe nesimţite īn viaţa bisericii din sfera laică. O confuzie care poate compromite ideea de slujire eclesială matură. Īn urma acestei succinte analize, am dori să sugerăm un posibil model de integrare treptată a noilor membrii ai comunităţii euharistice īn slujirea eclesială. Patologia la care ar răspunde această īncercare este manifestată īn două direcţii: pe de o parte absenţa īngrijorătoare de la slujirile publice a majorităţii membrilor bisericii, a celor simpli, “normali”, pe de altă parte, īmpingerea spre podium a unei minorităţi compuse, din ce īn ce mai adesea, din membrii care excelează īn domeniul profesional, dar care mai au de parcurs cīteva etape ale uceniciei.

 

Competent astăzi: purtător al autorităţii epistemice

 

Cīnd ne referim astăzi la conceptele acoperite de familia de cuvinte formate de la cuvīntul competent, ne plasăm īntr-o arie semantică care ne trimite īn primul rīnd spre domeniul social-profesional. Competent astăzi este un fel de punct terminus al unui nou fel de cursus honorum din vremea veche a romanilor, culme a realizării individuale. Este interesant ce spun dicţionarele īn dreptul acestei intrări: competenţa este văzută īn relaţie cu instruirea, cunoaşterea unui anumit domeniu, autoritatea epistemică manifestată īntr-o arie a cunoaşterii, capacitatea de expertiză, calificarea īn executarea unei activităţi care presupune specializarea. Dintr-o suspiciune pe care nu o motivăm aici faţă de dicţionare şi enciclopedii īn definirea sensului cuvintelor, nu vom insista īn acest fel de citări. Competenţa este ceea ce societatea recunoaşte ca urmare a eforturilor personale, ceea ce este achiziţionat prin educaţie, capacitatea de performanţă īntr-un domeniu specific, astăzi din ce īn ce mai īngust. Competenţele sīnt personale şi recunoscute īn licenţe, lauri, diplome, onoruri, celebritate.

Competentul de astăzi  este purtător al autorităţii, subiect al manifestării autorităţii ştiinţifice şi profesionale.

 

Competens ieri: Quid enim aliud sunt Competentes, quam simul petentes?[2]

 

“La īnceput nu a fost aşa”. “Ce altceva sīnt competenţii decīt aceia care cer īmpreună, īn acelaşi timp?” spune Augustin. Vom face īn cele ce urmează o scurtă investigaţie semantică asupra a ceea ce semnifica etimonul cuvīntului pe care astăzi īl folosim atīt de uşor. Citind Augustin, am descoperit că semnificaţia cuvīntului competens, din care este derivat astăzi cuvīntul competent, era cu totul alta. Augustin are cīteva predici dedicate celor care sīnt numiţi competentes.[3] Aşa cum aflăm din aceste predici şi cīteva scrisori ale lui Augustin, pīnă la botez erau cam patru stagii care trebuiau parcurse de fiecare convertit, era o călătorie spirituală, după care doar cei care treceau cu succes prin toate aceste faze de iniţiere erau acceptaţi. Ca urmare, erau cīteva categorii distincte īn comunitatea celor credincioşi, nu īntodeauna numiţi īn acelaşi fel: catechumeni, competentes, fideles (credincioşii care aparţin comunităţii euharistice), poenitentes (cei puşi sub disciplină).[4] Pentru primele două categorii, mai ales pentru competentes, erau necesare ore de catiheză, de īnvăţătură,[5] de lecturi biblice, de practică spirituală, de pregătire īn şcoala postului şi rugăciunii pentru apropierea de apa botezului, odată pe an, de Paşti,  īnfricoşător act al intrării īn comunitatea celor sfinţiţi. Primul stadiu al acestei lungi călătorii era catehumenatul, stadiu īn care se punea accent pe īnvăţătură. Stadiul doi era cel īn care noii catehumeni puteau fi numiţi creştini,[6] fiind acceptaţi ca membrii ai comunităţii creştine fără drept de participare la Euharistie, puteau participa la prima parte a liturghiei īn care erau citirile din Scripturi şi predica. Īn acest stadiu, creştinii nu erau consideraţi cu totul convertiţi īn sensul deplin al cuvīntului, cu totul īntorşi de la faptele lor rele şi de la viciile de care fuseseră stăpīniţi. Dacă īn perioada catehumenatului se punea accent pe catehizarea celui neīnvăţat, īn perioada de īncreştinare, accentul era pus pe latura moralei practice, a exersării faptelor bune, a lepădării de eul carnal, firesc (putem citi platonic aceste rīnduri, dar nu acesta este sensul īn care merge demonstraţia noastră). Stadiul al treilea, asupra căruia ne vom opri mai mult era stadiul īn care creştinii, erau numiţi competentes (etimologic, cei care cer īmpreună). Augustin insistă pe etimologia cuvīntului format cu prefixul com pentru a sublinia aspectul comunitar, alăturīnd lui competentes īn īncercarea de explicaţie alte cuvinte compuse cu acelaşi prefix: condocentes, concurrentes, considentes (cei care īnvaţă īmpreună, aleagă īmpreună pe aceaşi cale, stau la ascultare īmpreună). [7] Cei care au luat dreapta īnvăţătură şi au īnvăţat să umble īn curăţie,  puteau cere acum ca şi o comunitate distinctă, comunităţii celor care făceau parte din Trupul lui Cristos, să fie admişi la sacramentul botezului.[8] Consideraţi copii, infantes[9], erau supuşi unui proces de pregătire, li se purta de grijă, metafora fiind dusă pīnă la ultimele consecinţe: Mama acestor copii este Biserica[10] din care şi īn care aceştia sīnt născuţi şi cresc īn Cristos[11] spre desăvīrşire. Totdeauna īn compania naşilor (sponsores, cuvīnt care īnsemna, de asemenea, altceva la vremea respectivă, părinte al celei de a doua naşteri), erau prezenţi la noi sesiuni de īnvăţătură īn care erau pregătiţi pentru schimbarea convingerilor, comportamentului şi sentimentului de apartenenţă la o nouă comunitate. Timp de post, de rugăciune, de luptă spirituală, de educaţie, de exorcizare a vechilor porniri, de memorare a crezurilor, a rugăciunii domneşti pe care trebuiau “să le recite şi pe străzi şi īn pat īnainte de culcare”.[12] După această perioadă erau acceptaţi la botez, trecīnd īn al patrulea stadiu după ce a fost părăsit orice fel de profesie care putea impieta asupra mărturiei publice (prostituate, actori) sau fapte care puteau murdări viaţa personală (beţie, bīrfă, zgīrcenie, adulter). Intrarea īn comuniunea euharistică īncepea īn noaptea dinainte de Paşti, pentru ca a doua zi, botezul să marcheze intrarea lor īn familia lui Dumnezeu. Īn stadiul al patrulea, după ce au săvīrsit botezul īmbrăcaţi īn alb, urmau alte opt zile de īnvăţătură īn   care noilor fraţi şi surori le erau explicate “tainele botezului şi euharistiei”.  Abia īn acest stadiu de frate şi soră, membrii cu drepturi depline īn comunitatea euharistică, puteau săvīrşi diferite slujiri, īşi puteau exprima  şi exercita sub autoritate darurile spirituale.

După ucenicie īn īnvăţătură, după ucenicie īn umblarea cu Dumnezeu, noii copii ai Bisericii puteau fi folositori cu vechile pasiuni stinse, cu mīndria īnfrīntă, avīnd cunoştinţa biblică necesară integrării teologice a slujirii lor. Competent este cel care, cerīnd sacramentele, după ce va fi născut īn sīnul Mamei Biserică  devine un om nou pentru că cere botezul regenerării, īmbăierea noii naşteri la o nouă viaţă[13]. Acum, după parcurgerea tuturor stadiilor deveneau fideles, păstrīndu-se distincţia īn slujire, dar şi continuitatea īn ucenicie.[14]

 

Ne īntoarcem din nou la competens, competentes (Nominativ pl.). Aşa cum am văzut, īn vremea lui Augustin, competens era cel care era īmpreună-solicitant al primirii la botez. Pluralul este implicat, competens este membru al unei comunităţi de petitori (de aici este şi etimologia cuvīntului peţitor), autoritatea comunitară a celor care primesc pe noul numit competens este subīnţeleasă. Nimeni nu se numeşte competent pe sine, competenţa de acest fel nu este o achiziţie personală, este consecinţa primirii īnvăţăturii lui Cristos ca dar din partea bisericii, este urmare a lucrării Duhului. Nu are nimic de-a face cu performanţa profesională ca urmare a educaţiei sau dotării naturale. Perspectiva rămīne comunitară, cadrul este şcoala de ucenici, atmosfera este impregnată de īnvăţătura Scripturii, etosul este determinat de etica aproape ascetică.

Competent mīine: recipient al autorităţii comunitare

După cīteva secole sensul cuvīntului a alunecat de la comunitar spre individual, de la accentul spiritual spre sfera laică, dinspre performanţa spirituală spre performanţa profesională, conotaţiile termenului fiind confiscate de acest domeniu.

Cum am putea răscumpăra termenul pentru o posibilă aplicaţie la una dintre crizele care este la īnceput mai ales īn bisericile din mediul urban: confuzia dintre competenţă profesională şi maturitate spirituală?

Am putea să ne īntoarcem la sensul vechi al cuvīntului, readucīnd alături de sensurile pe care deja cuvīntul le are astăzi, sensurile vechi care fac apel la ideea de comunitate care stă īn spatele celui recunoscut ca şi competent, recuperīnd ideea de participare comunitară a celui care solicită recunoaşterea şi ideea de autoritate exercitată din partea comunităţii euharistice care este īn aşteptarea celor care sīnt recunoscuţi ca şi competenţi. De ce să nu răscumpărăm termenul pentru mediul eclesial, readucīndu-l din mediul profesional “acasă”? Da, competent poate īnsemna īnc㠓omul potrivit la omul potrivit”, īncă face referire la persoana potrivită pentru slujba potrivită. Să păstrăm ideea de potrivit, dar după un proces care presupune mai mulţi paşi de dezintoxicare de felul īn care ne īnţelegem competenţa īn mediul secular.

 Competens, purtīnd noua semnificaţie propusă de noi, este cel care a trecut prin procesul de ucenicie, catehumenat, este cel care obţine recunoaşterea bisericii locale că talentul este acolo, dar persoana purtătoare a fost convertită cu adevărat şi pīnă la capăt, a fost exorcizată de mofturile şi asperităţile carierei īn care a exercitat talentul şi acesta poate fi exprimat īntru (nu ca şi dar) dar spiritual īn vederea slujirii īn comunitatea creştină. Noul competent nu este cel care poate atinge performanţe individuale, ci acela care a trecut testul ascultării.

 Aplicaţie:

 Īn ultima vreme am asistat la convertirea unor persoane competente īn varii domenii ale vieţii sociale, domenii īn care talentul şi educaţia sīnt indispensabile şi slăvim pe Dumnezeu pentru asta. Oameni din teatru, televiziune, cīntăreţi, actori, militari, oameni de afaceri, profesori universitari, oameni care au intrat īn comunitatea eclesială şi au căzut victime entuziasmului generat de imaturitatea celui care strigă: “şi el este de-al nostru”, spirit străin de felul īn care Cristos a privit pe tīnărul bogat, pe ofiţerul roman, pe vameşul Matei şi pe Zacheu. Sărmanii competenţi īn sfera laică au căzut victime datorită propriei lor imaturităţi spirituale de această dată, fiind īmpinşi īn domenii ale luptei spirituale pentru care nu au fost competenţi. Neuceniciţi, lipsiţi de sponsores, oamenii de afaceri au devenit sfătuitori economici ai păstorilor, actori, cīntăreţi, militari, au fost duşi din loc īn loc pentru a fi arătaţi publicului ca un cīştig statistic, ca o biruinţă īn plan social, expresie a unei eliberări de complex de inferioritate atīt numeric, din punct de vedere social, cīt şi īn domeniul profesional (nu scăpăm de mediocritate prin promovarea cītorva vīrfuri profesionale īn viaţa bisericească, dacă aceştia nu au plătit preţul uceniciei.)

Competenţii profesori universitari au fost declaraţi imediat competenţi şi pentru activităţile spirituale. Tragică confuzie, păgubitoare pentru viaţa bisericii, pentru ierarhia valorilor spirituale, confuzia īntre competenţa profesională şi competenţa īn domeniul spiritual. Aici are atīta dreptate Petru Ţuţea care spune c㠓o bătrīnă care se roagă este mai īnţeleaptă decīt un profesor universitar care nu are cunoştinţă de Dumnezeu”, am parafraza spunīnd că o bătrīnă care se roagă este mai competentă să vorbească despre lucrurile spirituale, decīt un profesor de retorică abia convertit. Iar competenţa fără maturitate, parafrazīnd acelaşi socratic autor, este “aflarea īn treabă la romāni”.

Competent mīine poate īnsemna cel care este declarat competent, după ce şi-a convertit talentele şi le poate exprima prin daruri spirituale. Nici actorul, nici cīntăreaţa, nici profesorii, militarii, chiar din corpul ofiţerilor superiori nu pot arde etapele uceniciei.

 Augustin s-a ferit să aducă cu orice preţ īn Biserică atīt de necesara aristocraţie la acea vreme pentru puterea politică şi economică pe care ar fi adăugat-o bisericii īn expansiune fără a o fi confruntat īntīi cu lipsa de cunoaştere şi autoritate īn cele spirituale. Să fi īnvăţat de la Ambrosius asta care i-a refuzat īmpăratului Theodosius intrarea īn biserică[15].  Ce puternică īnfruntare īntre autoritatea lumii şi cea a Bisericii, ce lecţie despre competenţa de a glăsui īn numele unei comunităţi care reprezintă Puterea! Tabloul lui Vandyck surprinde atīt de bine tensiunea dintre cele două specii de competenţe, de autorităţi: halebarda opusă sceptrului episcopal, laurii īmpăratului īmpotriva mitrei lui Ambrosius, barba sobră episcopului[16], semn al autorităţii şi īnţelepciunii, faţă de grimasa īncruntată lui Theodosius, cele două grupuri de personaje pe līngă un copil īn haine de slujitor de altar cu zīmbet inocent, de partea lui Ambrosius, şi cīinele contorsionat, de partea īmpăratului, surprins īntr-o poziţie īnclinată, umilită īn faţa staturii impunătoare a episcopului.

Poate putem īnvăţa de la Augustin felul īn care acesta s-a raportat la guvernatorul Volusianus. Conştient că reprezintă puterea Īmpărăţiei cereşti, o autoritate care nu se negociază la tarabele unde se īmparte puterea lumii, fără complexe īn lumea aristocraţiei romane, Augustin īncearcă să īmpartă Evanghelia şi celor care erau personaje principale pe scena istoriei la acea vreme. Chiar dacă au trecut douăzeci şi patru de ani de presiuni şi de corespondenţa intensă, chiar dacă Volusianus s-a convertit cīnd nu a mai putut fi de folos bisericii din punct de vedere politic, s-a convertit totuşi pe patul de moarte, fără a i se face concesii pentru ceea ce era din punct de vedere politic, ca persona, ci pentru ceea ce reprezenta ca persoana.

Vai de cei care īi fac pe unii dintre aceşti micuţi să cadă īn ispita slujirii fără maturitate! Responsabilitatea este īn primul rīnd a noastră a păstorilor, a comitetelor parohiale, a liderilor bisericeşti, responsabilitatea de a discerne cu atenţie īntre cel ce este gata să slujească şi poate purta povara recunoaşterii eclesiale şi cel care trebuie dezbrăcat de sine pentru a putea fi de folos Trupului. Am fost īntrebat ce soluţii practice ofer īn urma acestui studiu cu puternice īnclinaţii teoretice: răspunsul cred ca īl găsim īn Scripturi şi trebuie adaptat la fiecare situaţie, la fiecare persoană, avem o tipologie īn care trebuie să lăsăm loc pentru bisericile din mediul urban şi pentru cele din mediul rural care se confruntă cu probleme diferite, persoanele, la rīndul lor sīnt atīt de diferite şi nu putem imagina un “proces tehnologic” pentru ucenicire. Nu putem oferi soluţii centralizate care să īnlocuiască creativitatea liderilor bisericilor locale care au lumina Duhului şi pentru astfel de situaţii. Nu propunem modelul lui Augustin nici pentru a īntīrzia data botezului prin preparări exagerate ale catehumenilor,[17] nici pentru a face noi īmpărţiri ale membrilor bisericii īn grupuri şi grupuleţe; ştim că Augustin a fost ispitit de secte care au aplicat astfel de ierarhizări artificiale şi păgubitoare. Oare nu spun Scripturile ce să facem dacă se converteşte primarul satului sau prefectul judeţului? “Căci de pildă, dacă intră īn adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare…”[18] voi īl puneţi īn rīndurile din faţă, cīnd locul lui este pe banca de catiheză care trebuie făcută cu mult mai multă seriozitate, devine membru īn comitet cīnd are nevoie de părinţi spirituali (sponsores). Oare nu toată Evanghelia este şi o poveste a felului īn care ucenicii devin competentes pentru slujire, īn care un infans ca Petru devine competent pentru a exercita autoritatea de păstor īn Biserică, după zdrobire şi smerire?

Biserica este pe de o parte un organism care funcţionează īn plan social, dar este mai īntīi Trupul lui Cristos īn care slujim īn primul rīnd după competenţele darurilor spirituale, şi nu după medaliile, laurii, zorzoanele competenţelor laice; nu după talente şi calificări, ci īn conformitate cu darurile Duhului.

 Să īnvăţăm deci că: Inteligenţa nu presupune şi īnţelepciunea, talentul nu presupune darul spiritual, şcoala nu presupune ucenicia şi diploma nu presupune recunoaşterea eclesială.

Asist. drd. Marius David Cruceru
Pastor al Bisericii Creştine Baptiste din Aleşd


[1] Lucrare prezentată la Sesiunea de comunicări ştiinţifice a Institutului Biblic “Emanuel” din Oradea, 26 martie 1999

[2] SERMO CCXVI, Ad competentes, caput I.

[3] SERMO LVI De Evangelio Matthaei, cap. VI, 7-13. De oratione Dominica, Ad Competentes; SERMO LVIII Item in Matthaei caput VI, 9-13, De oratione Dominica, Ad Competentes; SERMO CCXVI Ad competentes; SERMO CCXLII De Symbolo, VI: Ad Competentes; SERMO CCLXVII Ad Competentes exhortatorius.

[4] SERMO CCCXCII, Ad conjugatos, Caput 2,  1710.18. “quod dico competentibus, audiant fideles; quod dico fidelibus, audiant competentes; quod dico competentibus et fidelibus, audiant poenitentes; quod dico fidelibus et competentibus et poenitentibus, audiant catechumeni, audiant omnes: omnes timeant, nemo contemnat.”

[5] Adversus Marcionem, 558.21. (Tertullianus) “Erant horae quoque auditorio competentes; diluculo conueniendum erat, quia per Esaiam cum dixisset: dominus dat mihi linguam disciplinae, adiecit:  adposuit mihi mane aurem ad audiendum”. 

[6] SERMO XCVII, De verbis Evangelii Joannis, cap. XIV, 27. Pacem meam do vobis, pacem meam relinquo vobis,  A:3

[7] SERMO CCXVI, Ad competentes, caput I, 1077.14. “Hoc nempe vos concupiscere, ad hoc ambire omnibus mentis vestrae conatibus, ipsum vestrum nomen, quod competentes vocamini, ostendit. Quid enim aliud sunt Competentes, quam simul petentes? Nam quomodo condocentes, concurrentes, considentes, nihil aliud sonat, quam simul docentes, simul currentes, simul sedentes; ita etiam Competentium vocabulum non aliunde quam de simul petendo atque unum aliquid appetendo compositum est.”

[8] SERMO CCLXVII, Ad Competentes exhortatorius, 1.  “Competentes quasi simul petentes. Quid petant. Hodie, fratres charissimi, specialiter ad Competentes humilitatis nostrae sermo dirigitur. Et quamvis omnibus etiam fidelibus baptizatis admonitio nostra conveniat, et unusquisque qui de animae suae salute sollicitudinem gerit, unde proficere possit credimus quod in ista humili suggestione nostra reperiat; peculiariter tamen eos qui nunc Baptismi sacramenta desiderant, volumus admonere. Primum ergo Competentes isti, quare hoc nomine vocentur, agnoscant. Competentes dicuntur simul petentes: quomodo consedentes nihil est aliud, nisi simul sedentes; et colloquentes nihil aliud est, nisi simul loquentes; concurrentes sine dubio non intelliguntur, nisi simul currentes: ita et Competentes non possunt aliud intelligi, nisi simul petentes. Ecce jam quare hoc nomen Competentes habeant, didicerunt: nunc vero isti qui simul petunt, debent scire quid petunt. Quid ergo petunt qui Baptismi sacramenta desiderant? Quid utique, nisi ut qui erant vasa diaboli, mereantur effici vasa Christi? Totum in nobis spiritualiter impletur ministeriis Angelorum.”

[9] SERMO CCXXVIII, In die Paschae, V. Ad populum et ad Infantes, 1101.44. “qui paulo ante uocabantur competentes, modo uocantur infantes

[10] SERMO CCXXVIII, In die Paschae, V. Ad populum et ad Infantes, 1101.45. “Competentes dicebantur, quoniam Materna uiscera, ut nascerentur, petendo pulsabant: infantes dicuntur, quia modo nati sunt Christo, qui prius nati  fuerant saeculo.”

[11] SERMO CCXVI, Ad competentes, 1080. 54. “ut competentes competenter adolescite in Christo, ut in uirum perfectum iuueniliter accrescatis.”

[12] SERMO CCXV, In reddidione symboli.

[13] SERMO CCLXVII, Ad Competentes exhortatorius, Caput VI.9. “An usque adeo dissimulamus a sensibus nostris, ut vel nos ipsos non recordemur quam fuerimus attenti atque solliciti quid nobis praeciperent a quibus catechizabamur, cum fontis illius Sacramenta peteremus, atque ob hoc Competentes etiam vocaremur; vel non intueamur alios, qui per annos singulos ad lavacrum regenerationis accurrunt, quales sint ipsis diebus quibus catechizantur, exorcizantur, scrutantur, quanta vigilantia conveniant, quo studio ferveant, qua cura pendeant? Si tunc tempus non est discendi, quae vita congruat tanto, quod accipere desiderant, Sacramento; quando erit? An vero cum acceperint, in tantis criminibus permanentes etiam post Baptismum, non novi homines, sed rei veteres?”

[14] SERMO CCCXCII, Ad conjugatos, 2. Augustin īn predica citată mai īnainte spune că ceea ce ce se spune pentru competentes, trebuie să fie auzit şi de fideles şi de cei care sīnt puşi sub disciplină şi de catehumeni, de toţi cei care sīnt urmaşi ai lui Hristos. “Quod dico competentibus, audiant fideles…”

[15] Tabloul lui Vandyck, gravat de S. Freeman, Hulton Deutsch.

[16] Acesta este o improvizaţie a pictorului pentru că Ambrosius īn cele mai vechi reprezentări apare fără barbă.

[17] Nu dorim să sugerăm decīt că procesul de ucenicire trebuie continuat şi după botez şi că scurtele caticheze dinainte de botez nu sīnt de ajuns pentru īmplinirea funcţiei īnvăţătoreşti a Bisericii īn lumina Marii Trimiteri din Matei 28:19-20 şi nici pentru creşterea spirituală a celor care vor fi pregătiţi pentru slujire.

[18] Iacov 2:1-4