CUNOSCUȚI, HOTĂRÂȚI, CHEMAȚI, SOCOTIȚI NEPRIHĂNIȚI și PROSLĂVIȚI DE DUMNEZEU

                                                                                                Text: ROMANI 8.28-31

Marea majoritate a credincioșilor când trec, în viață, prin încercări se mângâie cu Romani 8.28  care spune astfel: toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său și uneori adaogă: Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? (Romani 8.31).

Dacă prindem aceste versete în contextul în care au fost scrise, vom observa că de drept și de fapt numai acei oameni care trăiesc în așteptarea mântuirii depline, pot lua promisiunile Domnului ca o realitate a vieții lor, la bine și la rău. De ce? Tocmai pentru că Romani 8.28 este prezentat, în Scriptură, între locuțiunea adverbială DE ALTĂ PARTE și conjuncția CĂCI. Iată cum sunt ele scrise în Romani, traducerea Cornilescu: De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.  Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel Întâi născut dintre mai mulți frați.  Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit. Deci, ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? ( Romani 8. 28-31).

Expresia DE ALTĂ PARTE introduce în mod evident un al doilea termen al unui argument. Pavel în textele anterioare ne arată că pe de o parte Dumnezeu ar trebui să-și dezlănțuie mânia Sa din cer, pentru că L-am necinstit și pentru că am călcat Legea Lui. În textul citat mai sus Pavel ne spune că de altă parte Dumnezeu, în dragostea Sa se așează de partea noastră oferindu-ne linia clară de a ajunge cunoscuți, hotărâți, chemați, socotiți neprihăniți și proslăviți de El.

Planul Lui Dumnezeu cu omul a fost din veșnicie, să ne salveze, făcându-ne copii ai Săi, să ne facă asemenea chipului Fiului Său. În ce-L privește pe Dumnezeu, planul Său poate garanta întregul proces de drept și de fapt. Din perspectiva lui Dumnezeu, de drept lucrurile sunt gata. Pentru om, de fapt, planul lucrează, pentru fiecare individ, în parte, în cadrul circumscris de Dumnezeu. Pe de o parte peste noi ar trebui să se dezlănțuie mânia lui Dumnezeu, pe de altă parte Dumnezeu a planificat în așa fel totul ca toți cei care acceptăm cadrul în care lucrează planul lui Dumnezeu, beneficiem de a lucra toate lucrurile spre binele nostru, Dumnezeu așezându-se de partea noastră. Putem afirma că Dumnezeu este pentru noi, atâta timp când noi suntem în cadrul planului Lui de lucru.

(Permiteți-mi o paranteză pentru a defini doi termeni ai limbii române: persoană = ființă omenească, în general și  individ = persoană privită ca unitate distinctă de alte persoane, cu nume și identitate).

Conform celor scrise în Romani 8.28-31, cadrul în care lucrează planul lui Dumnezeu este în domeniul cunoașterii, hotărârii, chemării, neprihănirii și proslăvirii. Domnul Dumnezeu a alcătuit în Sine planul pe baza obiectivă a unor principii, cu referire la orice om, fără nici o deosebire. Principiile lui Dumnezeu se adresează omului, de aceea referirile planului obiectiv al lui Dumnezeu se îndreaptă spre persoană, în general, și nu spre un individ anume, un grup sau categorie. La Dumnezeu nu există favoruri. Slavă Domnului că există un loc unde nu suntem tratați diferit unul față de celălalt. Planul lui Dumnezeu de mântuire în contextul studiului de față are cinci pași: intrarea în relație reciprocă cu Dumnezeu, acceptarea unicii căi hotărâte al lui Dumnezeu, chemarea adresată de Dumnezeu fiecărui păcătos, neprihănirea socotită prin credința omului și perfecțiunea cerească prin proslăvirea omului. Ordinea prezentată de apostolul Pavel este: cunoscut, hotărât, chemat, socotit neprihănit și proslăvit. Cunoscut fiind în relație reciprocă cu Dumnezeu, hotărât fiind în planul lui Dumnezeu de a fi asemenea chipului Fiului Său, chemat la o slujbă pe măsură, socotit neprihănit prin credința în Domnul Isus și proslăvit făcând parte din Mireasa Domnului.

Privind istoria din perspectiva judecății finale, înțelegem că nu toți oamenii vor fi dintre cei proslăviți de Dumnezeu, frați ai Domnului Isus și moștenitori împreună cu El sau nu toți oamenii sunt cunoscuți, hotărâți, chemați, socotiți neprihăniți și proslăviți de Dumnezeu!Cum putem ști cine vor fi la dreapta și care vor fi la stânga.

Există două curente teologice care și-au luat numele după inițiator și anume calvinismul și arminianismul.

Calvinismul, întemeiat de John Calvin (1509-1564), are ca bază de afirmare predestinația. Cele cinci puncte ale calvinismului sunt: (1) căderea totală a omului; (2) alegerea necondiționată a lui Dumnezeu; (3) ispășire limitată; (4) har irezistibil și (5) perseverarea sfinților în har. Teologii folosesc pentru reținerea ușor a celor cinci puncte ale calvinismului acrosticul TULIP (Totala cădere a omului, Uncondition election – alegerea necondiționată, Limitata ispășire, Irezisitbilul har, Perseverarea sfinților)

Arminianismul, întemeiat de teologul olandez Jacob Herman (1560-1609), are ca ideie de afirmare liberul arbitru. Cele cinci puncte ale arminianismului sunt: (1) voință liberă; (2) alegerea condiționată; (3) ispășire universală; (4) har care poate fi obstrucționat și (5) har din care se poate cădea. Astfel a apărut teoria predestinației și a liberului arbitru. Predestinația propagă ideia că omul ca individ a fost predestinat dinainte de Dumnezeu pentru cer. Teoria liberului arbitru insistă pe voința liberă a omului de a decide soarta veșniciei.

Dumnezeu, care este atotștiutor, știe care om va accepta făgăduințele Lui și care nu le va accepta. Dacă noi ca oameni limitați intuim într-o anume măsură ce se va întâmpla cu unul și cu altul, cu cât mai mult Domnul Dumnezeu știe ce se va petrece în viitor, El care este înafara timpului. Uită-te la un copil, care abia începe să umble. El se mișcă fără o direcție anume, tu care-l supraveghezi știi unde poate ajunge și cât de periculos poate fi sau nu finalul. Tu știi și el nu știe. Acționezi la timp și efectiv îl abați din calea periculoasă pe care a luat-o. Ajunge mai mare și cu toate insistențele nu ascultă. Când ajunge la necaz îi spui: Ți-am spus să nu te duci acolo, dar n-ai ascultat, acum suporți consecințele. Te consideri vinovat de nereușita copilului? El a fost cel care nu a ascultat sfatul tău.

Veșnicia cu Domnul Dumnezeu este oferită tuturor oamenilor. Dumnezeu, ... voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului. (1 Timotei 2.3,4). Iadul, focul cel veșnic, ... a fost pregătit diavolului și îngerilor lui! (Matei 25.41). Iadul nu a fost pregătit pentru oameni, dar va fi plin de oamenii care au refuzat oferta lui Dumnezeu. N-au fost aleși, nu pentru că Dumnezeu nu a voit ci, pentru că nu s-au supus neprihănirii pe care o dă Dumnezeu prin credința în Isus Hristos, deși au auzit propovăduirea Evangheliei.

În studiul care urmează, doresc să prezint oferta făcută de Dumnezeu, în conformitate cu planul Său, în vederea atingerii scopului Său cu cei cunoscuți, hotărâți, chemați, socotiți neprihăniți și proslăviți. Dumnezeu se oferă a fi cu noi cu fiecare, a fi în noi în fiecare și atunci nimeni nu va putea fi împotriva noastră. Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? Ce har să-L poți avea pe Domnul Dumnezeul cerului și al pământului de partea ta? Să aparții Domnului Dumnezeu, să fii pe un teren unde nimeni și nimic să nu stea împotriva ta. Pentru a ajunge la apartenența de drept și de fapt al lui Dumnezeu există un cadru pus la dispoziția fiecăruia dintre pământeni. Cadrul circumscris de planul lui Dumnezeu, conform textului din Romani 8. 28-31, e de forma unui poligon cu cinci laturi: cunoscut, hotărât, chemat, socotit neprihănit și proslăvit.  Le vom lua pe rând, încercând să le înțelegem semnificația.

Cine sunt cei CUNOSCUȚI DE DUMNEZEU ?

Cunoașterea, în contextul textului din Romani 8.28-31 este acțiunea de stabilire a unei relații între două persoane. Cele două persoane fiind Dumnezeu și omul, creatura Sa. E o deosebire între a ști ceva despre existența cuiva sau a cunoaște acea persoană, în adevăratul sens al cuvântului. După ce îngerul vestește lui Iosif că Maria, logodnica lui, va fi însărcinată de la Duhul Sfânt, și va naște un Fiu care va fi Mântuitorul poporului, Matei spune în capitolul 1 versetul 25: Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un fiu. Iosif n-a cunoscut-o pe Maria, n-a avut adevărata relație reciprocă care definește cunoașterea dintre un soț și o soție, până după nașterea Pruncului Isus.

Domnul Isus explică ucenicilor cunoașterea reală între Dumnezeu și om, făcând o comparație cu cunoașterea reciprocă între un păstor și oile lui: Păstorul oilor ... își cheamă oile pe nume și le scoate afară din staul. După ce și-a scos toate oile, merge înaintea lor; și oile merg după el pentru că îi cunosc glasul.  Nu merg deloc după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor."... Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine,  așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl, și cum cunosc Eu pe Tatăl; și Eu Îmi dau viața pentru oile Mele.... Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți din oile Mele.  Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea...  Tatăl Meu, care Mi le-a dat este mai mare decât toți, și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. (Ioan 10.3-5, 14-15, 26-29). Este extrem de important să observăm cunoașterea reciprocă. Cel cunoscut de Domnul, cunoaște glasul Lui.  Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, este una din manifestările glasului lui Dumnezeu.

Dacă vrei să primești un plan pe un an de zile, de citirea în întregime a Scripturii, scrie la adresa de Email de la sfârșitul acestui articol și vei primi în Microsoft Word format.

Apostolul Petru ne cere să ne exprimăm în relațiile dintre noi, folosind cuvintele Scripturii. Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă cineva are grai, să și-l umple cu cuvintele Scripturii. Vom cunoaște glasul Domnului, cunoscând Scriptura. 

Într-o discuție cu ucenicii, Domnul Isus, clarifică foarte clar că Împărăția cerurilor va fi moștenită numai de aceia pe care i-a cunoscut și ei vor fi cei care înfăptuiesc voia Tatălui și se depărtează de păcat, de fărădelege.  Nu orișicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.  Mulți îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am proorocit Noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelegea." (Matei 7.23). Desigur că Domnul i-a știut pe aceștia, dar nu i-a cunoscut într-o relație reciprocă. Cei care se depărtează de fărădelege sunt cunoscuții Domnului.

            Când Domnul Isus aseamănă Împărăția cerurilor cu cele zece fecioare, este din nou categoric în învățătură și spune că numai cele ce erau gata, în așteptarea Mirelui, au fost cunoscute de Domnul. Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, și s-a încuiat ușa. Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare, și au zis: "Doamne, Doamne, deschide-ne!" Dar el drept răspuns, le-a zis: "Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!" (Matei 25. 10-12).

            E foarte important a defini termenul cunoaștere, din aceste texte. Nu e vorba de o cunoaștere la nivelul minții, a existenței cuiva, ci tratează cunoașterea într-o relație personală și reciprocă a celor două persoane.

            Sunt câteva caracteristici ale persoanei care, Scriptura în textele de mai sus, ni-l prezintă ca fiind cunoscut de Dumnezeu, cel care îi cunoaște vocea, se depărtează de fărădelege, are o relație personală cu Domnul Isus și se pregătește în a fi gata pentru întâlnirea în slavă cu Domnul.

Scriind lui Timotei, apostolul Pavel așează un adevăr puternic într-un context al demonstrării relației adevărate ale omului cu Domnul Dumnezeu. Se poate vedea din textul de mai jos, testul la care suntem supuși în mod continuu pentru a fi siguri dacă suntem sau nu dintre cei cunoscuți de Dumnezeu, suntem sau nu într-o relație personală cu El. Mesajul central, transmis lui Timotei, din partea Domnului prin Pavel este:  temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: "Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui"; și: "Oricine rostește Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!".  Pentru a înțelege acest adevăr e necesar a-l citi în contextul scris: 

Adu-ți aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânța lui David, înviat din morți, după Evanghelia mea,  pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veșnică. Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El Se va lepăda de noi. Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.  Adu-le aminte de aceste lucruri și roagă-i fierbinte înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine, și care împarte drept Cuvântul adevărului. Ferește-te de vorbăriile goale și lumești, căci cei ce le țin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.  Și cuvântul lor va roade ca gangrena. ....

Totuși, temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: "Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui"; și: "Oricine rostește Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!"

Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de pământ. Unele sunt pentru o întrebuințare de cinste, iar altele pentru o întrebuințare de ocară. Deci, dacă cineva se curățește de acestea, va fi un vas de cinste sfințit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună. Fugi de poftele tinereții, și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare, căci știi că dau naștere la certuri. Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului, și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia. (2 Timotei 2.8-26).

Așa cum se vede din versetele de mai sus cei cunoscuți de Dumnezeu, au intrat într-o relație

personală cu El, cunoscându-se reciproc. Cel cunoscut de Dumnezeu este pecetluit cu o dublă pecete sau deviză. Prima este din partea lui Dumnezeu, Dumnezeu cunoaște pe cei ce sunt ai Lui, și a doua demonstrează realitatea primei pecete, Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de nelegiuire. Pentru a arăta că sunt cunoscut de Dumnezeu, ca și copil al Lui, pe orizontală, în viața de zi cu zi, trebuie să se vadă că nu trăiesc în păcat, sau fărădelege.

Tu care citești aceste rânduri îți poți face o verificare dacă ai intrat sau nu în relația reciprocă de

cunoaștere cu Dumnezeu prin verificarea depărtării de fărădelege. În contextul celor scrise în 2 Timotei, versete citate mai sus, cel cunoscut de Dumnezeu este omul interesat de salvarea, binele altora, omul care se ferește de certuri de cuvinte, împarte drept Cuvântul adevărului, se ferește de vorbăriile goale, caută să fie folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună, trăiește cu inimă curată, nu se ceartă și este gata să lucreze le ridicarea celor din jur.

Se cunosc cei ce sunt ai lui prin pecetea pe care Dumnezeu o pune peste ei și aceștia în orice circumstanțe, și provocare în contextul amintit din Timotei: rabdă totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veșnică. ...  se feresc de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă... Caută să se înfățișeze înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine, și care împarte drept Cuvântul adevărului. Se feresc de vorbăriile goale și lumești, căci cei ce le țin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. (Și știm bine că Mânia lui Dumnezeu se descoperă din ceruri împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu.) Și cuvântul lor va roade ca gangrena. ... robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului...

 De ce toate acestea?

... dacă cineva se curățește de acestea, va fi un vas de cinste sfințit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.  urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.

            Se poate observa că Scriptura ne vorbește în textele de mai sus de aspectul obiectiv al cunoașterii și nu de cel subiectiv. Cu alte cuvinte Scriptura ne arată pe ce bază obiectivă Dumnezeu cunoaște pe cei ce sunt ai Lui. El se lasă cunoscut prin multe metode, cea mai plauzibilă fiind Scriptura. Pentru a fi cunoscut de El, trebuie să-L accepți pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor, și astfel intri în relație cu Dumnezeirea. Nu este altă cale. Citirea și aprofundarea Scripturilor te va ajuta la întărirea relației personale cu El, a cunoașterii reciproce.

Cine sunt cei HOTĂRÂȚI DE DUMNEZEU?

Cuvântul „hotărât”, în textul din Romani 8.28-31 este un termen juridic. În limba română găsim ceva similar în expresia „hotărâre judecătorească”. Hotărât din punct de vedere juridic se referă la o decizie indiscutabilă, sigură, luată de forul judecătoresc. Hotărârea judecătorească sau sentința judecătorească este un act sau o procedură adoptată de organele judecătorești care nu se poate schimba decât printr-o altă hotărâre. Juridic, persoana care se încadrează în limitele decise, hotărâte de organul judecătoresc, beneficiază de lege sau suportă consecințele legii, este hotărât pentru beneficiu sau pedeapsă. În contextul din Romani 8, cuvântul hotărât se referă la o decizie indiscutabilă, sigură luată de Dumnezeu o dată pentru totdeauna. Cuvântul „hotărât”, descrie o făgăduință a lui Dumnezeu. Persoana hotărâtă de Dumnezeu este acela care, încadrându-se în principii ale Scripturii intră în făgăduința lui Dumnezeu. Nu este vorba de o persoană anume, ca individ particular, ci este vorba de principii obiective le îndemâna oricui care este gata să intre în posesia făgăduinței.

            De-a lungul existenței umane, Domnul Dumnezeu a hotărât principiile prin care omul poate ajunge copilul Lui, frate cu Fiului Său, Isus Hristos. Baza legală a hotărârii lui Dumnezeu este însăși lucrarea Fiului ca Mântuitor al omenirii. El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie.  (2 Timotei 1.9). Dumnezeu ne-a dat harul Său prin Isus Hristos și încă înainte de veșnicii a hotărât să-și arate pentru toată omenirea acest har prin Isus Hristos. Dumnezeu a hotărât o singură cale de intra în harul Lui, de a ajunge asemenea Chipului Fiului Său. Domnul Isus a zis: Eu sunt calea adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (Ioan 14.6). Numai acela care acceptă calea hotărâtă de Dumnezeu, fiind pe cale, intră în posesia hotărârii lui Dumnezeu, devine hotărât de Dumnezeu, pentru mântuirea veșnică.

Hotărârea lui Dumnezeu n-a fost determinată de nici un lucru exterior Lui, ci după buna plăcere a voii Sale. În El am fost făcuți și moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale... (Efeseni 1.11).

Hotărârea lui Dumnezeu în ce privește făgăduințele date omului este nestrămutată. El a făgăduit și ceea ce a făgăduit El poate să îndeplinească. Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,  pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare și neclintită care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, când a fost făcut "Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec." (Evrei 6.17-20)

Textul scriptural ce-l studiem specifică scopul și motivația pentru omul hotărât de Dumnezeu. Dumnezeu...i-a ... hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel Întâi născut dintre mai mulți frați. Scopul lui Dumnezeu a fost ca, toți cei care vor, au șansa să ajungă asemenea chipului lui Isus Hristos, Domnul, (scopul) și astfel Fiul să aibă mai mulți frați, El fiind Întâiul născut (motivul). Linia hotărâtă de Dumnezeu pentru a deveni copil al lui Dumnezeu este clară: Dar tuturor celor ce L-au primit, adică, celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1.12,13) Omul hotărât de Dumnezeu să fie asemenea chipului Fiului Său, să fie unul din frații Fiului Său, este omul care are credința care-l duce la nașterea din Dumnezeu și trăirea cu Dumnezeu. Nașterea din Dumnezeu, nașterea din nou, nu este o naștere biologică, nu din sânge; nu este prin eforturi personale sau fapte, nici din voia firii lui; nu este prin binecuvântarea dată de cineva, nici din voia vreunui om; ci este nașterea din Duhul Sfânt, și se arată prin crearea omului nou, care crește spre statura plinătății lui Hristos. Nașterea din nou este nașterea din Duhul Sfânt, în om născându-se omul nou controlat de Duhul Sfânt, acel om nou nu păcătuiește pentru că este din Dumnezeu. ... voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El, și-ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt  (Efeseni 1.13).  Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el, și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. (1 Ioan 3.9).

Tu care citești aceste rânduri, poți deveni HOTĂRÂT de Dumnezeu a fi asemenea chipului Fiului Său, intrând în relație personală cu Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, și trăind în permanență cu EL în inimă, experimentând tot mai mult viața cu Dumnezeu aici pe pământ.   

Cine sunt cei CHEMAȚI DE DUMNEZEU?

 În anii studențimii, la Timișoara, aveam un coleg, care avea sarcina să mă deranjeze folosind versetele Scripturii nelalocul lor. Foarte adesea îmi spunea: Mai las-o încet cu frații că doar știi ce scrie acolo mulți chemați, puțini aleși. E adevărat că Scriptura spune mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși. (Matei 20.16) Diferența, însă, între cei chemați și cei aleși, nu se datorează ineficienței chemării lui Dumnezeu, ci refuzului omului de a răspunde chemării lui Dumnezeu. Pavel spune despre confrații săi iudei că nu s-au supus neprihănirii pe care o dă Dumnezeu prin credința în Isus Hristos, și de aceea nu au neprihănirea. Cel chemat, nu este chemat oricum, ci după planul lui Dumnezeu. Pavel în Romani 8.28 spune că toate lucrurile lucrează împreună (doar) spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu păzesc poruncile Lui pentru că dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. (1 Ioan 5.3). Promisiunea - De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, (Romani 8.28) – este condiționată tocmai de răspunsul nostru la iubirea Lui. Cei ce-L iubesc pe Dumnezeu sunt cei ce păzesc poruncile Lui și astfel devin cei ce sunt chemați după planul Său. Îl iubesc pe Dumnezeu numai aceia care au înțeles mai întâi iubirea lui Dumnezeu pentru ei, și răspund chemării Lui. Chemarea lui Dumnezeu este specifică, se adresează persoanei:  oile aud glasul lui; el își cheamă oile pe nume și le scoate afară din staul. (Ioan 10.3). Pentru a avea siguranța că ai fost chemat de Dumnezeu, trebuie să fi avut o zi în viața ta, când să accepți chemarea făcută personal ție, cititorule. Cât despre mine, mi-aduc aminte, în primăvara anului 1972, într-o bisericuță din satul Josani, Bihor, România, am auzit chemarea Domnului, am răspuns și El a devenit Domnul și Mântuitorul meu. Dacă până azi n-ai auzit chemarea lui Dumnezeu, nu întâmplător ai dat peste acest articol, acum El te cheamă, acceptă chemarea Lui și primește-L pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor.

            Chemarea are o nădejde. Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, ... să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, (Efeseni 1.18) Evanghelia lui Dumnezeu... privește pe Fiul Său, ... Isus Hristos, Domnul nostru, prin care am primit harul și apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinței pe toate Neamurile, între care sunteți și voi, cei chemați să fiți ai lui Isus Hristos.  (Romani 1.1-6) Dumnezeu, ... v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.  (1 Corinteni 1.9) Nădejdea chemării Lui este a deveni ai lui Isus Hristos Domnul, a intra în părtășie continuă, zilnică cu Isus Hristos Domnul aici și apoi toată veșnicia.

Viața noastră de zi cu zi arată dacă suntem sau nu chemați de Dumnezeu. Nu pot spune că am părtășie continuă cu Domnul și să o tăgăduiesc prin trăire. În Sfânta Scriptură chemarea Domnului spre o persoană este un dar și este asociată cu cel puțin trei factori: dependență, apartenență și responsabilitate. Pentru a putea reține acest adevăr vin cu un acrostic:

D = Dependență

A = Apartenență

R = Responsabilitate

Cel chemat de Dumnezeu, DEPINDE de Dumnezeu, APARȚINE lui Dumnezeu și RĂSPUNDE înaintea lui Dumnezeu.

            Așa cum în prezentarea din Ioan 10, Domnul Isus prezintă dependența oilor de păstor, cei chemați de Dumnezeu sunt conștienți că depind 100% de Domnul. Oare tu care citești aceste rânduri, îți trece cumva prin cap că nu depinzi de Dumnezeu. Totul de sub soare, din văzduh și din ceruri depinde de Dumnezeu. Pământul cu tot ce este pe el depinde de Dumnezeu. Când vrea Dumnezeu este acoperit de ape, când vrea Dumnezeu îl încălzește. Nimeni nu-I poate sta împotrivă. Orice excepție, însă este o chemare specială adresată de Dumnezeu pământenilor. Recent am citit un articol prin care Briony Horton, om de știință de la biroul centrului de cercetări meteorologice din Anglia, spune că anul 2002 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată. Nimeni și nimic nu poate sta înaintea puterii Domnului. Tu, omule, vrei nu vrei depinzi de Dumnezeu. Oprește-te și recunoaște că depinzi de El.     

            Domnul ne-a chemat la părtășia cu Fiul Său. Toți oamenii depind de Dumnezeu, dar nu toți aparțin lui Dumnezeu, pentru că nu toți au acceptat să fie părtași Fiului. Pentru a explica părtășia care există între Fiul și cel chemat,  Domnul Isus face o comparație între viță și mlădițe și spune: După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa, nici voi nu puteți aduce roadă, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.  (Ioan 15.4-5) Apartenența de Dumnezeu începe la nașterea din nou, altoirea noastră în El,

            Toți oamenii depind de Dumnezeu, cei altoiți în El aparțin lui Dumnezeu, și fiecare om este sau va fi răspunzător înaintea lui Dumnezeu. În ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, și din cuvintele tale vei fi osândit." (Matei 12.36,37)  Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup. (2 Corinteni 5.10)

Cei chemați de Dumnezeu confirmă chemarea prin faptul că-L iubesc pe Dumnezeu afirmând dependența și apartenența de El și-și asumă responsabilitatea de ce gândește, spune și face, aici pe pământ. Dacă ne judecăm singuri nu vom fi judecați (1 Corinteni 11.31)  Omul chemat de Dumnezeu reprezintă interesele Împărăției lui Dumnezeu 24 ore din zi, 7 zile pe săptămână.

În mod practic și util, dacă ești chemat de Domnul, am un sfat pentru tine: zilnic, dimineața, ziua, seara stai înaintea Lui și spune-i că depinzi de El, îi aparții Lui și-ți înțelegi responsabilitatea ce o ai.

Cine sunt SOCOTIȚI NEPRIHĂNIȚI DE DUMNEZEU?

Există o deosebire între a fi neprihănit și a te socoti neprihănit. A fi neprihănit înseamnă a fi stat la judecata dreaptă și imparțială a lui Dumnezeu și, în urma judecății, a fi fost declarat drept, adică fără păcat sau fără pată. Desigur că pe fața pământului în afară de Domnul Isus n-a mai existat nimeni neprihănit, fără prihană sau fără păcat. A fi socotit neprihănit, prin Lege, înseamnă a dobândi neprihănirea prin puterea noastră, adică prin realizările noastre, care sunt cântărite de judecata dreaptă a lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel scrie în epistola către Romani despre o neprihănire care se capătă prin credință. În Romani 3.21,22 Pavel scrie: acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu fără lege ... și anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. ...noi credem că omul este socotit neprihănit prin credință, fără faptele Legii. ... Dumnezeu este unul singur și El va socoti neprihăniți, prin credință, pe cei tăiați împrejur, și tot prin credință și pe cei netăiați împrejur. (Romani 3.28-30)

„Fără lege” nu înseamn㠄prin călcare de Lege”, sau „prin nesocotirea Legii”, ci faptul că neprihănirea o dă Dumnezeu nu în baza meritelor noastre personale, dovedite în urma judecării noastre în baza Legii. Neprihănirea dată de Dumnezeu vine prin credința în Isus Hristos.

Totuși, fiindcă știm că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Hristos, am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Hristos, iar nu prin faptele Legii, pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. (Galateni 2.16)

Socotirea neprihănirii din totdeauna și cât vor ținea veacurile este realizată prin credința în Domnul Dumnezeu. Înainte de a fi Legea, Avram evreul, a fost socotit neprihănit nu în baza faptelor lui, ci prin credința lui: Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire (Romani 4.2-3). Ca să crezi în Hristos, trebuie să auzi Cuvântul lui Hristos, căci credința vine în urma auzirii; iar auzirea prin Cuvântul lui Hristos. (Romani 10.17)

Studiind Scriptura, Cuvântul lui Hristos, descopăr că a crede în Dumnezeu, în contextul studiului de față, înseamnă pe de o parte a recunoaște că, înaintea lui Dumnezeu noi nu avem nici o șansă să fim socotiți neprihăniți prin puterea sau prin meritele noastre, iar pe de altă parte a accepta, îmbrăcarea cu Hristos și ca urmare îmbrăcarea cu neprihănirea pe care a câștigat-o El prin cruce. Credința în Dumnezeu începe prin primirea lui Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică, celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. (Ioan 1.12,13). Credința se continuă, și crește prin viața care o trăiește Dumnezeu în mine. Și asta se vede în exterior, prin faptele făcute la lumină și întuneric.

Miezul soluției în socotirea neprihănirii este credința noastră. Îmbrăcarea cu neprihănirea care o găsim în Hristos depinde de om. A ajunge socotit neprihănit depinde de credința în Cuvântul lui Hristos. Vreau să vin cu un exemplu practic la acest punct. Înainte ca poporul Israel să intre în țara promisă, Domnul Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Ținutul vostru se va întinde de la pustie și Liban până la râul cel mare, râul Eufrat, toată țara Haldeilor, și până la marea cea mare, spre apusul soarelui”. (Iosua 1.4) Ca Israel să intre în posesiunea țării trebuia să creadă și să calce cu talpa piciorului în ceea ce deja, de drept, îi aparținea. Ceea ce Dumnezeu a socotit că aparține lui Israel, de drept, a devenit realitate atunci când israeliții, prin credință au călcat cu talpa piciorului pământul făgăduinței. De drept Domnul Dumnezeu ne-a oferit o neprihănire, în Domnul Isus Hristos. Intrarea în posesia neprihănirii se face prin credință, călcând pe urmele Domnului, îmbrăcându-ne cu El și dezbrăcându-ne de noi înșine. Credința nu se vede în minuni, ci în predare. În studiul prezent am mai amintit de oameni care au făcut minuni, dar nu au fost cunoscuți de Domnul. Din totdeauna Domnul Dumnezeu a căutat credință la pământeni. Și pentru vremurile din urmă Domnul Isus întreabă ucenicii: ... când va veni Fiul omului, va găsi EL credință pe pământ? (Luca 18.8). Credința Scripturii, prin care suntem socotiți neprihăniți, este credința trăirii cu Dumnezeu, și asta e văzută de cei din jur. Dumnezeu este de partea noastră, dacă trăim cu El. Ce har să-L poți avea pe Domnul Dumnezeul cerului și al pământului prezent în tine! Avându-L pe Domnul Dumnezeu, ești pe un teren unde nimeni și nimic nu stă împotriva ta.

În prezentarea neprihănirii pe care o dă Dumnezeu este scos în evidență importanța credinței personale, în Dumnezeu. Dacă cunoscut, hotărât, chemat sunt plecate dinspre Dumnezeu spre om, socotirea neprihănirii se obține în urma credinței personale. Imaginează-ți planul lui Dumnezeu de a ne duce în slavă ca un lanț cu cinci verigi (cunoscut, hotărât, chemat, socotit neprihănit și proslăvit). Veriga a patra, socotirea neprihănirii este condiționată de credința omului, dacă lipsește, tot planul lui Dumnezeu se frânge prin lipsa credinței. Sau imaginându-ne din nou acel poligon cu cinci laturi, lipsind latura „socotit neprihănit”, ce depinde de om, poligonul nu e complet.

Cel socotit neprihănit prin credința lui, în Dumnezeu, demonstrează îmbrăcarea cu neprihănirea lui Christos, printr-o credință arătată prin predare continuă și fapte vrednice. 

Cine sunt PROSLĂVIȚI DE DUMNEZEU?

Cadrul circumscris de planul lui Dumnezeu, conform textului din Romani 8. 28-31, e de forma unui poligon cu cinci laturi: cunoscut, hotărât, chemat, socotit neprihănit și proslăvit. E poate cea mai grea latură de explicat ea petrecându-se în slavă.

...dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu, și împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.  (Romani 8.17)

Pentru noi, cei care avem siguranta ca suntem cunoscuți, hotărâți, chemați, socotiți neprihăniți așteptăm cu bucurie să fim și proslăviți de fapt nu numai de drept. Atenția noastră nu e la lucrurile negative de la sfârșitul lumii ci la slava care ne așteaptă, să fim totdeauna cu Domnul. Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte. (1 Tesaloniceni 4.16-18). Când trâmbița va suna, Biserica lui Christos va lăsa tot ce-i aparține aici. Cel ce va avea chiar 20 milioane de dolari în bancă, casă mare și frumoasă, casă de vacanță fixă sau mobilă cât și cel ce nu mai are bani în bancă, și stă într-un apartament amărât sau într-un bordei sau o colibă va lăsa totul aici, și cel bogat și cel sărac va lăsa totul ca și pe niște gunoaie.

Marele beneficiu al Răpirii nu va fi eliberarea de lucrurile lumii acesteia nici măcar scăparea de Necazul cel Mare, ci mult așteptata întâlnire cu Domnul față-n față. Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că îl vom vedea așa cum este.  (1 Ioan 3.2-3). Toate cele cinci aspecte ale relației cu Dumnezeu: cunoscut, hotărât, chemat, socotit neprihănit și proslăvit își vor găsi împlinirea deplină la Răpirea Bisericii lui Christos. Unde vei fi atunci, iubite cititor? Ai două șanse: să te oprești și să te judeci acum și nu vei fi judecat odată cu lumea sau să stai nepăpăsator, alegând de bună voie și nesilit de nimeni iadul, focul cel veșnic, despărțirea de Dumnezeu pentru totdeauna. Dacă ne-am judeca singuri, nu vom fi judecați. (1 Corinteni 11.31).

Slava cu care vom fi proslăviți va fi însăși slava Domnului. Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea așa cum este. (1 Ioan 3.2). El va schimba trupul stării noastre smerite, și-l va face asemenea trupului slavei Sale,... (Filipeni 3.21).

Din versetele citate mai sus se poate observa cine sunt cei proslăviți: cei ce suferă împreunnă cu Domnul, în dezbrăcarea de firea lumii acesteia, cei care sunt copii ai lui Dumnezeu recunoscându-L pe Domnul Isus Mântuitor, Domn și Mire, cel care se judecă aici și acum, cel care trăiește într-o stare de smerenie acordând tot creditul Domnului. Acela este de drept proslăvit de Domnul și va fi proslăvit de fapt, din toate punctele de vedere la întâlnirea cu Domnul. 

 În concluzia studiului, pot spune că cei cunoscuți, chemați, hotărâți, socotiți neprihăniți și proslăviți nu sunt anumiți indivizi, care noi ca oameni îi putem numi pe nume, ci sunt persoane care acceptă planul lui Dumnezeu pentru mântuire și se pregătesc în a fi gata pentru Răpirea Bisericii. 

 Slăvesc pe Domnul pentru harul de a termina acest studiu, aici, fiind pe insula Penang, Malaiezia, numită, pe drept cuvânt, Perla Orientului. Mă rog ca acest studiu să-ți fie spre binecuvântată folosință. Amin.

 În Harul Lui, Nelu Ciorba  amerotim@aol.com