Este biserica o "teocrate" sau o "democratie" ?

 

 

Aceasta intrebare trebuie rezolvata in perimetrul Scripturii, nu in domeniul sociologiei crestine sau al dinamicilor eclesiastice istorice. Privita contextul acestora din urma, intrebarea nu poate primi decat un singur raspuns: Si teocratia eclesiastica si democratia eclesiastica au fost falimentare.

In ce ma priveste, nu mi-as da soarta nici pe mana unui om, nici pe mana unui grup de oameni! Mai bine, asa cum era de parere si David, "sa cad in mainile Domnului, caci indurarile Lui sunt nemarginite; dar sa nu cad in mainile oamenilor" (2 Sam. 24:14).

Cred ca este artificial sa credem ca avem de ales douar intre cele doua alternative prezentate in titlu. Dar daca exista si o a treia?

 

Primele doua sunt prezentate negativ in textul Noului Testament:

 

1. Teocratie materializata printr-un numar restrans (redus de obicei la unul singur).

 

"Am scris ceva Biseiricii, dar Diotref, carua ii place sa aiba intaietatea intre ei, nu vrea sa stie de noi. ... Nu se multumeste numai cu atat; dar nici el nu primeste pe frati si impiedica si pe cei ce vor sa-i primeasca, si-i da afara din biserica" (3 Ioan 9-10.)

 

2. Democratie (o forma alternativa pentru numirea "Laodicea" din cartea Apocalipsei).

 

"Isi vor da invatatori dupa poftele lor. ...etc. (2 Tim. 4:3).

 

Exista o a treia alternativa?

Eu cred ca da! Ea este autoritatea Cuvantului lui Dumnezeu! Am putea-o numi "Bibliocratie"!

Reformatori au numit-o "Sola Scriptura"! Ei au refuzat atat dominatia sistemelor ierarhice piramidale traditionale sau dominatia unei cete "elitiste", cat si haosul miscarilor bazate pe "experientele" spirituale ale celor multi.

 

In aceasta structura, "Sola Scriptura!", pot sa vorbeasca "doi sau trei, si ceilalti sa judece" (1 Cor. 14:29). Formula "sa judece" inseamna aici "sa verifice" daca este conform cu Scriptura, ca in cazul crestinilor din Bereea, care aveau o inima  mai aleasa, adica "cercetau Cuvantul in fiecare zi, ca sa vada daca ce li se spunea, este asa" (Fapte 17:11).

 

Cine trebuie sa aiba ultimul cuvant in probleme de disciplina, de indreptare, de mustrare ? Presbiterii sau Biserica in adunare generala? Iata ce spune Noul Testament:

"Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, ...etc. (2 Tim. 3:16).

 

Cine trebuie sa fie autoritatea finala in problemele Bisericii?

Iata ce gasim scris:

"Dreptarul invataturilor sanatoase, pe care l-ai auzit de la mine, tine-l cu credinta si dragostea care este in Christos Isus. Lucrul acela bun care ti s-a incredintat, pazeste-l prin Duhul Sfant, care locuieste in noi" (2 Tim. 1:13).

 

"Dreptarul" are aici sens de "etalon", de "manual". El trebuie pazit prin Duhul Sfant care este (nu intr-unul, nici in toti, adica in "adunarea generala", ci "in noi", adica in cei direct raspunzatori fata de Dumnezeu, in cei care nu pot si nici nu trebuie sa se ascunda in spatele unei responsabilitati aruncate asupra unui sprijin exterior (presbiteri sau adunare generala).

 

De ce "Bibliocratie" ?

Trebuie sa o spunem clar, nimic omenesc nu poate fi luat ca sprijin in problemele de autoritate spirituala finala. Si "omul la singular" si "omul la plural" sunt supusi caderii si pot produce in crestinism "indepartarea de adevar", numita pe alocuri "erezie", iar in altele "apostazie".

 

In materie de autoritate spirituala, crestinismul se sprijina numai si numai pe Biblie (Sola Scriptura!).

Pastorul (presbiterii) trebuie sa indemne crestinii "dupa Scriptura" (1 Cor. 15:11-5), iar crestinii au datoria sa supravegheze si sa corecteze pastorii, atunci cand ei se abat de la Scriptura. Acesta este motivul pentru care reformatorii au tradus Biblia in limba poporului de rand. Ca ea sa nu ramana un apanaj al "specialistilor eclesiastici" cu acces la limba latina. Poporul trebuie sa citeasca si sa decida pentru ei insisi. Nici macar apostolul Ioan, ramas activ dupa moartea celorlalti apostoli si randuit de Dumnezeu sa "repare" mrejele unei biserici sfasiate de erezii, nu indrazneste sa se prezinte pe sine drept o autoritate asezata de Dumnezeu deasupra celorlalti crestini:

 

"V-am scris aceste lucruri in vederea celor ce cauta sa va rataceasca. Cat despre voi, ungerea pe care ati primit-o de la El, ramane in voi, si n-aveti trebuinta sa va invete cineva; ci, dupa cum ungerea Lui va invata despre toate lucrurile si este adevarata, si nu este o minciuna, ramaneti in El, dupa cum va va invata ea" (1 Ioan 2:27).

Parerea mea este ca presbiterii nu trebuie sa se supuna niciodata adunarii generale si ca adunarea generala nu trebuie sa se supuna niciodata presbiterilor. Si presbiterii si adunarea generala a bisericii trebuie sa se supuna numai si numai Scripturii si prin ea lui Dumnezeu.

Daca preferati exprimarea afirmativa in locul celei negative, am putea spune: presbiterii trebuie sa se supuna intotdeauna adunarii generale, cu conditia ca aceasta sa aibe suportul Scripturii si adunarea generala trebuie sa se supuna intotdeauna presbiterilor, cu conditia ca acestia sa fie calauziti in deciziile lor nu de propria lor autoritate, ci de autoritatea Cuvantului lui Dumnezeu.

"La lege si la marturie!” Caci daca nu vor vorbi asa, nu vor mai rasari zorile pentru poporul acesta."- Isaia 8:20  

Evidente Nou Testamentale

Una din ciudateniile din epistolele Noului Testament este ca ele au fost adresate "bisericilor" (adunarilor generale) fara sa intalnim prea mult in text numele presbiterilor locali. O astfel de practica nu ar fi admisa in viata bisericilor locale de azi. Cine ar indrazni sa-i scrie bisericii "Speranta" si sa-i dea invatatura fara sa se adreseze mai intai pastorilor acestei biserici ?

Din faptul ca apostolii au scris direct credinciosilor dintr-o anumita localitate putem deduce ca ei i-au socotit pe acestia direct responsabili de primirea, intelegerea si trairea adevarului, indiferent de ceea ce vor spune sau face presbiterii.

Reciproca acestei realitati se vede din alta ciudatenie, epitolele pastorale le sunt adresate direct unor presbiteri, fara sa-i aseze in contextul ascultarii de o anumita biserica sau de un grup de bisericii !!! Pavel le scrie de parca ei ar fi singurii raspunzatori de primirea, intelegerea si aplicarea adevarului in viata practica a fiecarei biserici ("Porunceste si invata aceste lucruri. Nimeni sa nu-ti dispretuiasca tineretea. ...etc." - 1 Tim. 4:11;  "Invata pe oameni aceste lucruri si spune-le apasat" - 1 Tim. 6:2;  "Propovaduieste Cuvantul, staruieste asupra lui la timp si ne la timp, mustra, cearta, indeamna cu toata blandetea ai invatatura" - 2 Tim. 4:2; "Spune lucrurile acestea, sfatuieste si mustra cu deplina putere. Nimeni sa nu te dispretuiasca. Mustra, cearta, ..." - Tit 2:15;  "In adevar, ..., sunt multi nesupusi, flecari si amagitori, carora trebuie sa li se astupe gura" - Tit 1:10).

Un lucrator care sta langa cuvantul Adevarului este un om care trebuie sa se bucure de o autoritate suprema. Un astfel de om, Martin Luther, a stat inaintea intregii Bisericii catolice si a spus raspicat: "Aici stau si nu pot astfel!" Persoana si pozitia lui au fost balamaua care a schimbat directia crestinismului mondial.

Un alt pastor obisnuia sa spuna: "Dumnezeu si cu mine facem intotdeuna majoritatea!". Ceea ce uita el sa spuna este ca Dumnezeu facea majoritatea chiar si fara el !!!

Situatiile acestea ciudate din epistolele Noului Testament scot si mai mult in evidenta responsabilitatea personala pe care Dumnezeu, in nemarginita Sa intelepciune, a incredintat-o deopotriva si presbiterilor si bisericilor locale. Si unii si ceilalti trebuie sa asculte "de Scriptura". Numai atunci lucrarea lor va rezista in timp si va primi aprobarea din partea "Dreptului Judecator".

 

Ca de obicei, va supun aceste randuri spre examinare si corectare. Astept parerile voastre.

 

Daniel Branzai

 

10 Martie 2003