Scrierea masoretica

Inapoi la Cuprins

Toate manuscrisele vechi ale Bibliei contin pe fiecare pagina, pe langa textul sacru aliniat in doua sau mai multe coloane, si cateva randuri scrise cu litere mai mici, plasate deasupra, dedesuptul, la marginea sau intre coloanele textului.

Randurile de deasupra si dedesubtul coloanelor formeaza "Masora Magna" (Masora cea mare), iar cele dintre coloane si de la marginea lor formeaza "Masora Parva" (Masora cea mica).

Termenul "Masora" vine de la verbul "masar" - a transmite mai departe, a inmana. Cele doua "masora" contin informatii strict necesare pentru transmiterea textului sacru si pentru pastrarea integritatii lui.

Canonul Vechiului Testament a fost alcatuit inainte de aparitia "masoretilor". Responsabili cu canonul au fost "soferimii" (de la "safar"= a numara, a tine evidenta). Ei au fost scribi iudaici care au copiat textul din sulurile stravechi. Intreaga lucrare s-a facut sub calauzirea lui Ezra si Neemia, din dorinta de a oferi evreilor intorsi din Babilon baza teoretica pentru reluarea asezamintelor si practicilor mozaice:

"Acest Ezra a venit din Babilon; era un carturar iscusit in Legea lui Moise. ... preotul si carturarul Ezra, care invata poruncile si legile Domnului" (Ezra 7:6,11).

"Ei citeau deslusit in cartea Legii lui Dumnezeu si-i aratau intelesul, ca sa-i faca sa inteleaga ce citisera" (Neemia 8:8).

Intreaga lucrare s-a facut la Sinagoga cea mare si a durat aproximativ 110 ani, din timpul lui Neemia pana pe vremea lui Simon Intai (410 - 300 i.Ch.).

Dupa ce "soferimii" au stabilit textul, "masoretii" au trecut la treaba si au creat Masora. Ea este numita si "gardul care pastreaza Scriptura", pentru ca ea stabileste odata pentru totdeauna locul si numarul cuvintelor pe fiecare pagina. Comentariile masoretilor nu se adreseaza intelesului textului, ci formei in care apare el. Randurile adaugate de ei arata date si simetrii interesante despre cuvintele folosite in original. Aflam astfel de cate ori apare o anumita litera sau un grup de litere in diferite carti ale Biblie, numarul total sau partial de cuvinte folosite in anumite pagini sau carti, numarul de expresii si combinatii de cuvinte, etc. Toate aceste evidente matematice s-au alcatuit nu din zadarnice cercetari mistice, ci din dorinta arzatoare de a transmite textul sacru fara ca o litera sau un cuvant sa se piarda sau sa nu fie la locul lor. La scrierea fiecarei copii, fiecare copist trebuia sa consulte comentariile masoretice si sa fie sigur ca textul lui este fidel originalului. Toate adnotarile masoretice au fost culese de Dr. C. D. Ginsburg si publicate in trei mari volume, aflate in marile biblioteci ale lumii.

Traducatorii Bibliei nu au preluat in nici un fel informatiile scrierilor masoretice. Ele sunt totusi la dispozitia cercetatorilor si stau si astazi marturie despre evlavia si interesul pe care le-au avut evreii fata de Biblie. Numai asa se explica increderea pe care o putem avea astazi in textul manuscriselor.

Pentru cei ce le studiaza, comentariile masoretice sunt un izvor de cunostinte suplimentare, nu de putine ori fascinante, despre felul in care ne-a fost transmisa stafeta "revelatiei" oracolelor lui Dumnezeu. "Nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile" (Mat. 5:18).