Dispensatiile istoriei

Inapoi la Cuprins

Fara indoiala, orice elev isi aduce aminte ca istoria lumii a fost impartita in capitole distincte: istoria antica, istoria medievala, istoria moderna, etc. Asa au impartit oamenii istoria. Cum a impartit-o insa Dumnezeu?

In debutul epistolei catre Evrei ni se spune ca Dumnezeu "a vorbit in vechime parintilor nostri prin prooroci, in multe randuri si in multe chipuri", iar acum "la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor si prin care a facut si veacurile" (Evrei 1:1-2).

Din simpla lectura a acestui text intelegem ca "in vechime" Dumnezeu a vorbit altfel decat "la sfarsitul acestor zile", iar ce le-a spus "parintilor nostri prin prooroci" este altceva decat ceea ce "ne-a vorbit prin Fiul". Ca sa "impartim drept Cuvantul adevarului" (2 Tim. 2:15) este esential sa intelegem ca in administratia lui Dumnezeu cu lumea exista "dispensatii" distincte caracterizate de revelatii si prerogative diferite.

Noul Testament foloseste trei termeni diferiti cand vorbeste despre timp:

1. "Chronos" - timp ca esenta, cu durata nelimitata.
2. "Kairos" - un anumit timp, o vreme, un sezon prielnic.
3. "Oikonomia" - insemnand literal "economia, administratia, ingrijirea unei gospodarii" si incluzand ideia de slujire cu caracter specific. Cel mai bun sinonim romanesc contemporan este "ispravnicie" (Luca 16:2-4; Efes. 3:2,9; 1 Cor. 9:17; Col. 1:25). In pasajul din Tit 1:7, "oikonomos" este tradus romaneste prin "econom": "Caci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, ..."

In sens teologic, dispensatia, "oikonomia", este definita drept modalitatea in care Dumnezeu alege sa-si administreze planul Sau cu omul pe pamant. Scofield intelege prin dispensatie: "O perioada de timp in care omul este incercat daca asculta de o anumita revelatie specifica a voii lui Dumnezeu". In fiecare dispensatie omul a falimentat si va falimenta in continuare. Singura speranta de mantuire a fost, este si va ramane pana la sfarsit: credinta mantuitoare in harul iertarii oferit de Dumnezeu in Christos.

Cunostintele despre voia lui Dumnezeu date omului de-a lungul dispensatiilor n-au fost nici contradictorii, nici arbitrare si nu s-au anulat unele pe altele, ci s-au cumulat treptat, accentuand caracterul progresiv al revelatiei (Mat. 5:17). Din acest punct de vedere, cei din dispensatia Harului nu mai sunt sub jugul invataturilor incepatoare ale Legii. Totusi, harul nu anuleaza Legea, ca marturie a unui caracter desavarsit, ci o foloseste pentru exersarea evlaviei:

"Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, cu totul destoinic pentru orice lucrare buna" (2 Tim. 3:16-17)

"Si tot ce a fost scris mai inainte, a fost scris pentru invatatura noastra, pentru ca, prin rabdarea si prin mangaierea pe care o dau Scripturile, sa avem nadejde" (Rom. 15:4).

Biblia ne prezinta sapte dispensatii specifice care s-au perindat sau se vor perinda pe scena lumii. Aceasta este istoria rasei umane din punctul lui Dumnezeu de vedere. Fiecare dintre aceste dispensatii a avut o revelatie caracteristica. In fiecare dispensatie, omul a falimentat in fata asteptarilor divine. Din aceasta cauza, fiecare dispensatie s-a incheiat cu o pedeapsa catastrofala.

I. Dispensatia inocentei Edenice (Gen. 1-3)
          - incheiata cu izgonirea din rai.

II. Dispensatia constiintei, inainte de Sinai (Fapte 17:30; Rom. 2:12-16,5:13,14).
          - incheiata prin potop, turnul Babel si robia Egipteana

III. Dispensatia Legii (Gal. 3:19-25; 1 Cor. 9:20)
          - incheiata prin lepadarea lui Israel.

IV. Dispensatia Bisericii (Ioan 1:17; Rom. 6:14; 10:4; Gal. 3:8)
          - incheiata prin "Ziua Domnului".

V. Dispensatia Judecatii (Is. 24:1-22; Apoc. 3:10)
          - incheiata prin nimicirea lui Antichrist.

VI. Dispensatia Mileniului (Is. 11:1-9; Ezec. 34:23-31; Apoc. 20)
          - incheiata prin nimicirea lui Satan si prin Judecata de la urma.

VII. Dispensatia slavei viitoare (Apoc. 21, 22)
          - fara sfarsit.

In istoria planului rascumparator, Israel, ca popor ales si Biserica, trup al lui Christos, nu trebuiesc nici confundate, nici suprapuse. Cand Domnul Isus a vorbit despre "vremurile (kairos) Neamurilor" (Luca 21:24), El a sugerat ca ele vor fi urmate de niste "vremuri ale evreilor sub conducerea lui Mesia" (Is. 33 si 34). Este evident ca intre aceste vremuri exista diferente categorice. Ceea ce a fost valabil pentru evrei sub Lege, nu mai este valabil pentru mantuitii Bisericii aflate sub har.

Paranteza din vremea de acum - Dispensatia Bisericii a fost si continua sa ramana pentru evrei un mister. Noi traim acum "taina tinuta ascunsa din vesnicii si in toate veacurile, dar descoperita acum sfintilor Lui" (Col. 1:26), "care n-a fost facuta cunoscut fiilor oamenilor in celelalte veacuri, in felul cum a fost descoperita acum sfintilor apostoli si prooroci ai lui Christos, prin Duhul" (Efes. 3:5), "ascunsa din veacuri in Dumnezeu" (Efes. 3:9) si "tinuta ascunsa timp de veacuri" (Rom. 16:25).

Cand Domnul Isus a stat in picioare in sinagoga din Nazaret si I S-a dat sa citeasca din profetul Isaia (Luca 4:16-20), El a facut ceva de neimaginat pentru ascultatorii Sai evrei: S-a oprit la mijlocul unei propozitii si ... a inchis cartea! Pasajul era din capitolul Isaia 61:1-2 si in loc sa mearga pana la capat, Isus s-a oprit la cuvintele "sa vestesc un an de indurare al Domnului" si n-a mai citit: "si o zi de razbunare a Dumnezeului nostru". Domnul Isus s-a oprit din lectura la punctul care marca delimitarea dintre cele doua dispensatii. Intre cele doua jumatati ale propozitiei s-au scurs deja aproape 2.000 de ani, vremea Bisericii. Aceasta este si explicatia data de Pavel in auzul evreilor din Roma (Fapte 28:25-28).

Vremurile Neamurilor - In afara de cele sapte dispensatii majore, exista si niste "vremuri (|airos) ale Neamurilor" (Luca 21:24), care acopera aproximativ doua din dispensatiile enumerate mai sus. Aceste "vremuri" au inceput din momentul in care Ierusalimul a trecut sub stapanirea Babilonului (477 i.Ch.) si continua pe durata in care Ierusalimul "va fi calcat in picioare de Neamuri" (Luca 21:24). Despre incheierea "vremurilor Neamurilor" si debutul vremurilor mesianice pentru Israel scrie si apostolul Pavel in Romani 11:24-31: "Fiindca, daca tu, care ai fost taiat dintr-un maslin, care din fire era salbatic, ai fost altoit, impotriva firii tale, intr-un maslin bun, cu cat mai mult vor fi altoiti ei, care sunt ramuri firesti, in maslinul lor? ... o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit."